ICCJ. Decizia nr. 3709/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC T. SA, a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.S. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare, restituirea avansului în sumă de 13.450 dolari S.U.A. și obligarea la penalități de întârziere în sumă de 3.497 dolari S.U.A. calculate până la data de 30 aprilie 2002.
Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 12047 din 6 octombrie 2003, a admis acțiunea așa cum a fost formulată, cu motivarea că pârâta nu a respectat prevederile contractului, întrucât nu a transmis la termen subansamblele necesare finalizării utilajului de îndreptat și tăiat sârmă și că nu a restituit avansul încasat la care s-a obligat prin procesul verbal de conciliere din 4 martie 2002.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care s-au solicitat penalități de întârziere, conform art. 14 și art. 13 din contractul din 26 februarie 2001, încheiat cu SC C.E.C. SRL, care a fost preluat de reclamantă prin contractul din 5 iunie 2001.
împotriva sentinței nr. 12047/2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat apel reclamanta SC T.S. SRL Timișoara, prin care a invocat motive de netemeinicie și nelegalitate. în esență, apelanta a susținut că execuția utilajului care face obiectul contractului, a debutat în baza unei comenzi emise de către SC T. SA și a contractului, încheiat cu SC C.E.C. SRL, care a fost preluat de către pârâtă. S-a mai susținut că în urma preluării contractului de către pârâtă, preluare concretizată în contract, graficul de plăți prevăzut în noul contract nu a fost respectat de către SC T. SA. Criticile au privit și respingerea cererii reconvenționale ca urmare a neacordării penalităților de întârziere solicitate în conformitate cu art. 14, raportat la art. 13 din contracte.
Apelul a fost soluționat de Curtea de Apel București, secția comercială, care prin decizia nr. 232 din 16 mai 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de SC T.S. SRL., Curtea a apreciat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1020 - 1021 C. civ., întrucât apelanta pârâtă nu și-a respectat obligația de livrare a bunului asumată de pârâtă prin contract.
împotriva deciziei nr. 232 din 26 mai 2004 a declarat recurs, pârâta SC T.S. SRL, prin care în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul obligării reclamantei să preia utilajul comandat, să plătească prețul convenit și penalitățile de întârziere stabilite, conform clauzelor prevăzute de art. 14 și art. 13 din contracte.
în esență, recurenta a susținut că neexecutarea contractului care face obiectul cauzei se datorează culpei SC T. SA, astfel că instanța trebuia să constate că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii de rezoluțiune.
în continuare, recurenta a susținut că ambele instanțe au negat continuitatea contractului, datorită neobservării faptului că între SC C.E.C. SRL, SC T. SA și SC T.S. SRL Timișoara a operat o cesiune de contract. Recurenta s-a referit și la aspecte care țin de neexecutarea obligațiilor reclamantei care nu a livrat reductorul la termen pentru ca acesta, ca parte constitutivă a utilajului să poată fi montat și livrat după efectuarea probelor tehnologice.
De asemenea consideră recurenta că deși intimata a recunoscut că a executat și livrat o parte din subansamble peste termen, instanțele nu s-au pronunțat pe acest aspect. O altă critică privește calificarea greșită a procesului verbal de conciliere din 24 martie 2002, ca fiind angajament de restituire a sumelor încasate fără să observe că această obligație asumată era condiționată de vânzarea utilajului către un terț.
Ultima critică privește neacordarea penalităților de întârziere al căror calcul a fost prezentat desfășurat la pag. 3 din motivele de recurs, pe care autoarea le-a solicitat în temeiul art. 13 și art. 14 din contract cu concluzia că debitul care poate fi pus în discuție este 14.600 dolari S.U.A.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Recurenta a invocat punctele 8, 9, 10 ale art. 304 fără să le dezvolte separat, așa cum dispune art. 3021lit. c) din același cod.
Art. 304 alin. (8) C. proc. civ., stabilește că hotărârea atacată poate fi modificată atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia. Din decizia recurată nu rezultă că actului juridic dedus judecății, contractul și clauzele acestuia au primit altă calificare juridică.
Prin urmare acest motiv vizează netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., poate fi invocat când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Acest motiv, așa cum rezultă din conținutul redat mai sus, vizează în primul rând încălcarea legii, pe aspecte de drept substanțial. Din conținutul motivelor rezultă cu evidență că nu a fost invocat nici un text de lege care să fi fost străin situației de fapt și nici că norma de drept a fost extinsă dincolo de ipotezele la care se aplică.
în fine, ultimul motiv (art. 304 pct. 10) invocat de recurentă vizează netemeinicia hotărârii și constă în principiu în omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la un mijloc de apărare sau la un mijloc de probă administrat dacă acesta ar fi de natură să ducă la o altă soluție decât cea la care s-a oprit instanța. Recurenta a susținut în adevăr că instanțele nu s-au pronunțat asupra modului de preluare a obligațiilor de către intimată mai precis la continuitatea contractului, ori așa cum rezultă din decizia recurată acest motiv a fost examinat apreciindu-se corect că obiectul cererii îl constituie executarea clauzelor contractului încheiat de părțile în proces. Instanța de apel a apreciat corect și faptul că intimata nu a fost parte a aceluiași contract pentru a constitui izvor de obligații care să poată fi puse în discuție în litigiul de față. în ce privește procesul verbal, din conținutul său se poate observa că restituirea sumei de 13.450 dolari S.U.A. nu este condiționată de vânzarea către un terț beneficiar cum afirmă recurenta. Se mai constată de asemenea că prin contract intimata nu și-a asumat o obligație de a cărei îndeplinire să depindă executarea obligațiilor de către recurentă pentru a se constata că a operat excepția de neexecutare.
în acest context aplicarea art. 13 și art. 14 din contract cu trimitere la art. 13 din contract a fost corect înlăturată.
în consecință nu au fost motive de nelegalitate care să atragă modificarea deciziei pronunțată de instanța de apel, așa încât potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins. Conform art. 274 C. proc. civ., cererea intimatului pentru cheltuieli de judecată solicitată în această cale de atac a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3708/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3711/2005. Comercial → |
|---|
