ICCJ. Decizia nr. 3372/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin hotărârea arbitrală nr. 8 din 5 septembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 7/2003, s-a luat act de tranzacția intervenită între reclamantul M.I. și Statul Român prin Primarul Comunei Desești privind un schimb de terenuri, dispunându-se și intabularea drepturilor de proprietate astfel dobândite în cartea funciară.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul arbitral a reținut că părțile prin convenția arbitrală încheiată au stabilit schimbarea terenurilor, care se aflau în circuitul civil, că acestea aveau capacitatea de a contracta și că tranzacția reprezintă acordul de voință al părților. S-a mai reținut că erau îndeplinite condițiile art. 1405 - art. 1409 C. civ., referitoare la contractul de schimb.
împotriva hotărârii arbitrale a formulat acțiune în anulare Consiliul Local al com. Desești prin care a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 8 din 5 septembrie 2003 pentru motivele prevăzute de art. 364 lit. a), b) și i) C. proc. civ. și în fond anularea convenției arbitrale nr. 769 din 29 iulie 2003, intervenită între M.I. și Primăria comunei Desești.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, prin decizia nr. 4094 din 21 mai 2004, a admis acțiunea în anulare, a dispus anularea hotărârii arbitrale mai sus menționate și în fond a constatat nulitatea absolută a convenției arbitrale nr. 769 din 29 iulie 2003 intervenită între M.I. și comuna Desești dispunându-se și restabilirea situației de CF, cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâtului în sumă de 138.500 lei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că cererea nu era susceptibilă de soluționare pe cale arbitrală întrucât bunurile care au făcut obiectul schimbului aveau regimul juridic al bunurilor aflate în domeniul public, astfel încât odată cu încheierea convenției arbitrale și respectiv a hotărârii arbitrale au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. în aceste condiții s-a apreciat că sunt deplin aplicabile prevederile art. 364 lit. (i) C. proc. civ., pentru a dispune anularea hotărârii arbitrale și a convenției încheiată de părțile în proces.
împotriva deciziei nr. 4094/2004 a declarat recurs cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ., reclamantul M.I. pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (9) și (10) C. proc. civ., pe care însă nu le-a motivat și dezvoltat așa cum prevede art. 3021lit. c) C. proc. civ.
în esență recurenta a invocat greșita compunere a completului de judecată în condițiile în care acțiunea în anulare este asimilată, potrivit doctrinei, cu apelul. în legătură cu excepțiile invocate de M.I. în fața instanței de apel, autorul recursului consideră că s-a reținut greșit faptul că terenul face parte din domeniul public al statului și tot greșit s-a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998. Tot greșit consideră că s-a respins excepția lipsei calității procesuale a Consiliului Local de a declara apelul și excepția privind tardivitatea introducerii acțiunii în anularea hotărârii arbitrale. în fine, a susținut că instanța arbitrală este competentă să soluționeze litigii care pot fi stinse printr-o tranzacție și atunci cu atât mai mult arbitrajul poate lua act de o tranzacție. La cererea de recurs au fost anexate înscrisuri în susținerea argumentelor privind netemeinicia soluției pronunțată de Curtea de Apel Cluj, cu concluzia recurentului că în cauză se impune casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii arbitrale.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului cu motivarea că soluția recurată a fost pronunțată în complet legal constituit, iar pe fond a susținut că la data pronunțării hotărârii arbitrale, terenul în discuție făcea parte din domeniul public și că în aceste condiții, este evidentă calitatea procesuală a Consiliului Local.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
întrucât dispozițiile legale nu au prevăzut expres care este compunerea completului de judecată atunci când o hotărâre arbitrală este atacată cu acțiune în anulare s-a trecut la analiza acestei căi de atac din perspectiva motivelor care pot fi invocate cât și a locului și naturii juridice a acestei căi de atac conform dispozițiilor procedurale cuprinse în Cap. VIII intitulat "Desființarea hotărârii arbitrale". Potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată pentru motivele prevăzute de lit. (a) - (i), iar competența de a soluționa o astfel de acțiune revine, potrivit art. 342 C. proc. civ., instanței judecătorești imediat superioare celei care în lipsa convenției arbitrale era competentă să judece în fond litigiul.
Dispozițiile procedurale citate demonstrează că această cale de atac are o natură juridică proprie distinctă de apel și recurs, distincția fiind evidentă câtă vreme reglementarea este separată fără nici o trimitere la judecata în apel sau recurs. Faptul că doctrina la care trimite recurenta își exprimă un punct de vedere pe o anumită problemă de drept nu este de natură să constituie o bază de interpretare și asimilare a acțiunii în anulare cu alte căi de atac. Prin urmare, completul de judecată a fost corect compus în lipsa unei dispoziții imperative care să stabilească altă compunere. Așadar, această critică este nefondată.
Asupra excepției privind lipsa calității procesuale active a Consiliului Local, Curtea de apel s-a pronunțat corect prin trimitere la dispozițiile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, coroborat cu art. 38 alin. (2) lit. f) și g) din Legea nr. 215/2001, atunci când a stabilit că singurul reprezentant legal al Statului Român era Consiliul Local al comunei Desești.
în ce privește tardivitatea acțiunii în anulare, art. 363 alin. (1) C. proc. civ., stabilește obligația ca hotărârea să le fie comunicată părților în termen de cel mult o lună de la data pronunțării ei, iar art. 365 alin. (2) C. proc. civ., stabilește că acțiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale. Câtă vreme comunicarea nu a fost făcută, reclamantul era în termen să introducă acțiunea în anulare, cu atât mai mult cu cât la prima zi de înfățișare nu s-a dovedit, că acțiunea a fost depusă peste termen. Prin urmare, nu este doar o chestiune de afirmare a tardivității ci de dovadă care trebuie să rezulte din dosar.
Și critica privind faptul că acțiunea era susceptibilă de a fi soluționată pe cale arbitrală este nefondată, întrucât se bazează pe o construcție teoretică a recurentei care a susținut că de vreme ce un litigiu se poate stinge în fața arbitrajului prin tranzacție, atunci se poate lua și act de o tranzacție atunci Raționamentul recurentului este contrar dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și art. 340 C. proc. civ., prin care se dispune că părțile pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție.
Față de cele ce preced, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3437/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3434/2005. Comercial → |
|---|
