ICCJ. Decizia nr. 3753/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 6 ianuarie 2002 M.B., reprezentat prin P.G., a chemat în judecată pe pârâta SC I.I. SRL București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 21.929 dolari S.U.A., reprezentând debit din cota de profit, plus 32.691,80 dolari S.U.A. penalizări aferente cotei de profit calculate până la data de 30 iulie 2001, sume ce se vor calcula în lei la data plății, precum și pentru evacuarea din spațiul situat în București, Calea Moșilor.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a încheiat cu societatea pârâtă un contract de asociere în participațiune pentru repararea, modernizarea și exploatarea spațiului comercial în litigiu, aportul părților fiind de 20 % pentru primărie și 80 % pentru asociat.
Susținând că pârâta nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea de a achita un procent de 3 % din procentul net (dar nu mai puțin de contravaloarea în lei a 1.000 dolari S.U.A.), reclamanta a solicitat cota de profit, penalitățile aferente, precum și evacuarea pârâtei din spațiul comercial.
Cu actul depus la 21 februarie 2002 pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând să se constate nulitatea art. 8 alin. (2) din contractul de asociere referitor la obligația sa de a plăti minim 1.000 dolari S.U.A. lunar, precum și nulitatea art. 11 cu privire la penalitățile de întârziere.
Prin sentința nr. 1714 din 4 februarie 2004, Tribunalul București, secția comercială, a respins acțiunea principală și a admis în parte cererea reconvențională, constatând nulitatea clauzei de la art. 8 alin. (2) din contract, privind obligarea pârâtei de a plăti lunar minim 1.000 dolari S.U.A. reclamantei.
Totodată a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulității clauzei din art. 11 din contract referitoare la penalități, reclamanta fiind obligată să plătească pârâtei suma de 25.896.000 lei cheltuieli de judecată.
împotriva acestei hotărâri a formulat apel M.B., prin P.G., iar prin decizia nr. 327 din 17 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul reclamantului și a schimbat sentința de fond în sensul că s-a admis acțiunea, iar societatea pârâtă a fost obligată la plata sumelor de 28.997 dolari S.U.A., reprezentând cota de profit și 52.863,44 dolari S.U.A. penalități de întârziere, ambele în echivalentul în lei la data plății efective.
Totodată s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial din București, Calea Moșilor, și a fost respinsă cererea reconvențională pentru constatarea nulității clauzei din art. 8 alin. (2) din contractul de asociere și s-a menținut dispoziția sentinței referitoare la respingerea capătului de cerere privind constatarea nulității clauzei din art. 11 din contractul de asociere.
Intimata pârâtă a mai fost obligată și la plata sumei de 172.000 lei cheltuieli de judecată în fond și în apel.
Cu actul înregistrat la 20 august 2004 societatea comercială pârâtă a formulat motive de recurs împotriva acestei decizii susținând următoarele:
- instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 251 C. com. și dispozițiile art. 966, 982, 983 și 1513 C. civ., deoarece, prin aplicarea prevederilor art. 8 din contractul de asociere rezultă că municipalitatea participă doar la beneficiile societății, în caz de pierderi acestea urmând a fi suportate doar de asociat;
- în mod greșit s-a reținut că din profitul minim se scade suma de 800 dolari S.U.A., reprezentând costuri de amortizare aferente spațiului comercial, întrucât instituțiile publice, administrative nu suportă amortizarea corespunzătoare investițiilor;
- recurenta a mai susținut că nu se putea prevede aplicarea unei amortizări asupra valorii aportate deoarece includerea unei asemenea clauze în contractul de asociere nu a fost negociabilă;
- instanța de apel a făcut o greșită interpretare a clauzelor contractuale care stabileau o cotă de beneficii de 200 dolari S.U.A., iar în măsura în care existau îndoieli, clauza trebuia interpretată în favoarea părții care se obligă;
- în mod eronat s-a înlăturat calculul penalităților astfel cum a fost efectuat de expert deoarece calculul reclamantei nu a respectat prevederile O.G. 13/1996 în sensul că, în cazul debitelor în valută penalitățile de întârziere se aplică la suma calculată în lei, ceea ce face ca pretențiile reclamantei sub acest aspect să fie nefondate.
Recursul pârâtei este nefondat.
între părți s-a încheiat contractul de asociere din 27 octombrie 1994, pentru exploatarea, repararea și modernizarea spațiului construit cu altă destinație decât cea de locuință, din Calea Moșilor.
