ICCJ. Decizia nr. 3514/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanta SC S.I. SA, a cerut obligarea pârâtei SC C.E. SA, la plata sumei de 15.080.246.083 lei, reprezentând prețul lucrărilor de instalații montaj și echipamentelor aprovizionate de subantreprenor în baza contractului de subantrepriză din 22 ianuarie 1996 și actelor adiționale la contract, precum și penalități de întârziere în plata prețului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 8804 din 24 decembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la plata sumelor pretinse de reclamantă.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nemotivat de către Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, așa cum rezultă din decizia nr. 599 din 3 aprilie 2001.
împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel București, secția comercială, așa cum rezultă din decizia nr. 5311 din 5 octombrie 2001. Prin încheierea din 13 martie 2002, judecarea cauzei a fost strămutată la Curtea de Apel Ploiești.
Prin decizia nr. 272 din 6 aprilie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul, a schimbat în totul sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 241.182.572 lei.
în contra acestei decizii, reclamanta a declarat recurs pe care l-a motivat în drept conform dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6, 7, 9, 10 C. proc. civ.
La data de 6 iunie 2005 a fost depusă la dosarul cauzei copie a tranzacției din 6 aprilie 2005, încheiată de părțile în litigiu, în temeiul prevederilor art. 1704 - 1717 C. civ. și ale ordinelor de plată din 29 aprilie 2005, din 3 iunie 2005 și din 3 iunie 2005, care confirmă efectuarea plăților.
La termenul de judecată din data de 9 iunie 2005 părțile au solicitat să se ia act de tranzacția încheiată, depunând la dosar originalul acesteia.
Curtea, analizând cererea părților, constată următoarele:
Conform art. 274 C. proc. civ., "Părțile se vor înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala părților:
Dacă părțile se înfățișează la ziua sorocită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită .." iar conform art. 272 C. proc. civ. "învoiala va fi înfățișată în scris și va alcătui dispozitivul hotărârii".
în acest context, Curtea a admis recursul, a modificat decizia atacată în sensul că a admis apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 8804 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului București, iar pe fond a luat act de învoiala părților consemnată în tranzacția încheiată la 6 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3495/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3489/2005. Comercial → |
---|