ICCJ. Decizia nr. 3634/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3634/2005
Dosar nr. 2026/2004
Şedinţa publică din 15 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 ianuarie 2000, reclamantul F.P.S. devenită A.P.A.P.S., a chemat în judecată pe pârâta A.U.P., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 629.831.654 lei penalităţi de întârziere, conform contractului de vânzare cumpărare acţiuni din 31 mai 1995.
Prin sentinţa nr. 907 din 14 februarie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 178 din 22 mai 2000, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis cauza la Curtea Supremă de Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Prin Decizia nr. 4639 din 5 octombrie 2000, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială a stabilit competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, în soluţionarea acţiunii reclamantei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 157 pronunţată la 19 noiembrie 2003 a admis acţiunea formulată de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti şi a obligat pârâta la plata sumei de 629.831.154 lei penalităţi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin contractul de vânzare cumpărare acţiuni din 31 mai 1995, părţile au convenit vânzarea de către reclamantă a 70 % din capitalul social deţinut la SC U. SA Bucureşti către pârâtă şi potrivit clauzei înscrisă la art. 4 lit. b) din contract „în caz de neplată la scadenţă a unei rate, cumpărătorul va plăti vânzătorului pe perioada dintre data scadenţei şi data plăţii efective, o penalitate de 0,3 % din valoarea ratei achitate, pentru fiecare zi de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta A.U.P., a declarat în termen recurs, motivat în drept pe dispoziţiile pct. 5 ale art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs recurenta arată că procedura de citare a fost viciată întrucât dovezile de primire a citaţiei nu poartă ştampila A.U.P., deci judecarea pricinii s-a făcut cu încălcarea formelor procedurale prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Recurenta menţionează că întrucât nu a fost citată, i-a fost încălcat dreptul la apărare, atât în sens material (un complex de drepturi şi garanţii procesuale care asigură părţilor posibilitatea de a-şi apăra interesele) cât şi în sens formal (dreptul la un apărător) şi implicit dreptul la un proces echitabil, drept garantat şi de C.E.D.O. la art. 6 alin. (1).
Recurenta, printr-un al doilea motiv solicită să se reţină că hotărârea atacată este pronunţată în primă instanţă la 19 noiembrie 2003, iar potrivit art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003, privind modificarea şi completarea codului de procedură civilă în vigoare la 28 august 2003 „hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate". per a contrario, conchide recurenta, hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor fi supuse căilor de atac prevăzute de acestea, adică atât apelului cât şi recursului.
Pentru motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Recursul declarat de pârâtă nu este fondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi a actelor şi lucrărilor existente la dosar, instanţa o apreciază ca fiind legală, întrucât a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.
Astfel, recurenta pârâtă a fost legal citată pentru termenul de judecată de la data de 12 noiembrie 2003, citaţia emisă pentru acest termen a fost primită la data de 31 octombrie 2003 de către secretara A.U.P. (dosar nr. 941/2002), această dovadă de îndeplinire a procedurii de citare cuprinde toate menţiunile prevăzute de art. 88 şi următoarele C. proc. civ.
Analizând al doilea motiv de recurs, instanţa îl va respinge ca nefondat având în vedere obiectul pricinii, penalităţi de întârziere conform contractului de vânzare cumpărare acţiuni din 31 mai 1995, legea aplicabilă cauzei fiind Legea nr. 99/1999.
Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea 99/1999, prin care s-a modificat OUG nr. 88/1997 referitoare la privatizarea societăţilor comerciale, „litigiile comerciale privind contractele, convenţiile încheiate de către instituţiile publice implicate (în speţă F.P.S.) în scopul de a pregăti, efectua sau finaliza procesul de privatizare .. sunt de competenţa secţiilor comerciale ale instanţelor judecătoreşti".
Conform art. 3231 alin. (1) din Legea 99/1999 Titlu I „cererile prevăzute la art. 3231 .. sunt de competenţa curţii de apel".
Potrivit art. 2.15 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 „litigiile prevăzute la art. 43 alin. (3) se soluţionează de către curtea de apel competentă în condiţiile prevăzute la cap. V3 din Ordonanţă, cu excepţia cazului în care părţile au încheiat o convenţie arbitrală".
Înalta Curte, faţă de considerentele anterior prezentate apreciază că sentinţa atacată este legală, situaţie în care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.U.P. Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 157 din 19 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3633/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3637/2005. Comercial → |
|---|
