ICCJ. Decizia nr. 2633/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Judecătoria Ploiești prin sentința nr. 3845 din 7 mai 2004, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SNP P. SA București, sucursala Peco Bihor, în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.F.M. CFR - M. Agenția Teritorială Cluj, SC P. SA și SNP P. SA, sucursala Arpechim Pitești. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că lipsurile constatate la destinație nu puteau produce pe timpul transportului chiar dacă mijlocul de transport a ajuns la destinație cu un sigiliu al predătorului înlocuit pe parcurs. Față de această concluzie, întrucât a fost răsturnată prezumția de culpă a cărăușului instituită de art. 83.3 din RT CFR, a stabilit că vina aparține expeditorului care nu a încărcat cantitatea de combustibil declarată.
Sentința Judecătoriei Ploiești a fost apelată de reclamantă, iar Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 718 din 13 octombrie 2004, a admis apelul, a schimbat în tot sentința și în fond a admis acțiunea față de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. Agenția Teritorială Cluj pe care a obligat-o la plata despăgubirilor echivalente cu contravaloarea cantității de marfă constatată lipsă la destinație.
Curtea de apel, față de actele dosarului care au fost reanalizate, a stabilit că în cauză erau aplicabile prevederile art. 82.1, 83.1 din RT, întrucât vagonul a ajuns la destinație cu raport de eveniment împrejurare care activează prezumția de culpă a cărăușului pentru lipsurile reclamate.
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs, pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. Cluj prin care a invocat aplicarea greșită a legii, fără să încadreze criticile în motivele prevăzute de art. 3041-art. 30410 C. proc. civ.
înalta Curte, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare, din oficiu, excepția necompetenței materiale ca urmare a constatării nelegalității căilor de atac promovate împotriva sentinței de fond, în conformitate cu art. 2821C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 4 din Legea nr. 195/2004 și a reținut.
Art. 2821C. proc. civ., stabilește prin excepție de la regula instituită de art. 7208C. proc. civ., că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile comerciale cu o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv.
întrucât împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate nu pot exercita decât căile de atac prevăzute de lege, Curtea având în vedere dispozițiile citate, în raport și de principiul constituțional al legalității căilor de atac care se desprinde din conținutul art. 129 din Constituție, a constatat că în cauză, părțile nu aveau deschisă calea de atac a apelului, așa încât Curtea de Apel a încălcat dispozițiile legale mai sus citate, precum și prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.
în lumina dispozițiilor menționate s-a constatat că la data introducerii apelului, era în vigoare art. 2821C. proc. civ., prin care s-a instituit excepția de la regula privind exercițiul apelului în materie comercială care se referă la litigiile cu o valoare de până la un miliard lei inclusiv.
în aceste condiții instanța sesizată cu cererea de apel trebuia să facă aplicarea noilor dispoziții procedurale și constatând că sentința era supusă doar recursului să trimită cererea instanței competente.
Potrivit art. 2 pct. 3 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 195/2004, instanța de recurs competentă este tribunalul astfel că s-a admis excepția analizată și recursul declarat de S.N.T.F.M. C.F.R. M., decizia pronunțată în apel a fost casată iar dosarul s-a trimis Tribunalului Prahova pentru soluționarea apelului declarat împotriva sentinței fondului, ca recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2524/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2541/2005. Comercial → |
|---|
