ICCJ. Decizia nr. 3828/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 27 aprilie 1999, reclamanta SC C.M. SA Târgu-Mureș, a chemat în judecată pe pârâta SC S.M. SA Sovata, pentru a fi obligată la plata sumei de 25.960.349 lei, reprezentând dobânzi, plus 1.816.720 lei cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, în baza contractului încheiat cu pârâta, aceasta trebuia să-i achite contravaloarea lucrărilor agricole, îngrășămintelor chimice, ierbicidelor și a utilajelor, plata urmând să se facă în cereale. A mai arătat că dobânzile solicitate prin acțiune au fost suportate de reclamantă pentru totalul creditului acordat în vederea efectuării lucrărilor agricole.
Prin sentința civilă nr. 1544 din 18 octombrie 1999, Tribunalul Mureș a admis acțiunea, pârâta SC S.M. SA, sucursala Sovata, fiind obligată că plătească reclamantei suma de 25.960.349 lei, cu titlu de dobândă și 1.802.620 lei cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentințe a formulat apel societatea comercială pârâtă, iar prin decizia nr. 349/ A din 15 iunie 2000 Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul și a modificat parțial sentința tribunalului, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea SC C.M. SA Târgu-Mureș, iar pârâta SC S.M. SA Sovata, a fost obligată să plătească suma de 12.980.174 lei cu titlu de dobânzi și 901.310 lei cheltuieli de judecată, plus 530.957 lei cheltuieli de judecată în apel.
Totodată au fost respinse ca prescrise pretențiile aferente anului 1995.
La data de 29 ianuarie 2000 ambele părți au formulat motive de recurs susținând următoarele:
- reclamanta - recurentă a susținut că în mod greșit s-a stabilit de instanța de apel faptul că dobânzile aferente anului 1995 sunt prescrise deoarece termenul de prescripție trebuia calculat de la scadența datoriei și nu de la data acordării creditului, pârâta SC S.M. SA, sucursala Sovata, a criticat decizia curții de apel în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., susținând că nu s-au luat în considerare apărările sale vizând împrejurările de forță majoră și nici excepția autorității de lucru judecat ce a fost invocată, conform art. 166 C. proc. civ. și nici lipsa calității procesuale active.
Recursul societății comerciale reclamante este fondat, în sensul celor ce se vor arăta, iar recursul pârâtei este nefondat.
în ceea ce privește recursul reclamantei, se constată că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, ceea ce înseamnă că dreptul reclamantei de a pretinde daune pentru dobânzile achitate din culpa pârâtei s-a născut la data la care s-a născut obligația de restituire a sumelor de către debitoare.
Din actele dosarului rezultă că restituirea creditului acordat pentru anul 1995 trebuia făcută în termen de 10 zile de la recoltare, ceea ce înseamnă că pentru anul 1995 dreptul reclamantei de a pretinde despăgubiri s-a născut la 10 august 1995 (10 zile după încheierea recoltării).
în raport de acest moment, acțiunea introdusă la 27 aprilie 1999 a fost formulată cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958, instanța de apel reținând în mod corect că dreptul reclamantei de a pretinde dobânzi pentru anul 1995 este prescris.
Cu toate acestea, sub aspectul cuantumului dobânzilor, curtea de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică în sensul că, deși intimata SC C.M. SA a depus la dosar calculul dobânzilor defalcat pentru anul 1995 și 1996, (dosarul de apel), curtea de apel a împărțit la jumătate dobânzile pretinse de reclamantă, printr-un calcul arbitrar.
Pentru aceste motive, recursul reclamantei va fi admis în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., iar decizia criticată va fi modificată în sensul că va fi admisă în parte acțiunea, iar societatea pârâtă va fi obligată să plătească suma de 24.938.031 lei daune din dobânzile aferente anului 1996, constatând prescris dreptul la acțiune pentru anul 1995.
în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., pârâta va fi obligată să plătească suma de 1.616.082 lei cheltuieli de judecată.
în ceea ce privește recursul pârâtei, aceasta a arătat că instanța de apel nu a luat în considerare apărările sale în legătură cu cazul de forță majoră, instanța reținând că aceasta nu influențează obligațiile de plată ale pârâtei.
într-adevăr, curtea de apel a reținut corect că, deși au existat împrejurări de forță majoră, restituirea cerealelor în contul lucrărilor s-a făcut în termenul contractual, efectul acestor împrejurări neputând fi extins asupra obligațiilor de plată a dobânzilor.
Pârâta - recurentă a mai susținut că instanța de apel i-a respins nejustificat excepția autorității de lucru judecat și a lipsei calității procesuale active a reclamantei, dar nici aceste critici nu pot fi primite întrucât contractul a fost încheiat cu reclamanta SC C.M. SA, iar sub aspectul autorității de lucru judecat nu s-au făcut dovezi.
Pentru aceste considerente, recursul societății pârâte a fost respins în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3823/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3825/2005. Comercial → |
|---|
