ICCJ. Decizia nr. 3965/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința arbitrală nr. 99 din 28 aprilie 2004, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I. a României și a Municipiului București, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.D.S., împotriva pârâtei SC R. SRL Vaslui, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.990.018 lei cu titlu de amendă și suma de 402.153.121 lei, cu titlu de contravaloare T.V.A. A constatat rezilierea contractului, pentru arendarea suprafeței de 1871 ha teren agricol. A obligat pârâta la 78.921.718 lei cheltuieli arbitrare.
împotriva sentinței arbitrale mai sus evocate a formulat acțiune în anulare reclamanta A.D.S. București, invocând art. 364 lit. i) C. proc. civ., susținând că în mod neîntemeiat a fost respins capătul de cerere privitor la penalități, deoarece acestea au fost calculate în baza prevederilor legale privitoare la creanțele bugetare, respectiv O.G. nr. 11/1996 și O.G. 61/2002.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 50 din 17 ianuarie 2005, a admis acțiunea în anulare, a anulat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat intimata pârâtă și la plata sumei de 594.696.042 lei penalități de întârziere către reclamantă. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
în motivarea soluției, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a reținut că potrivit art. 6.4 din contract, părțile au înțeles să stabilească faptul că, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor se percep penalități de întârziere, conform prevederilor legale. Calculul acestora se află depus la dosarul arbitral. Instanța de apel a reținut că potrivit art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 147/2002 veniturile încasate de A.D.S. se fac venituri la bugetul de stat, astfel, rezultă că obligațiile contractuale ale intimatei sunt obligații bugetare. Penalitățile de întârziere chiar nedeterminate, nu sunt determinabile potrivit actelor normative aflate la dosar.
în raport de aceste considerente, instanța a admis acțiunea în anulare, a anulat în parte sentința atacată, obligând intimata și la plata sumei de 594.696.042 lei penalități de întârziere.
La data de 28 martie 2005, reclamanta A.D.S. a declarat recurs împotriva deciziei instanței investită cu soluționarea acțiunii în anulare cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 303 C. proc. civ.
Recurenta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 9 și următoarele C. proc. civ.
Critica formulată de reclamantă privește neacordarea penalităților de întârziere de la data de 27 octombrie 2003 până la data stingerii debitului, astfel cum s-a solicitat prin cererea de arbitrare.
în dezvoltarea acestei critici, recurenta arată că obligația de plată a penalităților de la data de 27 octombrie 2003 până la stingerea debitului este certă, lichidă și exigibilă, determinabilă și datorată în baza contractului, lege a părților.
Mai mult, se susține că prin art. 13 din O.G. 11/1996 se prevăd majorări de întârziere, pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare și până la data realizării sumei datorate inclusiv.
Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii capătului de cerere privind plata penalităților de la data de 27 octombrie 2003 până la data stingerii debitului.
Recursul nu este fondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin acțiunea arbitrală, reclamanta a solicitat și acordarea de penalități, potrivit art. 6.4 din contractul de arendă din 9 noiembrie 2001, până la data stingerii debitului.
Tribunalul arbitral, prin sentința pronunțată a constatat rezilierea acestui contract la data de 11 aprilie 2003.
în motivele acțiunii în anulare reclamanta nu a făcut critici și cu privire la acordarea de penalități în continuare, până la stingerea debitului ci a criticat soluția doar sub aspectul neacordării acestora, în cuantumul solicitat, respectiv 594.696.042 lei.
în raport de cele mai sus arătate, Curtea reține că de la data constatării rezilierii nu mai operează clauza penală pe de o parte, iar pe de altă parte, invocarea unor critici doar în calea de atac a recursului, nu poate fi primită, câtă vreme solicitarea recurentei nu a fost examinată în acțiunea în anulare, nefiind criticată sub acest aspect.
Mai mult, exprimarea "reactualizarea" penalităților conduce cel mult la posibilitatea la îndemâna reclamantei de a solicita, pe calea executării silite (potrivit art. 3721C. proc. civ.) a actualizării sumelor în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
Așa fiind, în temeiul art. 312 teza 2 C. proc. civ., Curtea a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4082/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3918/2005. Comercial → |
|---|
