ICCJ. Decizia nr. 3856/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 16 septembrie 2003, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Neamț, le-a chemat în judecată pe pârâtele C.F.R. M. SA, sucursala Iași, SC P. SA Ploiești, S.N.P. P. SA, sucursala A. Pitești, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să oblige partea în culpă la plata sumei de 6.831.252 lei, cu titlul de preț și 612.900 lei cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 8625 din 14 noiembrie 2003, Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiunea, obligând-o pe pârâta S.N.P. P. SA, sucursala A. Pitești, să-i plătească reclamantei suma de 6.831.252 lei cu titlul de preț, plus 612.900 lei cheltuieli de judecată.
De asemenea a respins acțiunea ca neîntemeiată față de pârâta SC P. SA Ploiești și C.F.R. M. SA, sucursala Iași.
Apelul declarat de pârâta S.N.P. P. SA București, sucursala A. Pitești, împotriva sentinței mai sus menționate a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, așa cum rezultă din decizia nr. 578 din 5 august 2004, prin care a fost schimbată în parte sentința în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași, să-i plătească reclamantei suma de 6.831.252 lei cu titlul de contravaloare marfă, plus 612.900 lei cheltuieli de judecată și a respins acțiunea față de celelalte pârâte.
în contra acestei din urmă decizii pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași, a declarat recurs.
Având în vedere dispozițiile art. 2821C. proc. civ., potrivit cărora nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, se constată că litigiul de față, nu este supus apelului întrucât valoarea pretențiilor este sub un miliard lei, motiv pentru care în mod greșit Curtea de Apel Ploiești a soluționat calea de atac împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca apel.
în considerarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului.
Conform art. 299 alin. (3) C. proc. civ., hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești supuse numai recursului sunt judecate în calea de atac de instanța imediat superioară celei ce a pronunțat hotărârea în cauză.
Cum litigiul de față are o valoare sub un miliard și a fost soluționat în primă instanță de Judecătoria Ploiești, instanța competentă în a soluționa recursul împotriva sentinței primei instanțe este Tribunalul Prahova.
în aceste împrejurări s-a admis excepția necompetenței materiale, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza Tribunalului Prahova, pentru judecarea recursului declarat de pârâta S.N.P. P. SA București, sucursala A. Pitești, împotriva sentinței primei instanțe.
← ICCJ. Decizia nr. 3830/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3914/2005. Comercial → |
---|