ICCJ. Decizia nr. 3747/2005. Comercial

Decizii ICCJ - Secţia comercială (2005)

Prin acțiunea înregistrată la 7 martie 2001, reclamanta SC A.R. SA, a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Bonțida, la plata sumei de 227.453.368 lei, cu titlu de preț, la dobânzi bancare aferente sumei practicate de B.C.R. de 40 % pe an de la data scadenței și până la introducerea acțiunii, respectiv 10 martie 2000 - 11 martie 2001, în cuantum de 90.981.347 lei și în continuare până la achitarea debitului, cu 21.263.694 lei cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat cerere reconvențională și a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 268.131.334 lei daune interese compensatorii reprezentând prejudiciul produs prin mortalități ca urmare a produsului necorespunzător livrat de reclamantă.

Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1146 din 10 mai 2001 a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumelor de 227.453.368 lei, cu titlu de preț, 76.337.089 lei dobândă legală la nivelul taxei oficiale a scontului practicat de B.N.R. de 35 % pe perioada 10 martie 2000 - 11 martie 2001 și în continuare până la achitarea integrală a debitului; pârâta a fost obligată și la 16.403.091 lei taxă judiciară de timbru, 50.000 lei timbru judiciar și 5.000.000 lei onorar de avocat.

Prin aceeași sentință s-a respins cererea reconvențională a pârâtei.

S-a reținut în considerentele hotărârii că pârâta nu i-a comunicat reclamantei motivul refuzului plății mărfii livrate de aceasta, respectiv necorespundere calitativă conform buletinului de analiză din 28 martie 2000 invocat de aceasta. Că nu a înștiințat-o pe reclamantă la efectuarea analizei borhotului și deci buletinele de analiză nu îi sunt opozabile.

Față de natura viciului care a provocat paguba în patrimoniul pârâtei, termenul de prescripție este de 6 luni de la descoperirea acestuia, 16 martie 2000, iar cererea reconvențională s-a formulat la data de 5 aprilie 2001, deci peste acest termen prevăzut de decretul 167/1958.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 684 din 12 septembrie 2001 a admis recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pentru a se stabili dacă dreptul pârâtei la cererea reconvențională era prescris, instanța de fond trebuia să stabilească prin probe dacă produsele livrate aveau sau nu vicii ascunse.

Instanța trebuia să stabilească dacă substanța evidențiată în produsele livrate în strat subțire denumită aflatoxină exista în mod obișnuit în produsele livrate pârâtei precum și limita până la care concentrația de aflatoxine avea sau nu consecințe negative asupra porcinelor hrănite cu borhotul livrat.

Numai după stabilirea acestei situații de fapt instanța putea să-și formeze convingerea că produsele livrate aveau sau nu vicii ascunse și apoi să analizeze excepția de prescripție a dreptului la acțiune al pârâtei privind despăgubirile rezultate din mortalitatea animalelor.

în rejudecare, prin sentința civilă nr. 1593 din 18 aprilie 2003 a Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis în parte acțiunea reclamantei, s-a respins ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului la acțiune și s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională; pârâta a fost obligată la 227.459.368 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate și neachitate în perioada 9 februarie 2000 - 2 martie 2000 și la 17.793.135 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut de instanță că termenul de prescripție este cel general de 3 ani și nu de 6 luni întrucât nu ne aflăm în prezența unor vicii ascunse.

Că cererea reconvențională a fost formulată în termen, dar aceasta nu este întemeiată deoarece reclamanta nu are nici o culpă pentru moartea tineretului porcin hrănit cu borhotul livrat de aceasta, corespunzător calitativ conform buletinului de analiză de la laborator.

Mai mult, pârâta nu a comunicat reclamantei că dorește să efectueze o analiză suplimentară borhotului pentru ca aceasta să participe la luarea mostrei ce urma să fie trimisă spre analiză.

Cu privire la dobânzi s-a reținut că cererea reclamantei nu este întemeiată întrucât nu a făcut dovada că a suferit un prejudiciu echivalent cu contravaloarea dobânzilor.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios, prin decizia civilă nr. 1756 din 14 octombrie 2003, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut în considerentele deciziei că după casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței civile nr. 1146 din 10 mai 2001 a Tribunalului Cluj, prin decizia civilă nr. 684 din 12 septembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, Tribunalul Cluj nu s-a conformat îndrumărilor date prin această decizie.

