ICCJ. Decizia nr. 3547/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 391 din 3 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanta SN R. SA, D.R.T. Timișoara, împotriva pârâtei SC T. SA Timișoara cu motivarea că în cauză există puterea lucrului judecat, deoarece cele două contracte de închiriere din 30 aprilie 1993 și 18 noiembrie 1993 au fost reziliate și s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiile închiriate conform sentinței civile nr. 2089/PI/2002, pronunțată de Tribunalul Timiș, rămasă definitivă și executorie prin decizia nr. 665/ A din 14 ianuarie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 636/ R din 9 iunie 2003 a admis recursul declarat de reclamanta SN R. SA, D.R.T. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 391 din 3 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, stabilind că în mod eronat prima instanță a reținut autoritatea de lucru judecat și asupra capătului de cerere privind pretențiile solicitate de reclamantă.
Tribunalul Timiș, secția comercială, prin sentința nr. 151 din 21 ianuarie 2004, rejudecând cauza în fond după casare a admis cererea precizată de reclamanta SN R. SA, D.R.T. Timișoara, împotriva pârâtei SC T. SA Timișoara, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 911.550.042 lei către reclamantă, reprezentând chirie restantă și a sumei de 608.582.226 lei, cu titlu de penalități de întârziere. De asemenea s-a dispus rezilierea contractului de închiriere și a actelor adiționale la acest contract încheiate între părți, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 46.216.537 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că între părți s-au încheiat următoarele contracte de închiriere: având ca obiect spații situate în cadrul imobilului situat în Calea Aradului, contract al cărui termen a fost prelungit succesiv prin acte adiționale și contractul având ca obiect terenul situat în Calea Aradului. Reclamanta a pus la dispoziția pârâtei imobilele închiriate, însă pârâta nu a achitat contravaloarea chiriei stabilită prin contracte, invocând excepția de neexecutare a contractului, întrucât terenul și spațiile erau necorespunzătoare.
Având în vedere că înțelegerea nu s-a executat în ceea ce o privește pe reclamantă referitor la achitarea chiriei, precum și faptul că reclamanta a îndeplinit procedura de conciliere directă conform art. 7201C. proc. civ., conciliere în cadrul căreia pârâta recunoaște debitul, însă condiționează plata acestuia, este necesară obligarea pârâtei la plata sumei de 911.550.042 lei, reprezentând contravaloare chirie. Penalitățile de întârziere sunt întemeiate întrucât prin actul adițional se precizează că neplata în termen se sancționează cu o penalitate de 0,15 % pe zi de întârziere, iar în contract la art. 5 s-a convenit de comun acord ca în cazul întârzierii plății să se perceapă o penalitate de 0,4 % pe zi de întârziere. Ambele contracte conțin o clauză penală, care conduce la obligarea pârâtei la plata sumei de 608.582.226 lei, reprezentând penalități. Conform art. 1021 C. civ., a fost dispusă rezilierea contractului și a tuturor actelor adiționale ale acestuia, prin aceea că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, nu a achitat costul chiriei, iar reclamanta a cerut rezilierea contractului.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 164 din 19 mai 2004, a respins apelul declarat de SC T. SA Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 151 din 21 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială.
Pentru a decide astfel, s-a apreciat că în mod temeinic și legal a operat disjungerea, constatând că cererea reconvențională ar tergiversa în mod nepermis judecata cererii principale, în contextul în care cererea principală se afla în stare de judecată la momentul înaintării cererii reconvenționale și implicit s-ar fi împiedicat o bună administrare probatorie. Penalitățile de întârziere au fost calculate în baza actului adițional la contractul de închiriere, iar dispozițiile legale invocate chiar abrogate, clauza penală rămâne câștigată, ca efect al convenției părților. Nu era necesară efectuarea unei expertize, în măsura în care pârâta apelantă contestă însăși temeiul acestora și nu cuantumul rezultat din modul matematic de calcul. De asemenea nu s-a confirmat susținerea pârâtei apelante potrivit căreia instanța ar fi acordat cu referire la rezilierea contractului, mai mult decât ceea ce s-a solicitat, cererea cu acest obiect fiind înserată în cuprinsul acțiunii cu care a fost investită prima instanță.
împotriva deciziei civile nr. 164 din 19 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs pârâta SC T. SA cu sediul social în Timișoara, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că în mod greșit s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale pe motivul judecării cauzei principale cu celeritate, nu a fost avut în vedere un posibil mijloc de probă prin depunerea copiei unei acțiuni și în mod greșit s-a statuat că obiectul cererii reconvenționale se referă la pretenții ale pârâtei rezultate din edificarea unei construcții și chiar în ipoteza admiterii cererii, nu s-ar putea distinge care ar fi elementul de contradictorialitate cu sentința deja pronunțată în ce privește pretențiile intimatei derivate din chiria neachitată, fiind invocat ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Intimata reclamantă SN R. SA, D.R.T. Timișoara, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta SC T. SA Timișoara, pentru următoarele considerente:
Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți în cadrul contractelor de închiriere, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, durata, prețul și modalitatea de plată, răspunderea care se instituie în situația nerespectării clauzelor contractuale, posibilități de soluționare a unor eventuale diferende, precum și completările conferite de actele adiționale subsecvente.
Este de necontestat că prin încheierea din 14 ianuarie 2004, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a dispus disjungerea judecării cererii reconvenționale de soluționarea cererii principale, cu motivarea corectă că acțiunea principală este în stare de judecată, că în probarea cererii reconvenționale a fost solicitată efectuarea unei expertize, iar judecarea acțiunii principale s-ar tergiversa prin administrarea probatoriului, toate acestea fiind raportate la dispozițiile art. 120 alin. (2) C. proc. civ. La rândul său și instanța de apel, amplu motivat și bine argumentat a considerat că soluția de disjungere a cererii reconvenționale este justificată numai atunci când cererea principală este în stare de judecată, instanța poate judeca separat cele două cereri și în speță disjungerea a fost temeinică, datorită faptului că pentru corecta soluționare a cererii reconvenționale mai era necesară administrarea de probe.
Nici critica referitoare la posibila administrare a probei cu acte, în faza procesuală a apelului, privind o copie a unei cereri de chemare în judecată formulată în baza Legii nr. 133/1999 referitoare la imobilul în litigiu, nu este întemeiată, deoarece așa cum s-a abordat această împrejurare în instanță, s-a considerat că nu mai este cazul a se acorda un nou termen de judecată pentru a se depune copia acțiunii, prin care pârâta apelantă a pretins că a solicitat cumpărarea imobilului, în condițiile în care obiectul acesteia rezultă din conținutul deciziei civile nr. 141/ R din 24 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara, a cărei copie este atașată dosarului. în aceste condiții nu își găsesc aplicabilitatea nici dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează instituția juridică a suspendării judecății atunci când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Cadrul juridic și argumentele expuse anterior, au făcut ca toate criticile formulate de recurenta SC T. SA Timișoara să fie înlăturate ca neîntemeiate, a respins ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia civilă nr. 164 din 19 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3538/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3530/2005. Comercial → |
|---|