în conformitate cu art. 8 alin. (2) din contract, asociatul pârât se obliga să exploateze spațiul comercial și să plătească lunar 3 % din încasările realizate din exploatarea acestuia, dar nu mai puțin de 1.000 dolari S.U.A. pe lună, reprezentând costurile de amortizare aferente aportului reclamantului de 800 dolari S.U.A. pe lună, restul fiind participarea acestuia la profit.
Prima critică formulată de recurentă se referă la modul în care instanța de apel a interpretat prevederile art. 8 din contract, aceasta susținând că prin aplicarea acestui text municipalitatea participă doar la beneficiile societății, în caz de pierderi acestea urmând a fi suportate doar de asociat.
în realitate, prin clauza înscrisă în art. 8 din contractul de asociere pârâta - recurentă s-a obligat fără echivoc la plata unui procent de 3 % din încasările realizate din exploatarea spațiului comercial, dar nu mai puțin de 1.000 dolari S.U.A., cu precizarea legată de plata amortismentului și profitul efectiv.
Sub acest aspect, instanța de apel a reținut în mod corect faptul că s-a acceptat clauza în formularea arătată, în virtutea libertății contractuale și pârâta a înțeles să conteste aplicarea ei numai după ce a folosit spațiul, ceea ce denotă o încălcare a clauzelor convenite.
în dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, pârâta a mai arătat că, prin soluția adoptată s-au încălcat dispozițiile art. 251 C. com., dar nici această susținere nu poate fi reținută întrucât clauza din art. 8 alin. (2) din contractul de asociere nu contravine scopului contractului și dispozițiilor art. 251 C. com., ci dimpotrivă, ea este de natură să pună în valoare voința părților exprimată în convenție.
Pe de altă parte, dacă se analizează clauza respectivă prin prisma dispozițiilor art. 1513 C. civ., rezultă că reclamantei nu i s-a atribuit totalitatea câștigului și nici nu a fost scutită de participarea la pierderi, acceptându-se un procent minim din care urma să se scadă valoarea amortismentului ce se suportă de reclamant.
Cea de a doua critică formulată de recurentă vizează aceeași clauză contractuală, pârâta susținând că în mod greșit s-a trecut valoarea amortismentului de 800 dolari S.U.A. lunar, deoarece instituțiile publice nu plătesc amortismente.
Nici această critică nu poate fi reținută deoarece, atâta timp cât pârâta s-a obligat să achite minim 1.000 dolari S.U.A. lunar, este lipsită de relevanță componența acestei sume în contabilitatea reclamantului, iar în virtutea aceleiași libertăți contractuale, recurenta ar fi putut obiecta în legătură cu prețul la semnarea contractului și nu după utilizarea spațiului comercial.
în aceeași ordine de idei recurenta a susținut, prin cel de al treilea motiv de recurs, că nu se putea prevede în contract aplicarea unei amortizări asupra valorii aportate deoarece o asemenea clauză nu se putea negocia dar, așa cum a reținut și instanța de apel, pârâta ar fi putut să solicite modificarea contractului sau chiar să renunțe la executarea lui, ceea ce nu s-a întâmplat, pârâtul continuând să rămână în spațiu și să-l utilizeze.
Următorul motiv de recurs reprezintă o reiterare a celor legate de aplicarea art. 8 alin. (2) din contract, recurenta susținând că, în măsura în care existau îndoieli, clauza respectivă trebuia interpretată în favoarea celui ce se obligă.
Așa cum s-a arătat, clauza a fost formulată clar, fără echivoc, așa încât interpretarea ei nu putea fi decât aceea pe care au înțeles părțile să o dea la semnarea contractului.
în fine, printr-un ultim motiv de recurs, pârâta a susținut că instanța de apel a înlăturat în mod eronat calculul penalităților astfel cum a fost efectuat de expert.
Nici acest motiv de recurs nu va fi reținut, deoarece curtea de apel a înlăturat motivat acest calcul, determinată de împrejurarea că expertul contabil nu a ținut seama de clauzele contractului de asociere (ci de aspecte legate de contabilitatea creditoarei), precum și de aceea că nu sa efectuat un contracalcul al penalităților solicitate de reclamant.
Pentru toate aceste considerente, recursul pârâtei a fost respins conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3751/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3747/2005. Comercial → |
|---|
