ICCJ. Decizia nr. 3800/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 16 iunie 1999 sub nr. 4383, reclamanta C.F.R. M. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 21.734.535.932 lei, reprezentând contravaloare prestații (taxe transport), 5.315.507.424 lei penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.
în fapt, reclamanta a arătat că la data de 31 august 1998 între SC M. SA și C.F.R. M. SA s-a încheiat contractul având ca obiect acordarea de reduceri tarifare la transporturile de mărfuri de import în vagoane străine, precum și formele de decontare și plată centralizată a tarifelor de transport și accesorii convenite pe parcurs C.F.R.
Reclamanta a mai învederat că a efectuat transporturi feroviare și a întocmit facturile pentru efectuarea plății centralizate în sumă totală de 21.734.535.932 lei.
Pentru neplata facturilor în termen s-au calculat penalități de întârziere potrivit art. 8.2 din contract în valoare de 5.315.507.424 lei până la 31 mai 1999.
Prin sentința civilă nr. 2372 din 14 aprilie 2000, Tribunalul București, secția comercială a admis, în parte, acțiunea reclamantei C.F.R. M. SA, obligând pârâta SC M. SA la plata sumei de 5.315.507.424 lei penalități de întârziere și 278.654.433 lei cheltuieli de judecată și respingând, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind plata taxelor de transport.
A fost admisă, în parte, cererea de chemare în garanție a SC S. SA și obligată chemata în garanție la plata sumei de 5.285.089.592 lei, reprezentând despăgubiri și 276.722.123 lei cheltuieli de judecată.
A fost admisă în tot cererea de chemare în garanție a SC C. SA Târgoviște și obligată chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 30.471.832 lei, cu titlu de despăgubiri și 2.093.310 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut în considerente că datoria pârâtei reprezentând taxe de transport s-a stins prin compensări și plăți anterioare, astfel încât cererea a rămas fără obiect.
Penalitățile au fost calculate corect de către reclamantă nu de către expert, pentru transporturile aflate în derulare la data încetării contractului, 31 decembrie 1998, fiind lipsit de relevanță faptul că transportul a sosit după încetarea contractului, astfel încât pârâta datorează penalități de întârziere.
Chemata în garanție SC C. SA Târgoviște are o datorie față de pârâtă, fiind beneficiara unuia dintre transporturile efectuate, astfel încât, în conformitate cu prevederile contractului de comision, datorează pârâtei suma de 30.471.832 lei cu titlu de despăgubiri și cheltuieli de judecată aferente.
Și chemata în garanție SC S. SA răspunde față de pârâtă în baza contractului de prestații servicii și cum întârzierile în plata taxelor de transport pentru care pârâta a fost obligată la plata penalităților de întârziere îi sunt datorate chematei în garanție pentru neachitarea în timp util a transporturilor de care a beneficiat și aceasta a fost obligată la plata despăgubirilor în sumă de 5.285.089.592 lei și a cheltuieli de judecată aferente.
Apelurile declarate de către SC M. SA și SC C. SA Târgoviște au fost respinse ca nefondate de către Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 3595 din 21 decembrie 2000.
Recursurile formulate de pârâta SC M. SA și chemata în garanție SC C. SA Târgoviște au fost admise de către Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 5894 din 15 octombrie 2002.
Instanța Supremă a reținut prin considerente că natura juridică a contractului trebuie interpretată și stabilită de instanță pe baza conținutului clauzelor privind obiectul contractului și obligațiile părților și a intenției reale a părților.
Așa fiind, obiectul contractului nu l-a format transportul pe calea ferată care este concretizat convențional în scrisorile de trăsură între C.F.R. M. SA și SC S. SA Galați, ci formele de decontare și plată centralizată a tarifelor de transport și accesorii, acordarea de reduceri tarifare la transporturile de mărfuri aplicabile importurilor de minereu de fier și cărbuni cocsifica din C.S.I. pentru SC S. SA Galați, în calitate de beneficiar al pârâtei.
în capitolul III “Dispoziții tarifare aplicabile", art. 3.1. se prevăd că acest contract este supus tarifului de Import - Export și Tranzit C.F.R., Tarifului Local de Mărfuri, dispozițiilor Convențiilor Internaționale, regulamentului de transport la căile ferate din România și altor acte normative, cât privește tarifele aplicabile.
Pârâta, denumită în contract "client", este definită în articolul 6.1. din contract ca fiind “plătitor al taxelor de transport ale cărei părți sunt C.F.R. M. SA și SC S. SA Galați, printr-o mențiune.
Instanța Supremă a considerat că operațiunea juridică descrisă configurează instituția juridică a delegației perfecte reglementate de articolele 1132 - 1133 C. civ., deoarece delegătorul transporturilor (reclamanta) a înțeles că obligația de plată a transporturilor care incumbă în baza scrisorilor de trăsură importatorului beneficiar SC S. SA, să fie executată de pârâta delegat.
Așa se explică și limitarea în timp a contractului prin raportare la transporturile care vor intra în România cu începere din 1 septembrie 1998 și până la 31 decembrie 1998, pentru care subzistă obligația de plată a pârâtei, fiind fără relevanță că transporturile au plecat din C.S.I. înainte de 31 decembrie 1998 dacă ele au intrat în România după această dată.
