ICCJ. Decizia nr. 3761/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC F.G.I.E. SA cu sediul în Oradea, a chemat în judecată pe pârâtele S.A.G., cu sediul în Gleisdorf Austria și SC C. SA, cu sediul în Carei, solicitând anularea contractului de gaj întrucât nu a achitat suma prevăzută pentru care s-a încheiat contractul de garanție.
Prin sentința civilă nr. 297/ LC din 15 martie 2001, Tribunalul Bihor a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de gaj și a obligat pe pârâta S.A.G. la 93.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că reclamanta a încheiat un contract de gaj cu deposedare a acțiunilor pe care aceasta le avea la SC C. SA, pentru garantarea sumei de 362.000 mărci germane, pe care pârâta S.A.G. urma să o vireze în contul său, sumă netransmisă reclamantei. întrucât contractul de gaj este accesoriu obligației principale, iar aceasta nu este reală, pentru că suma de bani nu a fost transmisă, condițiile pentru validitatea lui, în ce privește cauza actului juridic nu sunt îndeplinite.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 44 din 27 iunie 2002, a respins ca nefondat apelul pârâtelor, considerând că între părți a fost încheiat un act fictiv de transmitere de acțiuni prin modalitatea de gajare, pentru a eluda Normele de aplicare a valorilor mobiliare tranzacționate prin bursa de valori.
împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâtele au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenta susține că, instanța de apel a considerat greșit contractul de gaj, drept un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni cotate pe piața bursieră, care se poate face numai prin subscripție publică, întrucât nu a existat o creanță reală în sumă de 362.000 mărci germane garantată; nu a avut în vedere dispozițiile art. 6 din Legea 99/1999, care stabilește printre bunurile care formează obiectul garanției reale și acțiunile societăților comerciale pe acțiuni și nici contractul principal de livrare a cantității de 10.000 tone mere industriale, executat numai parțial.
Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.
Prin contractul de livrare încheiat la 2 martie 1998, reclamanta a convenit vânzarea cantității de 10.000 tone mere industriale la prețul de 350.000 mărci germane, din care s-a scăzut decontul final pentru livrările de mere și de concentrat și plata efectuată către SC B. SRL Oradea. Termenul de livrare a fost septembrie - noiembrie 1998, cu rata dobânzii pentru plata acontului, de 350.000 mărci germane, până la livrarea, de 2 % pe lună. Livrarea s-a efectuat numai parțial, în cantitate de 561,24 tone în valoare de 43.700 mărci germane, pentru restul, reclamanta fiind debitor al obligației neexecutate.
Pentru acoperirea creanței, reclamanta a încercat o cesiune de creanță care nu a putut fi valorificată întrucât debitorul cedat plătise datoria; apoi a încheiat contractul de gaj cu deposedare a acțiunilor la purtător pe care le deținea la SC C SA.
Prin acest din urmă act, încheiat la 27 martie 2000, reclamanta recunoaște datoria rezultată din contractul principal de livrare, care nu a putut fi stinsă prin cesiunea de creanță din 18 noiembrie 1998.
în aceste condiții, raportul de garanție născut între părți, nu poate fi considerat fictiv, pentru o creanță inexistentă și nici încălcând normele de aplicare a tranzacțiilor prin bursa de valori.
Acțiunile unei societăți comerciale pe acțiuni, ca de altfel și părțile sociale ale unei societăți comerciale cu răspundere limitată, pot forma obiect al contractului de garanție (Titlul VI și XIV din Legea 99/1999), astfel încât nu se poate pune în discuție o cauză de nulitate a acordului de voință în condițiile garantării unei creanțe cu acțiuni ale unei societăți comerciale care se tranzacționează pe piața R.A.S.D.A.Q.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat împotriva deciziei nr. 44/ C din 27 iunie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, a modificat decizia atacată în sensul că a admis apelul, a schimbat în tot sentința 297/ LC din 15 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Bihor și pe fond a respins acțiunea reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3759/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3772/2005. Comercial → |
|---|
