ICCJ. Decizia nr. 3164/2005. Comercial

Examinând cererea de revizuire formulată de revizuienta contestatoare C.T. SA, sucursala Constanța, cu sediul în Constanța, Bd. Alexandru Lăpușneanu, împotriva deciziei civile nr. 260/ COM din 10 martie 2003, pronunțată de secția comercială a Curții de Apel Constanța, constată următoarele:

Prin hotărârea a cărei revizuire se cere, s-a respins ca nefondată excepția tardivității declarării recursului și a fost respins ca nefondat recursul declarat de contestatoare împotriva deciziei civile nr. 265 din 20 septembrie 2002, prin care Tribunalul Tulcea a admis apelul intimatei P.O.I., cu sediul în Isaccea, schimbând sentința civilă nr. 3709 din 20 decembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Tulcea, care a admis contestația împotriva titlului executoriu din 6 octombrie 2000, emis de intimată, anulându-l ca nelegal, în sensul că a respins ca nefondată contestația la executare.

Cererea de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se bazează pe existența a două hotărâri contradictorii și anume decizia civilă nr. 260/COM/2003 a Curții de Apel Constanța, menținându-se titlul executoriu din 6 octombrie 2000 și decizia civilă nr. 877/C/2003 a aceleiași instanțe prin care s-a anulat titlul executoriu din 18 noiembrie 2001 emis de intimată.

Revizuirea este inadmisibilă, nefiind vorba de existența a două hotărâri judecătorești definitive și potrivnice, pronunțate în aceeași pricină, între aceleiași persoane, având aceeași calitate.

Hotărârile menționate de revizuientă (pct. 24 din prezentul dosar) se referă la creanțe diferite care reprezintă impozite (35.880.867.227 lei și 73.208.518.285 lei), stabilite prin titluri executorii diferite.

în consecință, neexistând în speță situația prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care să justifice promovarea acestei căi extraordinare de atac, revizuirea cu care a fost sesizată secția comercială a înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3164/2005. Comercial