Prin considerentele deciziei de casare, Instanța Supremă a apreciat că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au dat o interpretare eronată clauzelor contractului urmând ca la rejudecarea apelului să se reconsidere și proba cu expertiză contabilă și să se verifice și operațiunea de compensare din 13 iulie 2000 în executarea aceluiași contract.
Așa fiind, decizia nr. 3595 din 31 decembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel, București, secția comercială a fost casată și cauza trimisă pentru rejudecarea apelului.
Așa s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, dosarul din 6 ianuarie 2003.
La rejudecarea apelului s-au depus dovezi potrivit cu care chemata în garanție SC S. SA Galați și-a schimbat denumirea în SC I.S. SA. A fost depus de către apelanta SC M. SA ordinul de compensare din 13 iulie 2000, pentru suma de 2.686.391.571 lei și P.V. din 13 iulie 2000.
Intimata C.F.R. M. SA a depus la 21 martie 2003 “precizări" la acțiunea introductivă prin care a învederat că își majorează cuantumul pretențiilor la suma de 9.839.527.430 lei.
Intimata a arătat că majorările de întârziere au fost recalculate după achitarea prestațiilor de către pârâta apelantă și s-a emis factura din 17 ianuarie 2000, în sumă de 12.518.539.519 lei, din care s-a achitat cu ordinul de compensare din 13 iulie 2000, suma de 2.679.012.089 lei, rămânând neachitată suma de 9.839.527.430 lei.
La data de 16 mai 2003 și apelanta pârâtă SC M. SA și-a majorat pretențiile față de chemata în garanție SC I.S. SA, corespunzător cererii de majorare a pretențiilor formulată de intimata reclamantă.
Prin decizia nr. 239 din 28 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
Admite apelul declarat de apelanta SC M. SA, București împotriva sentinței civile nr. 2372 din 14 aprilie 2000 a Tribunalul București, secția comercială, în contradictoriu cu intimatele C.F.R. M. SA București și SC I.S. SA Galați.
Schimbă, în parte, sentința civilă atacată în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.636.495.335 lei penalități de întârziere.
Obligă chemata în garanție SC I.S. SA să plătească pârâtei suma de 2.606.023.503 lei despăgubiri.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC C. SA, cu sediul în Târgoviște șos. Găiești, jud. Dâmbovița, împotriva aceleiași sentințe menționate mai sus.
Respinge cererea intimatei de majorare a pretențiilor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs în termen legal, motivat și timbrat, reclamanta C.F.R. M. SA București și chemata în garanție SC C. SA Târgoviște criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. Recurenta reclamantă C.F.R. M. SA București critică decizia atacată invocând ca motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, că decizia este lipsită de temei legal și că instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate ce atestă veridicitatea pretențiilor sale.
în consecință, pentru motivele mai sus menținute, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii precizatoare și obligarea SC M. SA la plata sumei de 9.839.527.430 lei, reactualizată conform indicelui de inflație.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel, în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Criticile recurentei, reclamante, menționate mai sus sunt neîntemeiate, întrucât, așa cum au reținut în mod corect, instanța de fond și de apel, debitul principal fusese stins în întregime la data pronunțării hotărârii primei instanțe, iar valoarea penalităților de întârziere, rezultată conform expertizelor efectuate era de 5.315.507.424 lei, pentru facturile achitate cu întârziere aferente vagoanelor intrate în țară până la data de 31 decembrie 1998 astfel că, recurenta - reclamantă, în mod greșit a emis factura din 17 ianuarie 2000 în valoare de 12.518.539.519 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru aceleași facturi.
Așa fiind, în mod corect a interpretat actul juridic instanța de apel și probatoriile administrate în cauză, reținând că după compensarea efectuată, conform ordinului din 13 iulie 2000, intimații pârâți SC M. SA mai datorează reclamantei, cu titlu de penalități de întârziere suma de 2.636.495.335 lei, respingând, astfel, cererea intimatei reclamante de majorare a pretențiilor cu suma de 9.839.527.430 lei.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 60 - 63 C. proc. civ., a fost obligată chemata în garanție SC I.S. SA Galați să plătească pârâtei SC M. SA București suma de 2.606.023.503 lei despăgubiri.
Pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
2. în privința recursului declarat de chemata în garanție SC C. SA Târgoviște, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticând ambele hotărâri pentru faptul că în mod greșit a fost obligată la plata de despăgubiri în sumă de 30.471.832 lei, Curtea, analizând constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ambele instanțe au reținut, în mod corect și-au stabilit răspunderea chematei în garanție față de pârâta SC M. SA pentru plata contravalorii transportului efectuat pentru aceasta conform dispozițiile art. 2.4 din contractul de comision în baza căreia s-a emis factura din 03 mai 1999, care nu a fost achitată, la scadență, de recurentă, din motive imputabile acesteia.
Așa fiind, recursul chematei în garanție SC C. SA, a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3806/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3809/2005. Comercial → |
|---|
