ICCJ. Decizia nr. 3562/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Judecătoria Cluj Napoca prin sentința civilă nr. 1162 din 6 februarie 2004, a admis în parte opoziția la executare formulată de contestatoarea M.M., domiciliată în Cluj Napoca, împotriva intimaților N.C.C. Cluj Napoca, cu sediul în Cluj Napoca și T.P.P., cu sediul în Cluj Napoca, în sensul că a fost anulat titlul executoriu reprezentat de biletul la ordin emis de contestatoare la data de 8 martie 2000, pentru suma de 19.397.865 lei și executarea silită din dosarul execuțional al executorului judecătoresc S.M. față de contestatoare în ce privește suma de 19.397.865 lei și 1.602.760 lei cheltuieli de executare. De asemenea a fost respinsă opoziția la executare în ce privește anularea titlului executoriu pentru suma de 1.175.367 lei și executarea silită sus indicată pentru suma de 1.175.367 lei și 97.240 lei cheltuieli de executare. A mai fost obligată intimata N.C.C. Cluj Napoca, să plătească contestatoarei suma de 3.328.084 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a fost respinsă cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în ceea ce privește suma de 201.916 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că raportul juridic fundamental s-a născut din contractul de credit încheiat între intimata N.C.C. Cluj și contestatoare în calitatea de împrumutat. Conform acestui contract, intimata a acordat contestatoarei un împrumut în sumă de 5 milioane lei, pe care contestatoarea avea obligația să-l ramburseze în termen de 12 luni, având de achitat credit restant, dobândă fruct civil, iar în caz de neachitare la termen și o dobândă majorată. Contestatoarea a plătit numai o parte din rate, după care s-au făcut reținerile din salariu. în contractul de credit părțile nu au convenit asupra modului de imputare a plății.
Conform art. 1113 C. civ., se consideră în primul rând plătite datoriile ajunse la scadență, iar dacă toate datoriile sunt scadente imputația se face asupra celei mai oneroase. Dacă toate datoriile sunt scadente și la fel de oneroase se consideră plătită datoria cea mai veche. în speță toate datoriile contestatoarei la data plăților făcute erau scadente. Dobânda fruct civil, creditul restant și comisionul erau datoriile oneroase întrucât dobânda penalizatoare și penalitățile de întârziere nu produc alte penalități.
Expertiza contabilă efectuată a imputat sumele plătite de contestatoare după aceste reguli, respectiv sumele plătite s-au imputat asupra dobânzii fruct civil și apoi asupra ratelor restante și apoi asupra comisionului datorat până în martie 2001. De asemenea prin plățile făcute în luna iunie 2001 contestatoarea a rambursat integral creditul. Din calculele efectuate pe luni, a rezultat că la data de 10 octombrie 2002 contestatoarea datora intimatei, în baza raportului juridic fundamental suma de 1.085.367 lei dobândă majorată, 756.251 lei penalități și 90.000 lei comision.
Biletul la ordin din speță a fost emis doar pentru sumele datorate în baza contractului de credit din 8 martie 2000, cu titlu de rată, datorând comision fără a include și penalități. Rezultă că din suma indicată în prezentul bilet la ordin, doar suma de 1.175.367 lei, reprezentând dobânzi și comision mai erau datorate de contestatoare la data de 10 octombrie 2002. Pentru restul sumei, respectiv pentru suma de 19.397.885 lei biletul la ordin nu poate reprezenta titlu executoriu întrucât creanța intimatei față de contestatoare s-a stins prin plățile anterioare.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 463 din 21 septembrie 2004, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a T.P.P. Cluj Napoca. De asemenea a respins apelul declarat de intimata N.C.C. Cluj Napoca, împotriva sentinței civile nr. 1162 din 6 februarie 2004, pronunțată în dosarul Judecătoriei Cluj Napoca.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că prezenta cauză nu are ca obiect validarea popririi, ci este o opoziție la biletul de ordin, împrejurare în care terțul poprit T.P.P. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Procedând la interpretarea clauzelor contractului, referitoare la dobândă, aceasta privea dobânda fruct civil, deoarece numai pentru acest accesoriu la data încheierii contractului părțile cunoșteau scadența, în timp ce dobânda penalizatoare avea caracterul unei creanțe eventuale. Raportat la aceasta se conchide că, prevederile contractuale reprezintă o clauză penală, permisă într-un astfel de contract, însă dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 9/2000, interzic aplicarea dobânzii la dobândă și drept urmare clauza contractuală este nulă absolut. Din probele administrate la prima instanță cât și din probațiunea suplimentată în apel, reiese că o parte din credit s-a plătit sub forma ratelor lunare, achitate la termen, după care, s-au făcut reținerile din salariul contestatoarei, urmare a neachitării în termen a ratelor aferente următoarelor perioade: mai-iunie 2000, decembrie 2000-februarie 2001, așa după cum se constată și din expertiza întocmită de expertul B.L.I.