Astfel, nu s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească dacă în mod obișnuit substanța aflatoxină este prezentă în genul de produse livrate și limita până la care nu are consecințe negative asupra animalelor.

în rejudecare, prin sentința civilă nr. 264 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis în parte acțiunea reclamantei și pârâta a fost obligată la 227.453.368 lei diferență preț, cu dobânda legală de la 10 martie 2000 și până la achitarea debitului și la 30.263.694 lei cheltuieli de judecată; s-a respins cererea reconvențională ca fiind prescrisă.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 307 din 12 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că excepția perimării nu mai poate fi invocată în instanța de apel în cazul rejudecării, iar cu privire la cererea reconvențională în mod corect s-a reținut că aceasta este prescrisă.

Reclamanta a făcut dovada cu actele depuse că a livrat pârâtei produsul solicitat care a fost parțial achitat.

în mod corect pârâta a fost obligată la dobânzi întrucât reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 43 C. com.

Pârâta SC G. SA (fostă SC A. SA) a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

în primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că excepția perimării poate fi invocată la instanța de fond în cazul rejudecării cauzei după casare, întrucât se urmărește pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, și mai mult, această excepție potrivit art. 252 C. proc. civ., se poate constata din oficiu sau la cererea părții interesate.

Critica nu este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (32) C. proc. civ., perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanța de apel.

în speță, în mod corect Tribunalul Cluj, prin încheierea din 26 ianuarie 2004, a respins excepția perimării acțiunii invocată de pârâtă pentru prima dată la această instanță după ce litigiul a fost de două ori casat cu trimitere spre rejudecare.

Pe de altă parte, reclamanta prin acțiunea formulată la 7 martie 2001, a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul litigiului, recurenta a invocat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, deoarece a menținut hotărârea instanței de fond prin care a fost obligată la plată, deși din probele administrate a rezultat că produsele livrate de reclamantă au fost necorespunzătoare din punct de vedere calitativ. Că descoperirea viciilor nu a fost posibilă decât în urma unor analize de laborator care nu se fac în condiții obișnuite de recepție. Că aceste vicii au fost descoperite numai după moartea animalelor furajate cu borhotul de porumb și după efectuarea unor analize științifice la I.P. și deci marfa livrată nu se mai putea restitui reclamantei ca necorespunzătoare.

S-a susținut că a înștiințat-o pe reclamantă de această situație cu adresa din 15 mai 2000 și deși inițial aceasta a acceptat în mod tacit refuzul la plată, ulterior a acționat-o în judecată.

Nici această critică nu este întemeiată.

Reclamanta a livrat în baza comenzii lansate de pârâtă cantitatea de 246.200 kg. produs borhot uscat de porumb în perioada 9 februarie-2 martie 2000, în valoare totală de 318.666.767 lei, conform avizelor de însoțire a mărfii, pentru care a emis facturi ce au fost achitate parțial de pârâtă, aceasta a refuzat însă plata diferenței de 227.453.368 lei și a invocat că marfa a fost necorespunzătoare din punct de vedere calitativ.

în mod corect instanțele au înlăturat apărarea pârâtei întrucât aceasta avea obligația să o înștiințeze pe reclamantă atât cu ocazia recepției efectuate cât și la efectuarea analizei borhotului, așa încât buletinul de analiză din 28 martie 2000, nu îi este opozabil acesteia.

Din cuprinsul acestui act emis de S.N. I.P. SA rezultă că în urma examinării unei probe de A. s-a constatat prezența într-un strat subțire a substanței denumită "aflatoxină", fără însă să rezulte că proba analizată face parte din lotul de produs livrat de reclamantă.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 684 din 12 septembrie 2001, a admis recursul pârâtei împotriva sentinței nr. 1146 din 10 mai 2001 a Tribunalului Cluj, pe care a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecarea în fond cu îndrumarea de a se stabili dacă în mod obișnuit această substanță există în genul de produse livrate pârâtei și limita până la are concentrația de aflatoxină avea sau nu consecințe negative asupra porcinelor hrănite cu borhotul livrat.

S-a reținut că instanța trebuia să stabilească dacă borhotul în care se găsea această substanță putea fi utilizat fără nici o consecință negativă în hrana altor animale decât scroafe gestante și lactante și purcei sugari.

Pentru stabilirea existenței sau inexistenței viciilor ascunse este necesară efectuarea unei expertize de specialitate în cauză.

