ICCJ. Decizia nr. 3804/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 11 septembrie 2003 SC C. SRL Cungrea, prin lichidator judiciar B.D.C. SRL Slatina, a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat la 19 martie 2003, de N.P.B.R., încheiat între C.I. și C.V., în calitate de vânzători și N.C., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul: casă de locuit, anexe și teren în suprafață de 1000 mp. situat în comuna Cungrea, jud. Olt.
în motivarea acțiunii s-a arătat că societatea comercială reclamantă se afla sub incidența Legii nr. 64/1995, republicată, iar prin sentința civilă nr. 1100 din 1 iulie 2002, irevocabilă, s-a antrenat răspunderea administratorului, asociatul unic C.I. cu bunurile sale până la acoperirea pasivului în valoare de 432.215.444 lei, dar fraudând interesele creditorilor, acesta a înstrăinat imobilul.
Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 2012 din 27 noiembrie 2003 și a admis acțiunea, dispunând anularea contractului de vânzare cumpărare în considerarea dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 64/1995, republicată.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul N.C. invocând nelegalitatea hotărârii, deoarece față de temeiul de drept invocat, art. 44 din Legea nr. 64/1995, republicată, competența materială revine judecătorului sindic, iar în subsidiar, acțiunea este inadmisibilă pe acest temei, actul juridic examinat fiind civil și cumpărătorul de bună credință încât, nici pe fond acțiunea nu este întemeiată.
Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia civilă nr. 188 din 28 aprilie 2004 a admis apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Slatina.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere obiectul acțiunii care privește anularea unui act încheiat de persoane fizice, ca subiecte de drept distincte de cele care intră sub incidența Legii nr. 64/1995, republicată și nesupuse procedurii, temeiul de drept în raport de aceasta fiind art. 975 C. civ. și nu art. 44 și urm. din Legea nr. 64/1995 republicată.
în consecință, dând calificarea juridică corectă acțiunii, a concluzionat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. e) din Legea nr. 64/1995, republicată invocate de apelantul pârât, ci normele prevăzute de art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența materială de a soluționa litigiul, care este de natură civilă, revenind judecătoriei.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul N.C. întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ.
Curtea de Apel Craiova a calificat eronat calea de atac ca fiind apel și nu recurs cu motivarea că acțiunea reclamantei este de natură civilă, încălcându-se principiul disponibilității rezultat din art. 129 C. proc. civ. și aplicând greșit art. 84 C. proc. civ., atât timp cât, dreptul instanței de a califica acțiunea este limitat la acele situații din care rezultă că partea este în eroare cu privire la temeiul de drept ori la denumirea cererii, iar nu și atunci când în cauză ar fi incidente mai multe texte legale, iar partea sau părțile, fără a fi în eroare insistă asupra temeiului ales, așa cum a făcut-o reclamanta la 24 noiembrie 2003.
Recursul este nefondat.
Criticile încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ., se încadrează, în realitate, în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind vorba, în cauză, nici de situația interpretării greșite a actului juridic dedus judecății, atunci când se invocă nelegalitatea căii de atac, nici de situația când, instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi hotărâtoare pentru pricină, atunci când se invocă neobservarea cererii prin care reclamanta a precizat limitele investirii instanței, astfel că acestea vor fi analizate în acest cadru și cu observarea legii aplicabile.
Referitor la critica vizând calea de atac, se constată că hotărârea a fost pronunțată de tribunal și nu de judecătorul sindic în temeiul art. 10 lit. e) din Legea nr. 64/1995, republicată, pentru a fi incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 64/1995, încât, hotărârea pronunțată este supusă apelului, conform art. 282 C. proc. civ., astfel cum instanța s-a și pronunțat cu respectarea textului de lege sus citat.
Referitor la celelalte critici legate de limitele investirii instanței, se constată că atât prin acțiunea introductivă cât și prin adresa din 20 noiembrie 2003, invocată de recurentul pârât, reclamanta societate comercială aflată în procedura Legii nr. 64/1995, republicată, a solicitat anularea unui act juridic încheiat între persoane fizice invocându-se fraudarea intereselor sale de creditor prin micșorarea șanselor de executare silită a patrimoniului debitorului său, pârâtul C.I., acțiune care se încadrează, în drept, în dispozițiile art. 975 C. civ. și nu în dispozițiile art. 44 și următoarele din Legea nr. 64/1995, republicată, care nu reglementează o altă cale de valorificare a acelorași pretenții, dimpotrivă, se referă la situația anulării actelor frauduloase încheiate de debitoarea supusă procedurii, anterior deschiderii procedurii.
Prin urmare, nu se poate susține că, în raport de titularul acțiunii și obiect, reclamanta avea mai mult căi și a stabilit astfel limitele investirii instanței, deoarece ceea ce a făcut instanța de apel, tocmai în considerarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și cu respectarea art. 84 C. proc. civ., a fost să dea calificarea juridică corespunzătoare acțiunii formulate.
în raport de această calificare și de natura civilă a raportului juridic dedus judecății, instanța de apel a aplicat corect și dispozițiile prevăzute de art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența materială în primă instanță revenind în aceste condiții judecătoriei.
Așa fiind, recursul a fost nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3809/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3813/2005. Comercial → |
|---|
