ICCJ. Decizia nr. 3130/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 19 septembrie 2003, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 2197/2003, Judecătoria sectorului 1 București, a încuviințat executarea silită prin poprire asupra părții cuvenite debitorului N.I. din beneficiul sub formă de dividente a societăților comerciale C.G. SRL, S.L.S. SRL, E. SRL și T.P. SRL, toate cu sediul în București, urmând a fi indisponibilizate părțile sociale deținute de debitor.
S-a reținut că, la data de 18 septembrie 2003, Biroul executor Judecătoresc D.G. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului N.I., la cererea creditorului SC T.P. SRL, în temeiul titlului executoriu, respectiv deciziile de imputare nr. 1 din 5 noiembrie 1997, nr. 2, 5 și 7 din 5 noiembrie 1997 și că cererea îndeplinește cerințele art. 372 și urm. C. proc. civ.
împotriva acestei încheieri debitorul urmărit N.I. a declarat apel.
Acesta a invocat excepția lipsei capacității procesuale a intimatei - creditoare, cu referire la împrejurarea că SC T.P. SRL este dizolvată de la data de 31 octombrie 2001, iar cererea a fost făcută în nume personal și nu prin lichidator.
Totodată, apelantul a invocat lipsa capacității de reprezentant al cabinetelor avocațiale, cu referire la împrejurarea că împuternicirea nu este confirmată prin contract de asistență juridică.
în fine, s-a susținut că dreptul la executare silită este prescris, de la data emiterii deciziilor de imputare trecând o perioadă de timp mai mare de 3 ani.
S-a mai susținut, în final, că dreptul la a cere executarea silită a creanței consemnate în deciziile menționate este prescris și, față de dispozițiile art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958 raportat la data încuviințării cererii de înființare a popririi și validării acesteia.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 544/ A din 18 noiembrie 2003, a respins apelul, ca nefondat.
în motivarea acestei hotărâri instanța de control judiciar a reținut că excepțiile invocate sunt neîntemeiate, întrucât biroul executorului judecătoresc și cabinetele avocațiale asociate au fost angajate prin contracte semnate de lichidator.
Excepția prescripției dreptului este neîntemeiată, în raport de faptul că termenul curge de la data emiterii deciziei de imputare, iar cererea depusă la acest termen are efect întreruptiv.
în fine, s-a reținut că apărările privind natura juridică a răspunderii administratorului sunt străine de natura pricini, acestea fiind chestiuni de fond examinate și soluționate în contestația formulată de debitor împotriva deciziei de imputare.
împotriva acestei din urmă hotărâri debitorul N.I. a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susținut că în mod greșit s-a reținut că nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, ca urmare a confuziei între momentul nașterii dreptului de a cerere executarea silită și momentul obținerii titlului executoriu.
în fine, debitorul a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 referitoare la natura juridică a răspunderii administratorului societății comerciale, ocolite prin aplicarea dispozițiilor referitoare la răspunderea materială. în acest sens, instanța ar fi trebuit să țină cont de nulitatea absolută decurgând din frauda la lege, care poate fi invocată oricând, prin urmare în faza contestației la executare.
Deci, debitorul a solicitat admiterea recursului și, în fond, admiterea contestației la executare.
Recursul este nefondat(
Potrivit art. 108 alin. (3) C. muncii (în vigoare la data emiterii deciziilor de imputare( decizia de imputare constituie titlu executoriu de la data comunicării.
Ca atare, în mod judicios instanța de control judiciar a respins apelul sub aspectul acestei critici, așa încât acest motiv de nelegalitate invocat de debitor în recurs se constată a fi neîntemeiat.
Creditorul a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executor înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 405 C. proc. civ.
Cursul prescripției a fost întrerupt la data depunerii cererii de executare, conform art. 4052 alin. (1) lit. b) din același cod.
în raport de aceste dispoziții legale, raportat la datele din dosar, se constată că recursul este nefondat și sub aspectul acestor critici.
în fine, natura juridică și întinderea răspunderii debitorului, în calitatea sa de administrator, au fost examinate și soluționate irevocabile, așa încât în mod judicios a reținut instanța de control judiciar că acestea nu mai pot fi repuse în discuție, cu încălcarea autorității de lucru judecat ce constituie atributul acelei hotărâri.
Așa fiind, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei din urmă critici.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3199/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3164/2005. Comercial → |
|---|