Cu ocazia rejudecării, la cererea pârâtei, s-a depus adresa din 16 ianuarie 2004, de către S.N. I.P. SA în care s-a menționat că în prezent dispun de posibilități tehnice (metode) de a determina cu precizie concentrațiile de micotoxine din furaje, inclusiv a aflatoxinei. întrucât nu s-a făcut o determinare cantitativă a concentrației de aflatoxină din produsul A., nu se pot evalua consecințele administrării produsului la diferite categorii de animale.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului Cluj, s-a luat act că pârâta nu a mai solicitat alte probe și deci nu s-a mai insistat în efectuarea unei expertize de specialitate.

Față de toate aceste considerente în mod corect s-a reținut că refuzul pârâtei de a plăti diferența de preț pentru aceste produse este nejustificat și a fost obligată la plata acesteia.

în ceea ce privește cererea reconvențională, recurenta a susținut în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că în mod greșit instanța de fond a calificat-o ca fiind o cerere privind răspunderea vânzătorului pentru vicii ascunse ale produsului livrat ce se aplică termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 5 din decretul nr. 167/1958.

A precizat recurenta că în speță termenul de prescripție este de 3 ani având în vedere că potrivit art. 1355 C. civ., nu a solicitat întoarcerea lucrului și restituirea prețului achitat sau a unei părți din preț, ci a pretins obligarea reclamantei la despăgubiri pentru prejudiciul produs, în temeiul art. 998 și art. 999 C. civ.

Nici această critică nu este întemeiată.

Problema existenței sau inexistenței viciilor ascunse a fost rezolvată de instanța de apel prin decizia civilă nr. 684 din 12 septembrie 2001, prin care s-a casat hotărârea instanței de fond și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu îndrumarea de a se efectua o expertiză de specialitate și a se administra și alte probe pentru a se clarifica situația de fapt referitoare la existența acestor vicii.

Cum pârâta nu a insistat în administrarea acestor probe și nu a făcut dovezi sub aspectul cererii reconvenționale, conform art. 1169 C. civ., privind existența viciilor ascunse, nu se poate stabili dacă dreptul pârâtei la acțiune este prescris potrivit art. 5 și art. 11 din decretul nr. 167/1958, așa cum s-a reținut în decizia de casare a instanței de apel.

A susținut recurenta în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., că instanța de fond a dat ceea ce nu s-a cerut, hotărâre confirmată prin decizia nr. 307/2004.

Astfel, reclamanta a solicitat prin acțiune pe lângă plata produselor livrate obligarea la dobânzi de 40 % /an practicate de B.C.R., iar instanța de fond prin sentința civilă nr. 264/2004 a obligat-o la dobânda legală, hotărâre menținută prin decizia nr. 307/2004.

A invocat recurenta că i s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac și deși a invocat-o în apel, instanța a omis să se pronunțe asupra acestui motiv.

Critica este întemeiată.

Prin decizia civilă nr. 684 din 12 septembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, s-a admis recursul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 1146 din 10 mai 2001 a Tribunalului Cluj, prin care a fost obligată la 227.453.368 lei, cu titlu de preț și la 76.337.089 lei dobândă legală și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 1593 din 18 aprilie 2003 a înlăturat obligarea pârâtei la plata dobânzilor, hotărâre rămasă irevocabilă sub acest aspect, întrucât reclamanta nu a declarat apel împotriva acesteia.

Ulterior, această sentință a fost casată în urma admiterii recursului pârâtei și cauza a fost trimisă spre rejudecare, când instanța de fond a obligat pe pârâtă prin sentința civilă nr. 264 din 2 februarie 2004 și la dobânda legală cu începere de la 10 martie 2000 și până la achitarea debitului.

Potrivit dispozițiilor art. 2965C. proc. civ. "apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată".

în speță, prin decizia recurată pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale prin încălcarea acestor dispoziții legale așa încât recursul este întemeiat sub acest aspect.

Așa fiind, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să se admită recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 307 din 12 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ce se va modifica în sensul că se va admite apelul pârâtei împotriva sentinței nr. 264 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Cluj, pe care o va schimba în parte și se va înlătura dispoziția de obligare a pârâtei la plata dobânzilor.

S-au menținut și celelalte dispoziții ale sentinței.

← ICCJ. Decizia nr. 3753/2005. Comercial  ICCJ. Decizia nr. 3719/2005. Comercial →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3747/2005. Comercial