ICCJ. Decizia nr. 4159/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată Tribunalului Suceava la data de 8 aprilie 2003, reclamanții SC P.I.C. SRL Suceava a solicitat evacuarea pârâtelor SC E. SRL Suceava și SC A.L. SRL Suceava din spațiile pe care le ocupă în imobilul situat în municipiul Suceava, precum și obligarea acestora să ridice bunurile depozitate în aceste spații.
în motivare a arătat că este proprietara spațiului în baza unui contract de vânzare - cumpărare autentificat de notar la 26 martie 2003, că la data încheierii acestuia contractul de închiriere dintre vechiul proprietar și prima pârâtă este expirat nu a mai avut raporturi locative cu vechiul proprietar și cu atât mai puțin cu ea.
Cu toate acestea, susține reclamanta, pârâții deși au fost somați, refuză să părăsească spațiul, motiv pentru care au promovat acțiunea de față.
în întâmpinare prima pârâtă SC E. SRL Suceava, a arătat că, anterior, a încheiat cu vechiul proprietar al imobilului un contract de închiriere a spațiului legalizat la 7 august 2001 și că prețul chiriei stabilite a fost achitat integral, iar, ulterior, cu dispoziția de plată din 31 octombrie 2002 a achitat în avans suma de 65.700.000 lei pentru a avea siguranța că spațiul nu va fi vândut unei alte persoane. A mai susținut prima pârâtă că, în temeiul art. 1441 C. civ., reclamanta în calitate de cumpărătoare avea obligația să respecte contractul de închiriere încheiat cu vechiul proprietar.
După depunerea întâmpinării și tocmai la al treilea termen de judecată din 12 iunie 2003, prima pârâtă a formulat cerere reconvențională pentru obligarea reclamantei la plata îmbunătățirilor aduse spațiului închiriat și concomitent a cerut și stabilirea unui drept de retenție asupra acestuia. De asemenea a chemat în garanție pe vechii proprietari ai spațiului pentru obligarea acestora la plata de daune morale și materiale și totodată au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, încheiat între reclamantă și vechii proprietari, precum și pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că imobilul a fost vândut primei pârâte de către vechii proprietari (chemați în garanție).
La termenul din 20 noiembrie 2003, reprezentantul primei pârâte văzând că i s-a pus în vedere să timbreze la valoare numeroasele cereri formulate anterior, a precizat că înțelege să-și mențină pretențiile numai cu privire la cererea de obligare a reclamantei la plata sumei de 150.000.000 lei, reprezentând contravaloare îmbunătățirilor aduse imobilului, renunțând la celelalte capete de cere.
Prin sentința nr. 172 din 31 ianuarie 2004 tribunalul a admis acțiunea reclamantei și a respins cererea reconvențională.
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut, în esență, că proprietarul spațiului este reclamanta și că între ea și pârâți au existat raporturi locative, iar cu privire la cererea reconvențională privind obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului s-a reținut că acestea nu se datorează în raport de clauza prevăzută în cap. VII pct. 4 din contractul de închiriere încheiat între prima pârâtă și chemați în garanție (vechii proprietari).
împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 82 din 29 aprilie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondate apelurile pârâtelor SC E. SRL și SC A.L. SRL Suceava.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC E. SRL Suceava, solicitând admiterea lui și casarea în tot a deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre soluționare către Tribunalul Suceava. în motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârile atacate sunt nelegale, criticându-le sub următoarele aspecte:
1. Curtea de apel a reținut în mod greșit că pârâta - reclamantă reconvențională a renunțat la toate capetele de cerere din cererea reconvențională (cu excepția celui care viza obligarea reclamantei la daune de 150.000.000 lei) întrucât nu a renunțat decât la capătul de cerere care viza obligarea chemaților în garanție la daune materiale și morale și daune interese de un miliard lei.
Aceasta deoarece renunțarea la judecată se face personal de către parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, iar conform art. 246 C. proc. civ., se constată prin încheiere dată fără drept de apel.
2. în ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtei recurentă de a-și ridica bunurile depozitate în spațiul în litigiu, în mod greșit a fost admis având în vedere că nu s-a făcut dovada refuzului de a le ridica, dimpotrivă, reclamanta, care a ocupat spațiul urmare executării silite, refuză să judece aceste bunuri.
3. în mod greșit s-a respins cererea de chemare în garanție a numiților G.A. și L.M. și obligarea acestora la 150.000.000 lei plus de valoare adus bunului, întrucât cererea îndeplinea condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 60 și urm. C. proc. civ., iar cuantumul îmbunătățirilor a fost recunoscut de chemații în garanție.
4. în mod greșit s-a respins cererea privind constatarea că între SC E. SRL și SC P.I.C. SRL, pe de o parte, și pârâții G.A. și L.M. s-a încheiat, la 9 mai 2001, o convenție de vânzare - cumpărare a imobilului spațiu comercial din Suceava, str. Curtea Domnească, întrucât a fost acceptată de vânzător iar cumpărătorul a procedat la executarea lui.
5. Greșit s-a respins cererea privind declararea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții G.A. și L.M. cu SC P.I.C. SRL Suceava întrucât, acesta este fondat pe o cauză ilicită (art. 948 pct. 4 C. proc. civ.), vânzătorii vânzând bunul altuia.
Examinând recursul pârâtei înalta Curte constată că acesta este întemeiat.
Primul motiv de recurs, care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiat întrucât instanțele, dând curs renunțării la judecata unor capete ale cererii reconvenționale, făcută de avocat fără procură specială și deci fără un mandat expres în acest sens că încălcând prevederile art. 246 alin. (2) C. proc. civ., privind constatarea renunțării la judecată prin încheierea dată fără drept de apel. Astfel, la data de 20 noiembrie 2003 avocata pârâtei - reclamante reconvențională, în lipsa părții și fără a avea mandat expres dat prin procură specială, conform art. 69 alin. (1) C. proc. civ., a declarat că renunță la unele capete ale cererii reconvenționale iar instanța nu a constatat aceasta prin încheierea de ședință de la data respectivă ci doar a consemnat susținerea avocatei. în continuare instanța nu a mai examinat și nu s-a mai pronunțat pe acele aspecte ale cererii reconvenționale.
Pentru motivul arătat recursul pârâtei SC E. SRL Suceava urmează a fi admis. Având în vedere că instanța a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului vizat de unele capete de cerere din acțiunea reconvențională și că între acțiunea principală și cea reconvențională există o strânsă legătură, ce impune soluționarea lor împreună, înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., admițând recursul, să caseze în tot hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalului Suceava.
Față de cele de mai sus nu s-a mai impus analizarea și a celorlalte motive prin recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4298/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3905/2005. Comercial → |
|---|
