ICCJ. Decizia nr. 3604/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 441/ C din 12 martie 1997, Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului M.M., prin care solicitase obligarea pârâților T.I. și SC M.C. SA Cluj Napoca să-i recunoască calitatea de acționar și să se dispună înregistrarea calității sale de acționar.
în procent de 42 % din capitalul societății în registrul acționarilor la SC M.C. SA Cluj.
Instanța de fond a reținut că între reclamant și T.I. s-a încheiat la 23 august 1995, contract de vânzare - cumpărare intitulat în paranteză "promisiune de vânzare" prin care pârâtul a vândut reclamantului 40 % din totalul de 5071 acțiuni cu valoare nominală de 25.000 lei, din capitalul social al SC M.C. SA.
în ultimul aliniat al acestui contract s-a prevăzut că în cazul în care T.I. nu își va respecta promisiunea de vânzare din culpa sa, să restituie cumpărătorului M.M. suma de 150.000.000 lei primită drept avans preț, plus dobânzi bancare, plus o despăgubire de 100.000.000 lei, reclamantul a acceptat că pârâtul poate revoca unilateral contractul, așa încât nu mai are posibilitatea de a solicita executarea convenției.
Apelul declarat de reclamant, împotriva sentinței nr. 441/1997 a Tribunalului Cluj a fost respins prin decizia nr. 113 din 5 februarie 1998 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, reținând că reclamantul cumpărător nu mai putea cere executarea convenției câtă vreme a subscris la dreptul vânzătorului de a se răzgândi, clauza de dezicere fiind licită și neputând fi înlăturată datorită forței obligatorii a contractelor, conform art. 969 C. civ., ea fiind o condiție rezolutorie pur protestativă.
în urma recursului declarat de reclamant, prin decizia nr. 1165 din 25 martie 1999, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de fond.
Curtea Supremă de Justiție a stabilit că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, stabilind că actul autentic cuprinde în realitate două acte juridice distincte, respectiv un contract de vânzare cumpărare, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate pentru 40 % din totalul de 50.721 acțiuni și o promisiune sinalagmatică de vânzare - cumpărare, pentru diferența de 3.550 acțiuni pe care vânzătorul nu le avea în proprietate, dar pentru care reclamantul va plăti 60 % din procentul de 30 % din avansul pe care T.I. urma să îl achite în urma negocierilor cu F.P.S.
S-a mai stabilit de către Curtea Supremă de Justiție că despăgubirile și obligațiile vânzătorului cuprinse în clauza penală vizează doar promisiunea de vânzare cumpărare nu și vânzarea - cumpărarea celorlalte acțiuni și că vânzarea este valabilă în condițiile art. 1295 C. civ.
Prin sentința nr. 1397 din 19 iulie 2000, Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea reclamantului M.M., a obligat pe pârâtul T.I. să recunoască calitatea de acționar a reclamantului pentru pachetul de 2.028 acțiuni reprezentând 40 % din totalul de 5071 acțiuni vândute din cadrul SC M.C. SA Cluj, a dispus înregistrarea în registrul acționarilor a calității de acționar a reclamantului și în registrul de acțiuni, a acțiunilor obținute de acesta, a respins capătul de cerere privind obligarea la plata penalităților contractuale și a respins acțiunea formulată în dosarul conexat de reclamantul T.I., împotriva pârâtului M.M., prin care cerea constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare (promisiune de vânzare).
Prin decizia nr. 537 din 22 mai 2001, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de reclamantul M.M., împotriva sentinței nr. 1397 din 19 iulie 2000 a Tribunalului Cluj, pe care o schimbă în parte în sensul că admite acțiunea precizată și obligă pe pârâți să recunoască reclamantului calitatea de acționar pentru pachetul de 1521 acțiuni dobândite la SC M.C. SA Cluj, obligă pârâtul T.I. să plătească reclamantului suma de 1.687.265.584 lei, cu titlu de daune și dobânzi legale, respinge ca nefondat apelul declarat de pârâți împotriva aceleiași sentințe obligându-i la 51.517.655 lei cheltuieli de judecată în apel.
Prin decizia nr. 2154 din 8 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul T.I., împotriva deciziei nr. 537 din 22 mai 2005 a Curții de Apel Cluj.
împotriva acestei decizii, pârâtul T.I. a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 C. proc. civ., motivând că instanța supremă nu a analizat motivul de recurs formulat de contestator referitor la excepția de neexecutare irevocabilă și în apel ți în recurs în sensul că intimatul reclamant M.M. nu putea cere executarea prin echivalent (daune - interese) atâta timp cât nu și-a executat obligațiile ce-i reveneau, în legătură cu plata prețului, contractul fiind sinalagmatic și executarea pretențiilor trebuind să fie simultană.
Prin contestația în anulare, contestatorul a solicitat admiterea acesteia, judecarea recursului inclusiv pe motivul de recurs omis a se examina.
Prin decizia nr. 2957 din 23 septembrie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins contestația în anulare reținând că au fost analizate toate criticile din recurs, formulate de recurentul contestator T.I., că nu sunt îndeplinite condițiile legale, prevăzute de art. 318 C. proc. civ.
Prin acțiunea înregistrată la 20 mai 2004, reclamantul M.M. a chemat în judecată pe pârâta SC M.C. SA Cluj, solicitând conform precizării din acțiune, obligarea acesteia la plata sumei de 1.908.975.310.939 lei, reprezentând dividende pentru anii 1996 - 2002, reactualizate.
