ICCJ. Decizia nr. 353/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 391 din 10 iulie 2000 a Tribunalului Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.Ș. în contradictoriu cu pârâții F.N.I., SC S.I. SA București, C.E.C. București, C. București și B.A.I.A. București, obligând primii doi pârâți la plata sumei de 81.585.280 lei, reprezentând contravaloarea a 578 unități de fond a căror răscumpărare a fost refuzată de către aceștia și respingând acțiunea față de ceilalți pârâți.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC S.I. SA București la 19 iulie 2002.
Prin decizia civilă nr. 4 din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel Suceava, s-a respins excepția privind tardivitatea apelului formulată de reclamant și s-a admis apelul SC S.I. SA București, s-a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a respins acțiunea, menținându-se restul dispozițiilor hotărârii.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut cu privire la excepție că potrivit dovezii de la dosarul de apel, pârâta a solicitat să i se aducă la cunoștință hotărârea, la 8 noiembrie 2000 și nu există nici un document care să ateste comunicarea actului de procedură încât în lipsa acestuia, apelul trebuie considerat în termen iar în privința acțiunii, aceasta a fost pornită împotriva unei persoane fără calitate, pârâta fiind doar mandatara F.N.I. București.
Reclamantul a formulat recurs invocând în drept art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ., cu privire la modul cum a fost soluționată excepția de tardivitate a declarării apelului, arătând că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și este sumar argumentată fără a se pronunța asupra unor probe hotărâtoare în dezlegarea pricinii, respectiv adresa existentă la dosarul de fond prin care apelanta și-a menționat sediul la adresa din București, (același cu cel al SC G. SA București și F.N.I. București), locul unde s-a comunicat hotărârea instanței de fond, prin care apelanta pârâtă a recunoscut comunicarea hotărârii primită odată cu somația de executare, fiind astfel nesocotite dispozițiile art. 284 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul este fondat.
La soluționarea excepției de tardivitate formulată în apel de către recurentul reclamant, instanța de apel a respingând-o a luat în considerare apărările intimatei pârâte potrivit cărora nu a fost citată la fond și nu i s-a comunicat hotărârea la sediul său, ci la adresa din Splaiul Unirii, unde are sediul SC G. SA București, încât dovada de comunicare aflată la dosarul de fond nu poate fi avută în vedere.
Totodată, SC S.I. SA București a solicitat comunicarea hotărârii la acest sediu cu adresa nr. 2394 din 8 noiembrie 2000 și cum nu există nici o dovadă în acest sens, a concluzionat că apelul este declarat în termen.
Instanța de apel nu a avut în vedere însă că, hotărârea apelată a fost comunicată odată cu somația de executare, așa cum rezultă din conținutul acesteia, dovadă fiind contestația la executare formulată la 22 februarie 2001 și precizările ulterioare prin care se recunoaște acest fapt cât și prin somațiile emise ulterior, potrivit înscrisurilor de la dosarul de apel și pe care instanța de apel nu s-a pronunțat și care dacă ar fi fost avute în vedere conduceau la o altă concluzie.
Instanța de apel a nesocotit astfel și dispozițiile art. 284 alin. (2) C. proc. civ., apelul formulat abia la 22 iulie 2002 fiind tardiv, textul sus evocat prevăzând că termenul de apel curge chiar dacă, comunicarea hotărârii a fost făcută odată cu somația de executare.
Așa fiind, pentru motivele întemeiate arătate mai sus, care s-au încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și având în vedere și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul a fost admis, decizia modificată și apelul a fost respins ca tardiv formulat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 389/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 377/2005. Comercial → |
|---|
