ICCJ. Decizia nr. 349/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La 17 iulie 2000, reclamanta SC S. SA Slatina a chemat în judecată pârâta SC F.R. SRL Ploiești pentru a fi obligată la plata sumei de 345.945.873 lei reprezentând contravaloarea unui cântar electronic cu platformă și a prejudiciului ocazionat cu montarea și demontarea acestuia și pentru lipsa de folosință a utilajului.
în motivare, a arătat că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 26 din 10 ianuarie 2000 a cumpărat de la pârâtă un pod basculă electronică cu acțiune automată pentru vehicule rutiere cu prețul de 200.000.000 lei, achitat, dar utilajul nu a putut fi folosit în lipsa marcării metrologice a echipamentului livrat, obligație asumată și nerespectată de pârâtă.
Inițial, Tribunalul Olt a pronunțat sentința civilă nr. 643 din 16 octombrie 2000 prin care a admis acțiunea.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 204 din 21 martie 2001, a admis apelul pârâtei și a trimis cauza spre rejudecare reținând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, rezoluțiunea convenției deși în raport de conținut, obiectul acțiunii trebuia recalificat în acest sens.
împotriva acestei hotărâri s-a declarat cerere de revizuire care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 614 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Craiova și recurs care, prin decizia nr. 3599 din 24 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului pe fond.
S-a reținut că, reclamanta a investit instanța doar cu o acțiune în pretenții, evocarea art. 1020 C. civ., fiind improprie, condiția rezolutorie pentru neexecutare chiar dacă este subînțeleasă neconducând automat la rezoluțiunea convenției dacă nu există manifestare din partea creditorului obligației, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Totodată, s-a mai reținut că instanța de apel a încălcat și principiul "non reformatio in pejus" creând apelantei pârâte o situație mai grea în propria cale de atac prin trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
în rejudecare, Curtea de Apel Craiova a pronunțat decizia civilă nr. 7 din 10 februarie 2003 și a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința instanței de fond și a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut că instanța a fost investită cu judecarea unei acțiuni privind restituirea prețului de 200.000.000 lei reprezentând contravaloarea unui pod basculă electronic, plata cheltuielilor efectuate cu instalarea și montarea acestuia, 126.245.423 lei și a prejudiciului de 19.700.450 lei cauzat prin nefolosirea acestuia.
în raport de acest obiect instanța de fond trebuia să aibă în vedere deci, că reclamanta solicită de fapt o repunere în situația anterioară încheierii contractului neposibilă fără a solicita expres și rezoluțiunea contractului încât în lipsa unei astfel de cereri instanța de fond nu putea dispune obligarea pârâtei la restituirea prestațiilor efectuate în baza acestuia.
împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat recurs susținând, în esență, că s-a nesocotit voința părților prin prisma art. 948 C. civ., pârâta fiind obligată să asigure metrologizarea, obligație neîndeplinită încât, soluția este criticabilă prin concluzia că nu se pot acorda despăgubiri dacă nu s-a cerut rezoluțiunea fără a se motiva legal această concluzie, instanța de apel făcând greșit trimitere la art. 1025 C. civ., neincident în cauză.
Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, obiectul acțiunii constând în obligația de a face respectiv metrologizarea cântarului iar, în caz contrar, obligarea la dezdăunări, temeiul de drept fiind dispozițiile art. 1073 C. civ.
Hotărârea are o motivare contradictorie, străină de natura pricinii, instanța nereținând starea de fapt rezultată din probele administrate și asupra cărora nu s-a pronunțat și potrivit cărora s-a dovedit livrarea unui cântar cu deficiențe, care nu a fost autorizat din acest motiv.
în drept, și-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 - 10 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Dispozițiile art. 948 C. civ., referitoare la condițiile esențiale de validitate ale contractului prin raportare la care se susține că instanța de apel a nesocotit convenția părților nu a fost încălcat, aceasta pronunțându-se în limitele investirii și fără a denatura convenția părților, art. 948 C. civ., neavând nici o relevanță juridică în raport cu obiectul dedus judecății care nu pune în discuție valabilitatea convenției necontestată.
Cât privește cadrul procesual cu care a fost investită instanța de fond se constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata mai multor sume de bani dintre care o parte reprezintă prețul, iar diferența despăgubiri civile reprezentând cheltuieli ocazionate cu confecționarea platformei de trecere și montarea podului și pentru lipsa de folosință a acestuia pe perioada de la data când s-a definitivat instalarea până la 30 iunie 2000.
în legătură cu acest obiect, instanța de apel își întemeiază soluția de respingere pe dispozițiile art. 1020 C. civ., din dezvoltarea pe care o face privitoare la inoperabilitatea de drept a rezoluțiunii și a acțiunii pe care o are creditorul obligației neexecutate fiind evident că, referirea s-a făcut tocmai pentru că restituirea prețului și despăgubirile reprezintă un efect al rezoluțiunii.
în raport de obiectul acțiunii, s-a decis, astfel, în mod legal, că reclamantul nu poate cere restituirea prețului și despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului care sunt subordonate rezoluțiunii care nu s-a cerut, restituirea prețului presupunând în același timp și restituirea utilajului.
Respectând deci, principiul disponibilității și dispozițiile legale din materia rezoluțiunii, instanța de apel s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut, neexistând contradictorialitate și motive străine de natura pricinii.
Prin motivele de recurs recurenta reclamantă afirmă că, în realitate, obiectul acțiunii l-a constituit obligația de a face respectiv, metrologizarea podului basculă, temeiul de drept fiind art. 1073 C. civ. dar, în raport de cele deja statuate, aceasta modifică limitele investirii instanței de fond respectate de instanța de apel, modificare care nu este admisibilă, în baza art. 132 C. proc. civ., decât în fața primei instanțe, până la prima zi de înfățișare.
Cât privește starea de fapt, instanța de apel s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare și dovezilor hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, recurenta, de altfel, neprecizând în invocarea acestui motiv care probe nu au fost analizate și care ar fi condus la o altă soluție.
Nu s-a găsit întemeiat nici unul din motivele de recurs încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ., în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 392/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 342/2005. Comercial → |
|---|