Reclamantul a susținut că este acționar la pârâtă având un număr de 136.845 acțiuni din capitalul social și pentru care nu a primit dividendele la care era îndreptățit, începând cu anul 1996.
Prin sentința nr. 3491 din 16 septembrie 2004, Tribunalul Cluj a respins ca neîntemeiată excepția privind prescripția dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1996 - 1999, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.M., a obligat pârâta să plătească reclamantului suma totală de 1.908.975.310.939 lei din care 1.010.643.300 lei dividende pentru perioada 1996 - 2002, diferența reprezentând actualizarea pretenției.
Instanța a reținut că reclamantul a dovedit prin hotărâri judecătorești irevocabile calitatea de acționar și pachetul de acțiuni pe care îl deține.
Dispozițiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, prevăd că dividendele se plătesc asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat la termenul stabilit de adunarea generală a asociaților, dar nu mai târziu de 8 luni de la data aprobării situației financiare aferente exercițiului financiar încheiat, în perioada 1995 - 2002, pârâta a desfășurat activitate cu profit, deci cota parte trebuia achitată reclamantului sub forma dividendelor.
Pârâta SC M.C. SA Cluj a declarat apel învederând că sentința nr. 714/2004 a Tribunalului Cluj păstrată prin decizia nr. 342/2004 a Curții de Apel Cluj, a fost casată în recurs de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 5543/2004, respingându-se acțiunea reclamantului M.M. pentru recunoașterea dreptului de proprietate asupra celor 136.845 acțiuni, astfel că nu are dreptul la dividende aferente acestui număr de acțiuni.
De asemenea, pârâta a arătat că plata dividendelor s-a făcut acționarilor înscriși în registrul acționarilor, conform art. 98 din Legea nr. 31/1990.
Prin decizia nr. 65 din 4 februarie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul, a schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantului M.M.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul este proprietar a 1521 acțiuni, astfel că în contextul majorării capitalului social, se reduce cota de participare a reclamantului la capitalul social, de la 30 % la 0,33 %.
Reclamantul nu a făcut dovada înscrierii sale în evidențele societății sau în cele furnizate de registrul independent privat al acționarilor, corespunzător datei de referință, potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, pentru a încasa dividende.
Potrivit art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, dividendele care se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparține cesionarului, în afară de cazul în care părțile au convenit altfel.
Art. 122 alin. (3) vizează raportul juridic obligațional dintre societate și acționarul înscris ca atare în evidențele societății sau registrul independent al acționarilor, pe când art. 67 alin. (6) vizează raportul juridic obligațional dintre cedentul și cesionarul acțiunilor.
Cu alte cuvinte, în măsura în care în contractul de cesiune de acțiuni nu se prevede altfel, dividendele care se cuvin după data transmiterii acțiunilor, aparține cesionarului.
în situația în care dividendele au fost achitate de societate cedentului care figura încă acționar potrivit evidențelor societății, acesta este ținut în temeiul art. 67 alin. (6) să le plătească cesionarului, în temeiul raporturilor contractuale dintre aceștia. Obligația societății către reclamantul M.M. s-a stins, odată ce dividendele au fost achitate cedentului acțiunilor, T.I.
Reclamantul M.M. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 65 din 4 februarie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, susținând următoarele: decizia este lipsită de temei legal, fiind dată cu greșita aplicare a legii, reclamantul nu este în culpă pentru faptul că nu a înțeles să pună în executare sentința, în condițiile în care pârâta nu a procedat benevol în acest sens, în condițiile în care registrul este ținut de administrator la societate, iar administratorul T.I. este și acționar al societății, art. 122 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se aplică doar acțiunilor la purtător, nu și celor nominative, dividendele au fost solicitate pentru cele 1521 de acțiuni începând cu anul 1996, până în anul 1998, iar dreptul la acțiune pentru plata dividendelor, ca și dreptul de a fi înscris în registrul societății s-a născut la data de 22 mai 2001, când sentința nr. 1397/2000 a Tribunalului Cluj a devenit executorie, pretențiile sunt întemeiate pentru 30 % din dividendele distribuite acționarilor societății din anul 1999, deoarece la data majorării capitalului social cu diferențe din reevaluare, reclamantul deținea 1521 acțiuni, reprezentând 30 % din capitalul social.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
- prevederile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu se aplică doar acțiunilor la purtător, și celor nominative, iar față de momentul datei de referință, societatea comercială nu poate fi ținută la plată decât față de persoanele înscrise în registrul acționarilor ceea ce s-a și făcut în perioada 1996 - 2001, corect reținând instanța de apel că eventualele dispute între acționari pe tema dividendelor, îi privește numai pe aceștia.
- critica privind neaplicarea principiului nemo auditur propriam turpitudem allegans, de către instanța de apel este neîntemeiată, deoarece acest principiu se aplică numai raporturilor juridice contractuale când se constată nulitatea pentru o cauză imorală, iar cel vinovat nu poate să solicite restituirea prestațiilor făcute în baza contractului.
- începând cu anul 1999, reclamantul nu mai deține 30 % din acțiuni, ci cele 1521 de acțiuni, din totalul de 456.150 reprezintă 0,33344 %, pretențiile pentru plata dividendelor pentru acțiuni reprezentând 30 % din capitalul social, fiind neîntemeiate.
în concluzie, criticile aduse nu puteau fi reținute, recursul a fost nefondat și a fost respins, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3561/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3535/2005. Comercial → |
|---|
