ICCJ. Decizia nr. 3530/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 941 din 12 mai 2004, Tribunalul Bacău, a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamanta SC A. SA Bacău, împotriva pârâtei A.D.S. București.
Totodată, s-a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată și s-a constatat că reclamanta nu datorează pârâtei suma de 203.795.067 lei și penalitățile aferente acestei sume.
S-a mai constatat că pârâta nu este îndreptățită să procedeze în mod unilateral la rezilierea de drept a contractului de concesiune fără notificarea prealabilă a recurentei.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 174.000 lei cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 268 din 30 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
în motivarea deciziei s-a reținut că părțile în litigiu au încheiat un contract de concesionare pentru exploatarea terenului agricol în suprafață de 296 ha. situat în localitatea Bacău aflată în patrimoniul A.D.S., pe o perioadă de 49 ani. Redevența consta în 416 kg. grâu S.T.A.S. 813/68/ha anual.
S-a considerat că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta nu datorează diferența de redevență pentru anul 2003 și penalitățile de întârziere întrucât potrivit contractului în cazul producerii unor calamități naturale concesionarul beneficiază numai de o perioadă de grație pentru plata redevenței, nu de exonerarea de plată a acesteia.
în plus, concesionarul avea obligația să-și asigure culturile.
De asemenea, s-a reținut că potrivit contractului (pct. 5.5) neplata redevenței conduce la rezilierea de drept a contractului, nefiind nevoit de punerea în întârziere.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ.
Recurenta susține că în cazul existenței unor calamități naturale concesionarul poate beneficia într-adevăr de o perioadă de grație a plății redevenței, dar potrivit prevederilor contractului (art. 9.1) este exonerată de răspundere în cazul producerii forței majore.
Precizează că și-a asigurat culturile la SC A.O. SA dar în riscurile de asigurare nu este prevăzută seceta și că din despăgubirile primite de la G.R. în baza H.G. nr. 440/2003 a achitat parțial redevența, fiind în imposibilitate să achite suma de 203.795.067 lei datorită fenomenului de forță majoră.
întrucât neexecutarea obligației privind plata redevenței se datorează forței majore recurenta susține că a solicitat în mod justificat să se constate că nu datorează redevența neachitată și că pârâta nu poate să procedeze în mod unilateral la rezilierea de drept a contractului de concesiune.
Recursul este neîntemeiat.
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că reclamanta a solicitat instanței să constate că:
- nu datorează suma de 325.936.107 lei, reprezentând 70 % din suma de 433.154.549 lei, reprezentând redevența calculată de pârâtă în baza contractului de concesiune din 28 august 2000;
- pârâta nu este îndreptățită să pretindă penalități, conform art. 5.4 din contract;
- pârâta nu este îndreptățită să procedeze unilateral la rezilierea contractului de concesiune în baza prevederilor art. 5.5 din contract.
Acțiunea în constatare a fost întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. partea care are interes poate să facă cerere pentru existența sau inexistența unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Dispoziția prevăzută de art. 111 C. proc. civ., privește constatarea existenței sau inexistenței unui drept nu a unei situații de fapt.
în speță, reclamanta a solicitat constatarea unei situații de fapt, respectiv că arenda prevăzută în contractul de concesiune, s-a redus cu 70 % datorită pierderilor provocate de forța majoră.
în această situație se constată că în speță în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată nu sunt aplicabile prevederile art. 111 C. proc. civ.
în consecință, soluția de respingere a acțiunii a fost menținută cu această motivare, respingându-se recursul reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3547/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3469/2005. Comercial → |
|---|
