ICCJ. Decizia nr. 3566/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 559 din 29 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Vaslui, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC G.A. SRL, cu sediul social în Vaslui în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL cu sediul social în Vaslui, în sensul că a reziliat contractul de concesiune din 8 mai 1997 încheiat între S.A.V. și SC S. SRL. De asemenea s-a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata chiriei restante. A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.050.500 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la termenul din data de 29 martie 2004, reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata chiriei restante pe ultimii 3 ani, fără ca pârâta să se opună acestui act. La termenul de judecată din 9 februarie 2004 pârâta reconvențională a renunțat la cererea reconvențională, iar prin încheierea de ședință de la această dată instanța a luat act de voința părții. Faptul că după 7 luni de la chemarea în judecată pârâta a consemnat chiria restantă, nu poate fi interpretat ca o respectare a clauzelor contractuale și raportat la actele existente la dosarul cauzei, în temeiul art. 1020 și art. 1201 C. civ., s-a procedat la desființarea pentru viitor a convenției.
Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 253 din 6 septembrie 2004 a respins apelul formulat de pârâta SC S. SRL Vaslui, împotriva sentinței civile nr. 559 din 29 martie 2004 a Tribunalului Vaslui.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că apelanta a fost anunțată că imobilul are un nou proprietar, conform convocării făcută de reclamantă la data de 31 iulie 2002, prin care pârâta era invitată la conciliere, făcându-i cunoscut faptul că este proprietara imobilului concesionat prin contractul din 8 mai 1997. în cursul soluționării cauzei pârâta a achitat chiria restantă, reținându-se corect că pârâta este în culpă pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin precontract, fiind dispusă rezilierea contractului de concesiune.
împotriva deciziei nr. 253 din 6 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs pârâta SC S. SRL Vaslui, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că la data de 9 februarie 2004 apărătorul ales, fără a avea mandat, a renunțat la cererea reconvențională formulată de pârâtă, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs, dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Intimata reclamantă SC G.A. SRL Vaslui, a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta SC S. SRL Vaslui, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că în faza procesuală a soluționării cauzei în fond, la termenul din 9 februarie 2004, avocatul D.D., cel împuternicit de SC S. SRL Vaslui, în baza contractului de asistență juridică din 17 iunie 2003, în mod expres, în ședință publică, a renunțat la judecarea cererii reconvenționale, context în care, instanța a luat act prin încheierea de ședință, de renunțarea pârâtei la judecarea cererii reconvenționale.
Instituția juridică a renunțării la judecată, așa cum este reglementată de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., constă în aceea că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, iar renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel. Efectele renunțării la judecată sunt retroactive, prin aceea că instanța, printr-o încheiere, luând act de renunțarea la judecată, finalizează legătura juridică realizată între părți prin intermediul ei și repune părțile în situația anterioară procesului. Aceasta nu semnifică sancționarea renunțării la acțiune, reclamantul putând reinvesti instanța printr-o nouă cerere de chemare în judecată, împotriva aceluiași pârât, cu același obiect și cu aceiași cauză.
Data de la care renunțarea își produce efectele este aceea la care ea a întrunit toate condițiile pentru validitatea ei, iar nu data la care instanța a emis încheierea prin care ea a luat act de renunțare, întrucât hotărârea instanței are un caracter declarativ. Nu sunt justificate criticile formulate de recurentă, deoarece sentința civilă nr. 599 din 29 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Vaslui a fost comunicată pârâtei la data de 29 aprilie 2004, iar în calea de atac împotriva acestei hotărâri judecătorești nu au fost invocate motive de natura celor precizate în cererea de recurs.
Argumentele expuse anterior, au făcut ca toate criticile formulate în cererea de recurs de pârâta SC S. SRL Vaslui să fie înlăturate ca neîntemeiate, a respins ca nefondat recursul promovat, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 253 din 6 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3557/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3562/2005. Comercial → |
|---|
