ICCJ. Decizia nr. 3553/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la nr. 997 din 26 ianuarie 2004, reclamanta SCA P. Bacău, a chemat în judecată pe pârâtul D.R., solicitând instanței, extinderea și angajarea răspunderii civile a acestuia, în calitate de administrator al C.M.M. P. Bacău, pentru un debit care depășește suma de 50.000.000 lei.
în motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin sentința nr. 2797/2003, Tribunalul Bacău (rămasă definitivă) a somat pe pârâta C.M.M. P. Bacău, să-i plătească suma de 41.722.795 lei cu titlu de contravaloare chirie și utilități, care împreună cu cheltuielile de judecată și cele de executare depășește suma de 50.000.000 lei.
Cum debitul în cuantumul menționat, nu a putut fi recuperat, prin executare silită, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la 10 decembrie 2003, reclamanta a solicitat prin acțiunea de față, angajarea răspunderii civile cu propriul său patrimoniu a pârâtului D.R., în calitate de administrator al C.M.M. P. Bacău.
Prin sentința nr. 447 din 15 martie 2004 Tribunalul Bacău, și-a declinat în baza art. 1 pct. 1 C. proc. civ., modificat prin O.G. nr. 58/2003, competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Bacău, pe considerentul că cererile în materie comercială a căror valoare se cifrează sub un miliard de lei sunt de competența de soluționare a judecătoriilor.
Procedând la soluționarea cauzei, Judecătoria Bacău, prin sentința nr. 2162 din 31 martie 2004, a admis excepția prematurității introducerii acțiunii invocată de pârât în apărare, și pe fond a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SCA P. Bacău, pentru extinderea și angajarea răspunderii civile a pârâtului D.R., în calitate de administrator al C.M.M. P. Bacău.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, că, din actele dosarului, rezultă că, reclamanta a încercat concilierea directă cu C.M.M. P. Bacău, fără a emite pretenții directe împotriva lui D.R., în calitate de administrator al acesteia, care figurează ca pârât în prezenta cauză, ceea ce echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 7201alin. (1) C. proc. civ., care prevăd imperativ, că, în procesele și cererile în materie comercială, evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamanta va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
A mai reținut prima instanță, că potrivit art. 10 alin. (2) C. proc. civ., sesizarea instanței competente poate avea loc numai după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de lege.
Apelul declarat de reclamanta SCA P. Bacău, împotriva susmenționatei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 177 din 2 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut în esență, că, potrivit art. 56 C. com., litigiul este de materie comercială, și ca atare reclamanta era datoare să respecte dispozițiile art. 7201alin. (1) C. proc. civ., care dispune că procedura concilierii este obligatorie, astfel că aceasta nu poate fi substituită printr-o altă procedură, respectiv prin comunicarea pretențiilor de către reclamantă, întrucât, textul legal menționat, se referă la obligația reclamantului de a încerca anterior introducerii acțiunii realizarea unei soluționări amiabile a litigiului, fiind fără relevanță, sub acest aspect, împrejurarea că pârâtul a cunoscut sau nu pretențiile reclamantei sau că acesta a fost sau nu de bună credință în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor asumate.
împotriva acestei ultime hotărârii a declarat recurs reclamanta SCA P. Bacău, invocând ca motive de modificare dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 20 C. proc. civ.
Se susține în esență, că, hotărârile date în cauză, sunt criticabile, întrucât, la pronunțarea acestora, instanțele nu au avut în vedere că obiectul cererii nu l-a constituit solicitarea încă odată a sumei de peste 50.000.000 lei, pentru a deveni incidente în cauză dispozițiile art. 7201alin. (1) C. proc. civ., referitoare la obligația reclamantei de a încerca anterior introducerii acțiunii concilierea directă a litigiului, ci, dimpotrivă s-a solicitat extinderea și angajarea răspunderii civile, cu propriul său patrimoniu a pârâtului D.R., în calitate de administrator al C.M.M. P. Bacău, pentru un debit în sumă de 50.382.775 lei, care nu a putut fi recuperat de la aceasta din urmă unitate pe calea executării silite.
Ca atare, la soluționarea pricinii, instanțele erau datoare, să constate că în speță, erau incidente dispozițiile art. 35 alin. (1), (3) și (4) și art. 36 din decretul nr. 31/1954, potrivit cărora, orice act juridic (contract de închiriere) este făcut în realizarea unui scop (activitate de producție) iar faptele ilicite (sustragerea de la obligația plății chiriei) săvârșite de organele de conducere (administratorul D.R.) ale C.M.M. P. Bacău obligă însăși persoana (D.R.) la stingerea litigiului.
în consecință reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Recursul declarat în cauză nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, obiectul acțiunii îl constituie angajarea răspunderii civile a pârâtului D.R., cu propriul său patrimoniu, pentru un debit în sumă de 50.382.775 lei (reprezentând contravaloare chirie și utilități) pe care l-a creat reclamantei în calitatea sa de administrator al C.M.M. P. Bacău, și care nu a putut fi recuperat pe calea executării silite pornită împotriva acesteia din urmă unități.
Ori, având în vedere, că în speță, debitul reclamant provine din neplata chiriei și utilităților datorate pentru un spațiu comercial și că reclamanta este comerciant, bine, instanța de apel, a reținut în baza art. 56 C. com., că litigiul este de natură comercială, și deci, că în cauză, era obligatorie, conform art. 7201alin. (1) C. proc. civ., încercarea soluționării litigiului prin conciliere directă cu pârâtul.
Ca atare, faptul că prin acțiune nu s-a solicitat recuperarea aceluiași debit încă odată, ci doar extinderea și angajarea răspunderii civile a pârâtului D.R., cu propriile sale bunuri, pentru lichidarea unui debit, pe care aceasta l-a creat reclamantei în calitate de administrator al C.M.M. P. Bacău și care a fost constatat printr-un titlu executoriu, provenind din neplata chiriei datorată pentru anul 2003, nu poate conduce la inaplicarea dispozițiilor art. 7201alin. (1) C. proc. civ., atâta timp cât în speță este vorba de o cerere în materie comercială evaluabilă în bani, și deci, atrage incidențe în cauză, a dispozițiilor legale precizate.
în ce privește criticile formulate de reclamantă prin care aceasta susține, că la soluționarea pricinii erau incidente dispozițiile art. 35 și următoarele din decretul nr. 31/1954 și nu cele ale art. 7201alin. (1) C. proc. civ., se constată că acestea, nu au constituit motiv de apel (în această cale de atac reclamanta invocând doar că a somat pe pârâtă să achite debitul și că aceasta a procedat cu rea credință în îndeplinirea obligațiilor asumate) și ca atare instanța de apel nu le-a examinat, sau altfel spus, reclamanta nu putea formula pentru prima dată în recurs, susțineri asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat (non omisso medio).
Așa fiind recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3554/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3538/2005. Comercial → |
|---|