Creditorul nu a comunicat debitorului modul în care a realizat imputația plăților, iar apelanta a făcut imputația plății în modalitatea considerată de ea a fi corectă. Imputația făcută de creditor nu este valabilă și au fost aplicate regulile imputației legale, așa cum prevăd dispozițiile art. 1112 C. civ. Astfel în mod corect s-a stabilit că datoriile contestatoarei la data plăților făcute erau scadente și sumele achitate trebuiau imputate asupra dobânzii fruct civil, apoi asupra ratelor restante și mai la urmă comisionului datorat. Au fost considerate ca fără fundament criticile referitoare la anularea formelor de executare silită, de vreme ce biletul la ordin a fost anulat, ne mai justificându-se punerea în executare a titlului executoriu pentru toată suma cuprinsă în el.
împotriva deciziei civile nr. 463 din 21 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs creditoarea N.C.C. Cluj Napoca, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că instanța nu s-a pronunțat asupra expertizei contabile administrate în apel, care era hotărâtoare pentru corecta soluționare a cauzei, au fost încălcate prevederile legale privind imputația plăților și contradictorialitatea procesului civil, au fost aplicate greșit prevederile legale privind penalitățile la dobânzi și executarea silită, precum și interpretarea greșită a contractului de credit, schimbând înțelesul lămurit al acestuia în privința dobânzilor și penalităților, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Intimatul debitor M.M. și intimatul terț poprit T.P.P. Cluj Napoca au depus întâmpinări, prin care au cerut respingerea recursului.
înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea N.C.C. Cluj Napoca, pentru următoarele considerente.
Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți în cadrul contractului de credit încheiat la data de 8 martie 2000, având ca obiect împrumutul în sumă de 5.000.000 lei, pentru o perioadă de creditare de 12 luni și cu o dobândă de 43 % pe an. S-a mai precizat că la data încheierii contractului dobânda majorată a fost de 110 % pe an, redusă ulterior la 95 % pe an. Pentru plata cu întârziere a dobânzilor restante s-au perceput penalizări de 0,5 % pe fiecare zi întârziere.
Este adevărat că prin încheierea din ședința publică din 4 mai 2004, instanța de apel a admis în probațiune, la solicitarea apelantei N.C.C. Cluj Napoca, întocmirea unei contraexpertize contabile, cu obiective bine precizate, raport care a fost întocmit de expert contabil B.L.I. Apare nejustificată critica din motivele de recurs în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei expertize. Se remarcă, că amplu motivat și bine argumentat au fost expuse rațiunile pentru care s-au menținut concluziile primului raport de expertiză contabilă întocmit în faza procesuală a fondului, de către expert contabil B.I. Astfel, s-a apreciat că expertiza efectuată în apel, prin concluziile formulate a surprins aceiași problemă juridică prezentă în cauză, respectiv în ce măsură penalitățile la dobânda curentă trecută la restanțe și penalitățile la dobânda restantă la creditul restant (așa cum sunt ele definite în contract și prevăzute la art. 4 pct. 3) constituie sau nu o formă ascunsă a dobânzii calculată la dobândă (anatocism), interzise de prevederile art. 1088 și 1089 C. civ. și completate de art. 8 din O.G. nr. 9/2000. Mai mult, instanța de fond nu a preluat în întregime calculele expertizei și a adus corecturile care se impuneau, întrucât expertul nu a ținut cont de faptul că pe lunile mai-iunie 2001 dobânda majorată era doar de 95 % pe an.
Examinând clauzele contractuale, este de necontestat că părțile nu au convenit asupra modului de imputare a plății, iar debitorul nu a făcut imputația plății, sumele fiindu-i reținute direct din retribuție pe ordine de plată. A fost dată o eficiență juridică maximă dispozițiilor cuprinse în art. 1111 și art. 1112 C. civ., privind imputația plății, confirmate de experți și de practica bancară, în sensul că ordinea de prioritate în recuperarea sumelor era cea a dobânzilor încasate pentru creditul acordat de 5.000.000 lei, rata de împrumut și comisionul. în contextul expus anterior s-au impus și anularea formelor de executare silită, deoarece suma cuprinsă în titlul executor nu era cea reală, fiind respectat și principiul contradictorialității sub toate aspectele.
Argumentele expuse au făcut ca toate criticile formulate în cererea de recurs de creditoarea N.C.C. Cluj Napoca să fie înlăturate ca neîntemeiate, a respins ca nefondat recursul promovat, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia civilă nr. 463 din 21 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3566/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3549/2005. Comercial → |
|---|
