ICCJ. Decizia nr. 4336/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 641, pronunțată la data de 6 aprilie 2004, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Dâmbovița, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P.C. SRL, împotriva pârâților SC M.M. SRL și SC F.S.C. SRL cu consecința constatării nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2003, autentificate de B.N.P. C.M., pentru suprafața de 135,83 m.p., teren identificat în raportul de expertiză M.E.
Spre a hotărî astfel prima instanță a reținut, în principal, că prin includerea în suprafața de teren ce a constituit obiectul menționatelor contracte de vânzare-cumpărare și a suprafeței de 135,83 m.p., ce aparține domeniului public, ca parte integrantă a străzii și chiar prin modificarea traseului acestei străzi de către P.M. după efectuarea vânzării, s-au încălcat dispozițiile Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, evocându-se prevederile art. III pct. 1 din lista anexă a acestei legi, art. 11 alin. (1) și alin. (2) din precizatul act normativ.
Secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, prin decizia nr. 495, pronunțată la data de 29 iunie 2004, a respins, ca tardiv, apelul declarat de P.M., împotriva sentinței tribunalului și, ca nefondate apelurile declarate de pârâtele SC M.M. SRL și SC F.S.C. SRL, împotriva aceleiași hotărâri.
Pentru a pronunța menționata decizie instanța de apel a reținut, în rezumat, că apelul P.M. a fost formulat peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ., aspect ce face de prisos examinarea excepției lipsei calității procesuale active a acestei apelante; a înlăturat, ca nefondată, susținerea apelantelor că instanța de fond a transformat domeniul privat al localității în domeniu public față de faptul că la data încheierii contractului cu intimata reclamantă terenul în litigiu a fost înscris în evidențele cadastrale ca aparținând domeniului public, conform înscrisurilor existente la dosar, constatând inexistența altor "evidențe oficiale" invocate de apelante, dar nedepuse la dosar ca și lipsa de relevanță, în speță, a H.G. nr. 1350/2001 față de conținutul actului autentic menționat și a apreciat că instanța de fond a făcut o judicioasă apreciere a probelor și dispozițiilor legale.
împotriva deciziei pronunțată în apel au formulat recurs apelantele pârâte SC M.M. SRL și SC F.S.C. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea acestor motive s-a arătat, în esență, că instanța de apel, prin decizia pronunțată, s-a substituit instituțiilor abilitate de lege a stabili întinderea domeniului public; a schimbat cadrul procesual stabilit prin acțiunea introductivă cu referire la părți prin neexaminarea excepției lipsei calității procesuale active a apelantei P.M., invocată din oficiu; a schimbat obiectul litigiului, întrucât nu avea a constata dacă terenul vândut era drum de acces la terenul reclamantei ci doar dacă acesta era domeniu public; considerentele deciziei vin în contradicție cu natura pricinii iar aceasta este dată cu greșita aplicare a legii și cu ignorarea probelor administrate de pârâte, instanța nefăcând nici o referire la H.G. nr. 1350/2001, la planurile de amplasament întocmite cu ocazia cumpărării terenului în litigiu și neanalizând răspunsul P.M. din 25 iulie 2003, critici care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate și redactării recursului declarat împotriva acesteia.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că, în speță, instanțele nu au avut a stabili întinderea domeniului public ci au interpretat dispozițiile Legii nr. 213/1998, incidente în speță, prin raportarea acestora la situația de fapt reținută urmare a analizei materialului probator administrat din perspectiva și în limitele obiectului cererii dedusă judecății: constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare, autentificate de B.N.P. C.M. la 18 iunie 2003, ori atunci când interpretează legea instanțele exercită atribuțiile puterii judecătorești, aspecte de înlătură incidența art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în cauză.
Constatând că P.M. nu a respectat termenul imperativ prevăzut de lege pentru declararea apelului său, fiind astfel decăzută din dreptul de a exercita această cale de atac, instanța de apel, în mod corect, a soluționat, cu prioritate, excepția tardivității, întrucât prin admiterea acesteia s-a dezinvestit, făcând de prisos, examinarea legitimării procesuale a acestei părți care, prin constatarea menționatei decăderi, a dispărut din cadrul procesual constituit pentru realizarea controlului judiciar, așa încât critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este neîntemeiată.
întrucât prin soluția de respingere a apelului instanța de control judiciar nu a avut a se pronunța asupra fondului cererii de chemare în judecată și deci nu a acordat ceea ce nu a constituit obiectul judecății acesteia, cum, greșit, susțin recurentele, se constată că motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu-și găsește justificare în speță și cum examinarea considerentelor deciziei atacate nu relevă motive contradictorii, străine de natura pricinii este de remarcat că nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi aplicat.
Având în vedere că recurentele nu au indicat dispozițiile legale pretins a fi fost greșit aplicate de instanța de apel, iar aceasta, raportând sentința atacată motivelor de apel, a apreciat cu justețe, legalitatea acestei hotărâri, corecta aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente, se constată că în lipsa dezvoltării motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform cerințelor art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cu indicarea expresă a dispozițiilor legale pretins a fi fost greșit aplicate și cu argumentarea acestei susțineri acesta nu poate fi analizat, cum de altfel nici motivul invocat prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pentru aceleași considerente.
Având în vedere că, spre a putea obține modificarea unei decizii în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., trebuie ca instanța să nu se fi pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, iar acestea să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și constatând că instanța de apel s-a pronunțat asupra apărărilor apelantelor întemeiate pe H.G. nr. 1350/2001 ca și asupra planurilor de amplasament întocmite cu ocazia vânzării cumpărării terenului în litigiu și că "răspunsul P.M. din 25 iulie 2003" nu se constituie în probă administrată, nefiind invocat și valorificat în probațiune, nici prin întâmpinări, nici prin cererile de apel sau cele de probatorii formulate în cauză, rezultă că înscrisurile evocate în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu îndeplinesc cerințele prevăzute de acest text legal a fi întrunite cumulativ.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat de apelantele pârâte SC M.M. SRL și SC F.S.C. SRL, împotriva deciziei sus arătate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4552/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4488/2005. Comercial → |
|---|
