ICCJ. Decizia nr. 3830/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 15 mai 2002, pe rolul secției a VI-a comercială a Curții de Apel București, reclamanta SC S. SA, a chemat în judecată pe pârâta A.P.A.P.S., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 4.200.000.000 lei, cu titlu de justă despăgubire, reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului suferit de reclamant, cauzat ca urmare a restituirii, în natură prin hotărâre judecătorească către fostul proprietar, a imobilului, situat în Sinaia, Județul Prahova, compus din teren în suprafață de 794 m.p. și vila B., cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta arată că a fost înființată în baza H.G. nr. 1041/1990, privind înființarea societăților comerciale de turism, prin efectul Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea unităților de stat în regii autonome și societăți comerciale.
Vila B. și terenul aferent, situată în Sinaia, jud. Prahova, a făcut parte din patrimoniul SC S. SA, fiind evidențiată în capital social, situație confirmată de procesul verbal de inventariere și anexa la H.G. nr. 1041/1990.
Se mai arată că imobilul în litigiu a fost revendicat de familia B., în favoarea căreia s-au pronunțat instanțele de judecată, dispunându-se restituirea în natură a imobilului, hotărâri judecătorești care au fost deja puse în executare, imobilul fiind scos din patrimoniul societății.
Potrivit dispozițiilor art. 324din Legea nr. 99/1999, prejudiciul urmează a fi recuperat de la A.P.A.P.S., ca instituție reprezentativă a Statului Român și participantă la privatizare.
Reclamanta a invocat în drept: art. 3 lit. g), art. 4.3,art. 324din Legea nr. 99/1999, Legea nr. 15/1990 H.G. nr. 834/1991, H.G. nr. 403/2000, Legea nr. 10/2001,art. 480, 969, 970, 998, 999, 1337 C. civ., art. 5, 8, 10, 274, 2711 C. proc. civ.
Prin sentința comercială nr. 88 din 13 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială.
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a pronunțat sentința civilă nr. 4760 din 9 aprilie 2004, prin care a admis excepția invocată de pârâtă și a respins cererea ca prescrisă, reținând că față de obiectul acțiunii și temeiul juridic al acesteia art. 34 din Legea nr. 99/1999, sunt incidente dispozițiile referitoare la termenul de prescripție special, prevăzut de art. 3228 din Legea nr. 99/1999, iar termenul de 3 luni a început să curgă de la data pronunțării deciziei civile nr. 1817 din 26 iunie 2001 a Curții de Apel Ploiești și nu de la momentul executării acesteia, când pârâta a fost deposedată.
Apelul declarat de către reclamanta a fost respins prin decizia civilă nr. 521 din 18 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, apreciindu-se că instanța de fond a dat o rezolvare corectă excepției dreptului la acțiune.
Reclamanta a formulat recurs invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și a arătat că, în mod greșit, s-a apreciat că dreptul reclamantei de a solicita despăgubiri începe să curgă de la data pronunțării hotărârii în revendicare și nu de la data executării, 12 noiembrie 2001 și că termenul de prescripție ce se aplică este cel de 3 luni prevăzut de art. 3228 din Legea nr. 99/1999 și nu termenul general de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958, în lipsa unei prevederi exprese.
Recursul este fondat.
Prin acțiunea formulată și întemeiată în drept pe dispozițiile art. 324 din Legea nr. 99/1999 de aprobare a O.U.G. nr. 88/1997 reclamanta a pretins obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru imobilele retrocedate în natură foștilor proprietari, textul de lege precizat reglementând obligația instituțiilor publice implicate în privatizare de a asigura repararea prejudiciului cauzat în această situație.
Acest litigiu și drepturile pretinse nu derivă deci, din procesul de privatizare la care se referă Legea nr. 99/1998 de aprobare a O.U.G. nr. 88/1997 în concret, dispozițiile art. 3230 ci sunt ulterioare, iar termenul de prescripție pentru acțiunea vizând recuperarea prejudiciului în lipsa altor prevederi în legea specială este cel general de 3 ani și curge de la momentul nașterii dreptului la acțiune, care este momentul când imobilele au fost restituite efectiv foștilor proprietari.
Așa fiind, excepția prescrierii dreptului la acțiune a trebuit respinsă și nu admisă, cum nelegal au procedat instanțele, încât în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în considerarea art. 297 C. proc. civ., recursul a fost admis, decizia modificată în sensul admiterii apelului și anulării sentinței civile nr. 4760 din 1 aprilie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, iar dosarul s-a trimis pentru soluționarea acțiunii pe fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3908/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3856/2005. Comercial → |
|---|
