ICCJ. Decizia nr. 3813/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 3026 din 26 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta B.I.R., sucursala Cluj, prin lichidator SC R.V.A. SA și SC R.E.I.P. SA București, împotriva pârâtei SC T.î. SA Cluj, pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 2.233.829.373 lei, cheltuieli cu amenajarea spațiului închiriat și compensarea sumelor reprezentând chiria neachitată și cheltuieli cu utilitățile.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pârâta a refuzat preluarea investițiilor, încât în raport de dispozițiile contractuale, este exclusă obligarea proprietarului să suporte contravaloarea acestora.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta care, prin decizia civilă nr. 578 din 8 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut că instanța de fond a interpretat și aplicat corespunzător dispozițiile art. 11 din contractul părților potrivit cărora eventualele modificări ale spațiului închiriat se vor putea face de către locatar numai cu acordul prealabil al locatorului și contravaloarea acestor lucrări va fi suportată integral de către locatar, iar la încetarea contractului, banca va acorda prioritate proprietarului dacă acesta solicită să achiziționeze dotările, iar dacă nu le solicită, locatorul va preda spațiul dezafectat, în caz contrar, proprietarul putând demonta lucrările pe cheltuiala locatarului.
Față de această convenție, deci, nu are relevanță în soluționarea cauzei dacă lucrările pot sau nu fi ridicate și nici modul în care a fost realizat raportul de expertiză.
Reclamanta a formulat recurs invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a arătat, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii sale de administrare a unei noi probe cu expertiză tehnică, cea întocmită fiind nelegală potrivit obiecțiunilor formulate, iar îmbunătățirile au fost efectuate cu acordul proprietarului și nu pot fi ridicate, încât reținerea lor ar însemna o îmbogățire fără justă cauză.
Intimata pârâtă a invocat nulitatea recursului, conform art. 3021C. proc. civ., excepție care a fost respinsă astfel că, recursul va fi analizat, pe fond, prin prisma motivelor de recurs invocate.
Potrivit art. 11 din contract și a adresei din 2 iunie 1998, pârâta și-a dat acordul de principiu pentru amenajarea spațiului, amenajare care a folosit reclamantei pe cheltuiala acesteia, dar ulterior, la finalul contractului pârâta nu și-a exprimat interesul pentru achiziționarea lucrărilor, ci, dimpotrivă, potrivit adreselor din 8 februarie 2002 și din 22 iunie 2002, a somat-o să le ridice.
Așa fiind, instanța de apel în concordanță cu probele administrate a respectat voința părților din contract și dispozițiile art. 969 C. civ., hotărârea fiind legală neputându-se reține astfel îmbogățirea fără justă cauză, între părți având loc o convenție care a fost aplicată în litera acesteia, iar efectuarea unei alte expertize ar fi fost neconcludentă sub aspectul drepturilor și obligațiilor deduse judecății.
Sub acest din urmă aspect, instanța de apel s-a și pronunțat încât, nici acest motiv de apel nu este fondat.
în consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3804/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3811/2005. Comercial → |
|---|
