ICCJ. Decizia nr. 3644/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3644/2005
Dosar nr. 10100/2004
Şedinţa publică din 15 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC T. SA Bucureşti, a chemat-o în judecată pe pârâta SC O. SA Drăgăneşti, solicitând obligarea la plata, în echivalent în lei, a sumei de 96.713,3 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea bumbacului lăsat în custodie şi dobânda aferentă.
Tribunalul Olt, prin sentinţa nr. 1904 din 24 decembrie 1998, a respins acţiunea reclamantei.
Prin Decizia nr. 49 din 26 ianuarie 2000 a Curţii de Apel Craiova, a fost admis apelul, s-a schimbat sentinţa şi pârâta a fost obligată, către reclamantă, la plata sumei de 21.600 dolari S.U.A. contravaloare bumbac fire, T.V.A. aferent, dobândă comercială raportată la taxa de scont B.N.R., cu 3.979.490 lei cheltuieli de judecată la fond şi 9.350.197 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut că prin contract pârâta s-a obligat să prelucreze bumbacul primit, iar în situaţia în care îl utilizează pentru alte destinaţii va plăti contravaloarea în lei la cursul oficial al dolarului având în vedere preţul de 1.800 dolari S.U.A. taxă plus penalizări.
A mai reţinut şi că întrucât plata s-a derulat într-o perioadă mare de timp 1995-1996, în care au intervenit modificări ale cursului de schimb, în mod corect s-a stabilit de expertiză că valoarea este de 102.814,07 dolari S.U.A., din care, corespunzător cursului de schimb s-a plătit 81.214,06 dolari S.U.A. şi deci se mai datorează 21.600,06 dolari S.U.A. cu T.V.A. şi dobânda comercială.
Prin Decizia nr. 6767 din 21 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei curţii de apel, reţinând că expertiza şi actele depuse au stabilit corect că în raport de cantităţile nerestituite la preţul stabilit, pârâta datora suma de 21.600,06 dolari S.U.A.
Contestaţia în anulare formulată de pârâtă împotriva deciziei mai sus menţionate a fost respinsă, ca nefondată, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 4318 din 11 noiembrie 2003.
Aceeaşi pârâtă a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 49 din 26 ianuarie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi întemeindu-se pe contractul de mandat special, iar, prin Decizia nr. 563 din 24 iunie 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială a respins-o ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a respins ca nefondată excepţia de tardivitate ridicată de intimată şi a reţinut că: contractul de mandat a fost încheiat în anul 1992 între M.I. şi reclamantă, urmând ca apoi să se încheie contracte de vânzare cu societatea prelucrătoare; adresa nr. 924/2000 face vorbire de preţul de 1553 dolari S.U.A., se referă la livrările făcute în anul 1992 şi 1993, achitate însă ulterior la alte livrări făcute în 1994-1995 şi preţul nu putea fi acelaşi din considerente de piaţă şi valutare, motiv pentru care s-a şi înscris în contract preţul de 1.800 dolari S.U.A. /tonă.
Pe de altă parte, expertiza a stabilit că au fost achiziţionate două tipuri de bumbac diferite calitativ, la preţuri diferite, explicându-se şi diferenţa dintre suma stabilită de expert 102.814 dolari S.U.A. şi 77.511,4 dolari S.U.A., cât consideră că datorează pârâta.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC O. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei criticate, în sensul admiterii cererii sale de revizuire, astfel cum a fost formulată şi precizată.
Recurenta susţine astfel că instanţa nu s-a pronunţat explicit asupra naturii documentelor noi înfăţişate, respectiv contractul de mandat special şi mai ales declaraţia vamală de import din 12 martie 1992, pe care le-a invocat în precizări şi care relevau preţurile de 1553 dolari S.U.A. /tone fibră şi 1575,12 dolari S.U.A. /tone fibră.
De asemenea, arată că greşit s-a reţinut că adresa se referă la livrările din anii 1992-1993, în realitate aceasta referindu-se la facturile din anul 1995; tot greşit instanţa a reţinut şi că datorită unor considerente de piaţă şi valutară preţul nu putea fi acelaşi, că au fost achiziţionate două tipuri de bumbac şi, în sfârşit, a luat în examinare documente ce nu aveau legătură cu obiectul cauzei.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată următoarele:
Contractul de mandat special invocat de recurenta revizuientă este documentul care a stabilit modalitatea de realizare a importului şi valorificarea în ţară a bumbacului, a fost încheiat în anul 1992 între SC T. SA şi M.I. şi reprezintă un act public, cunoscut în momentul încheierii lui şi, prin urmare, nu îndeplineşte condiţia de înscris doveditor nou, reţinut de partea potrivnică.
De altfel, lotul care a făcut obiectul litigiului dintre părţi nici nu a fost subordonat contractului de mandat, iar în contractul de prestări servicii, care a stat la baza livrărilor de bumbac s-a prevăzut preţul unitar în valută al mărfii de 1800 dolari S.U.A. /tonă plus penalizări, astfel cum rezultă din actele dosarului.
Declaraţia vamală de import din 12 martie 1002, nu este relevantă pentru fixarea preţului în discuţie, neîndeplinind nici ea cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cum nu le îndeplinesc nici celelalte acte invocate, chiar dacă s-ar referi la facturile din anul 1995, aşa cum susţine recurenta, aceste facturi nu au fost reţinute de partea potrivnică, iar raţionamentul că preţul nu putea fi acelaşi din considerente de piaţă şi valutare rămâne valabil, în contract fiind înscris preţul de 1800 dolari S.U.A. /tonă.
Pe de altă parte, faptul că instanţa a reţinut că au fost achiziţionate două tipuri de bumbac, conform expertizei efectuate în cauză, excede soluţionării cererii de revizuire, fiind de asemenea nerelevant.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, recursul declarat în cauză de pârâta revizuientă se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC O. SA Drăgăneşti, împotriva deciziei nr. 563 din Camera de Consiliu de la 24 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3642/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3646/2005. Comercial → |
|---|
