ICCJ. Decizia nr. 342/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 396 din 2 martie 2001, Tribunalul Prahova a respins excepția de necompetență teritorială ridicată de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M., sucursala Iași și, pe fond, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Peco Iași împotriva acestei pârâte pe care a obligat-o la plata sumei de 32.842.416 lei cu titlu de daune și la 2.645.544 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Acțiunea față de pârâtele SNP P. SA București, sucursala Petrotrans și SNP P. SA, sucursala Petrobrazi, com. Brazi au fost respinse, ca inadmisibile, fiind părți componente ale aceleiași unități cu personalitate juridică, iar litigiile dintre acestea se rezolvă pe cale administrativă.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel S.N.T.F.M. C.F.R. M., sucursala Iași pentru modul cum a fost soluționată excepția de necompetență iar, pe fond, daunele nu sunt certe, în calcul au fost incluse anumite taxe legale datorate pentru livrarea produselor fără a se face dovada plății acestora, iar reclamanta nici nu avea calitatea să le pretindă.
Curtea de Apel Ploiești a pronunțat decizia civilă nr. 750 din 6 iunie 2001 prin care a respins apelul ca nefondat.
A reținut, în esență, că excepția de necompetență a fost soluționată cu respectarea dispozițiilor art. 10.5 C. proc. civ. și art. 899 C. proc. civ.
Pe fond, stabilirea cantității lipsă s-a făcut pe baza aceleiași metode de determinare a cantității cu cea de la încărcare, conform notei de cântărire nr. 5/2000 și a avizului nr. 1348165/2000.
Cuantumul daunelor s-a stabilit cu respectarea dispozițiilor art. 85.2 din Regulamentul de transport, în funcție de prețul curent care cuprinde în afara prețului de producție și TVA, plătită din momentul livrării mărfii.
Pârâta a declarat recurs la 29 iunie 2001 fără a-l motiva în drept, invocând greșita rezolvare a excepției de necompetență atât din punct de vedere material cât și teritorial.
Astfel, toate litigiile dintre subunitățile SNP P. SA nu pot fi soluționate de instanțele judecătorești fiind de competența conducerii societății încât, dat fiind, că singura parte care are calitate procesuală pasivă este recurenta, competența teritorială alternativă instituită prin art. 10 C. proc. civ. și art. 897 C. com., trebuia stabilită numai având în vedere raporturile juridice dintre reclamantă și recurenta pârâtă.
Așa fiind, constatând că obligația de dezdăunare ia naștere în momentul în care s-a constatat existența unei daune, locul nașterii obligației fiind deci, situat pe raza instanței căii ferate de destinație ca și locul plății, acțiunea fiind a destinatarului rezultă că, în cauză, competența teritorială aparține instanței de pe raza căii ferate de sosire adică, Judecătoriei Iași.
Pe fond, ambele instanțe au nesocotit dispozițiile prevăzute de art. 60.3.9 din Regulamentul de Transport și pct. 3.2.22 din Anexa 3 NUT potrivit cărora cantitatea de marfă predată spre transport se determină prin două elemente de determinare (cântărire și calibrare) și au încălcat și Ordinul nr. 112/M/85 cap. V, art. 5.1.7 întrucât, nu s-a avut în vedere că, în cauză, s-au făcut mai multe livrări cu același aviz de expediție.
Cât privește întinderea daunei reclamanta este cea care are sarcina probei și, în cauză, nu s-a dovedit prejudicierea acesteia cu cotele de TVA, accize, taxe drum aferente cantității lipsă, nefiind achitate.
Referitor la suma de 462.500 lei tarife pretențiile sunt inadmisibile întrucât potrivit art. 88.3 din Regulamentul de transport C.F.R. dreptul de a pretinde restituirea aparține numai celui care a efectuat plata iar, în speță, plata nu s-a făcut de către reclamant ci de expeditor, transportul fiind "francat".
Având în vedere dispozițiile art. 306 C. proc. civ., Curtea urmează a încadra motivele de mai sus în dispozițiile art. 304 pct. 5,9 și 11 C. proc. civ., acest din urmă text de lege fiind abrogat încât recursul se va analiza doar în privința motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
în privința soluționării excepției de necompetență materială și teritorială, așa cum s-a arătat în precedent, instanța de apel a avut în vedere la soluționarea excepției, inadmisibilitatea acțiunii față de pârâtele din același sistem cu reclamanta, litigiile dintre acestea rezolvându-se pe cale administrativă și în funcție de natura raportului juridic dintre reclamantă și cărăuș în privința competenței teritoriale una din instanțele deopotrivă competente potrivit art. 10 pct. 5 C. proc. civ., coroborat cu art. 899 C. com., fiind și locul de plecare, nu numai locul de sosire a concluzionat corect că excepția de necompetență teritorială s-a rezolvat legal.
Așa fiind, motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondat.
în privința cuantumului daunelor instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 83.3 din Regulamentul de transport, cărăușul preluând transportul fără obiecțiuni iar lipsa provine de pe parcurs când paza juridică a aparținut acestuia.
Cât privește accizele, taxele de drum și TVA - ul, acestea fiind elemente ale prețului curent al mărfii sunt înregistrate ca obligatorii de virat la Bugetul statului și Bugetul fondurilor speciale și deci, se includ în daune. în acest sens, art. 3 din Legea nr. 345/2002 prevede că se consideră livrare de bunuri și se supun TVA "bunurile constatate lipsă pe bază de inventariere atât cele imputabile cât și cele neimputabile, cu excepția celor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. h) din norme, respectiv bunurile distruse ca urmare a calamităților sau a altor cauze de forță majoră, categorie în care nu se încadrează bunurile, în litigiu.
Acciza și taxa de drum se datorează pentru toată cantitatea procesată indiferent de pierderile de cantitate înregistrate, încât, și sub acest aspect hotărârea instanței de apel s-a dat cu respectarea legii, aspectele legate de interpretarea probelor administrate în legătură cu virarea efectivă a acestor sume fiind o chestiune de fapt care nu poate fi analizată de instanța de recurs pentru motivele deja arătate.
Așa a fost, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 349/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2637/2005. Comercial → |
|---|
