ICCJ. Decizia nr. 3896/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3896/2005
Dosar nr. 10505/2004
Şedinţa publică din 23 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 martie 2001, reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti (în prezent A.V.A.S.) a chemat în judecată pe pârâta SC A.G.F.D. SRL Ţăndărei, pentru a fi obligată la plata sumei de 3.940.501.107 lei cu titlu de daune.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că a deţinut un număr de acţiuni la societatea pârâtă care a fost privatizată, procedura fiind realizată de fostul F.P.S., iar pachetul de 55 % din acţiuni a fost vândut SC S.I.C. SRL Bucureşti. Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni societatea cumpărătoare a chemat în judecată pe reclamanta A.P.A.P.S., fiind obligată la plata sumei de 3.940.501.107 lei către cumpărătorul acţiunilor, cu motivarea că acesta nu a cunoscut datoriile reale ale societăţii, acestea nefiind menţionate în dosarul de prezentare al societăţii.
Susţinând că daunele au fost achitate din culpa societăţii privatizate care nu a informat corect F.P.S. - ul asupra datoriilor şi ipotecii constituite pe o suprafaţă de 29.918 mp, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, conform art. 998 – 999 C. civ., precum şi în conformitate cu OUG nr. 88/1997 şi HG nr. 55/1998.
După un prim ciclu procesual, prin sentinţa comercială nr. 462/ F din 30 iunie 2003, Tribunalul Ialomiţa a admis excepţia invocată de pârâtă şi a respins cererea reclamantei pentru lipsa calităţii procesuale pasive a SC A.G.D.F. SRL Ţăndărei, cu motivarea că întregul dosar de prezentare s-a întocmit de reclamantă în baza informaţiilor date de managerul HG, asumate de acesta pe propria sa răspundere.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, iar prin Decizia nr. 1550 din 20 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Ialomiţa, pentru a se analiza eventuala răspundere a persoanei juridice deoarece, conducătorul societăţii comerciale nu a dat o declaraţie în calitate de persoană fizică, fiind greşit reţinută lipsa calităţii procesuale pasive a societăţii comerciale pârâtă.
Soluţionând cauza în fond, după casare, Tribunalul Ialomiţa a pronunţat sentinţa comercială nr. 240/ F din 8 martie 2004, prin care a respins ca nefondată acţiunea A.P.A.P.S. Bucureşti, aceasta fiind obligată să achite pârâtei suma de 40.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că nu s-a dovedit culpa pârâtei în săvârşirea faptei care să-i atragă răspunderea, conform art. 998-999 C. civ., iar pe de altă parte, reclamanta, în calitate de vânzător al acţiunilor şi-a însuşit declaraţia conducerii societăţii, fără să verifice situaţia prezentată de aceasta.
Hotărârea tribunalului a rămas definitivă, în baza deciziei nr. 394 din 3 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin care s-a respins ca nefondat apelul A.P.A.P.S. cu motivarea că reclamanta răspunde pentru evicţiune, conform contractului şi art. 1337 C. civ., neputând susţine că nu a cunoscut activitatea societăţii pârâte atâta timp cât era acţionar majoritar al acesteia.
Cu actul înregistrat la 20 octombrie 2004, reclamanta a formulat motive de recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele:
- instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor legale în materia privatizării şi a postprivatizării, deoarece garanţia contra evicţiunii se referă în speţă doar la dreptul de proprietate asupra acţiunilor, neputând fi extinsă asupra altor date sau informaţii;
- curtea a reţinut în mod eronat faptul că nu s-ar fi făcut dovada relei credinţe a pârâtei în furnizarea datelor legate de societatea privatizată;
- în mod greşit a fost disculpată societatea privatizată de modul în care a fost întocmit dosarul de prezentare deoarece, în conformitate cu declaraţia de declinare a responsabilităţii, A.V.A.S. nu şi-a asumat vreo răspundere pentru verificările şi informaţiile cuprinse în declaraţia pe propria răspundere a directorului general al societăţii privatizate.
Recursul reclamantei este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta A.V.A.S. Bucureşti (succesoarea A.P.A.P.S.) a deţinut un pachet de 55 % din acţiunile SC A.G.F.D. SA, societate supusă privatizării în conformitate cu prevederile OUG nr. 88/1997 şi HG nr. 55/1998 aplicabile la data încheierii contractului de privatizare din 23 noiembrie 1998.
Pachetul de acţiuni aparţinând fostului F.P.S. (ulterior A.P.A.P.S. iar în prezent A.V.A.S.) a fost vândut SC S.I.C. SRL Bucureşti în baza contractului amintit dar ulterior privatizării, societatea cumpărătoare a chemat în judecată pe vânzătorul acţiunilor pentru daune în sumă de 1.700.016.156 lei, reprezentând datorii către terţi, plus 485.868.320 lei reprezentând contravaloarea unei suprafeţe de teren ipotecate pentru garantarea unui credit, ambele sume actualizate cu rata inflaţiei.
Prin sentinţa Curţii de Arbitraj Bucureşti nr. 287 din 26 octombrie 2000 a fost admisă acţiunea SC S.I.C. SRL Bucureşti, iar pârâta F.P.P. (în prezent A.V.A.S. Bucureşti) a fost obligată să achite-daune interese în sumă de 3.876.535.750 lei şi 57.165.357 lei cheltuieli de arbitrare.
Susţinând că despăgubirile la care a fost obligată s-au produs din culpa societăţii privatizate SC A.G.F.D. SA, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a formulat acţiunea în regres ce formează obiectul litigiului de faţă.
Instanţele au reţinut că pretenţiile reclamantei nu sunt întemeiate, printr-un prim considerent curtea de apel arătând că reclamanta-recurentă deţinea 55 % din acţiunile societăţii privatizate şi în consecinţă trebuia să cunoască situaţia financiară reală a societăţii privatizate, iar în calitate de vânzător răspunde pentru evicţiune conform art. 1337 C. civ.
Prima critică formulată de reclamantă se referă la faptul că vânzătoarea nu trebuia să răspundă pentru daune, singura răspundere ce revenea societăţii implicate în privatizare fiind garanţia pentru liniştita posesie a bunurilor înstrăinate, respectiv a pachetului de acţiuni, cumpărătorul nefiind tulburat în vreun mod sub acest aspect.
În realitate acţiunea în regres formulată de reclamantă s-a întemeiat pe clauzele contractului de privatizare, aceasta susţinând că datele şi informaţiile despre societatea pârâtă au fost cuprinse în dosarul de prezentare, în baza documentaţiei primite de fostul F.P.S. de la societatea privatizată, pe propria răspundere a managerului acesteia, ceea ce exclude culpa societăţii implicate în privatizare.
Critica recurentei nu poate fi primită deoarece, aşa cum s-a arătat, privatizarea s-a făcut în baza HG nr. 55/1998, pentru aprobarea Normelor Metodologice, privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzare de active, iar în conformitate cu art. 41 din acest act normativ vânzătorul avea obligaţia de a elabora dosarul de prezentare pus la dispoziţia ofertanţilor.
Obligaţia vânzătorului aşa cum rezultă din textul citat se coroborează cu obligaţiile generale ale vânzătorului aşa cum sunt prevăzute în art. 970 şi 1312 C. civ., aşa încât, vânzătorul F.P.S. avea îndatorirea de a oferi cumpărătorului toate informaţiile de care avea nevoie pentru a încheia contractul în cunoştinţă de cauză.
Ca atare, garanţia de evicţiune nu se referă numai la pachetul de acţiuni înstrăinat, aşa cum susţine recurenta, ci şi la eventualele daune pe care le-ar încerca cumpărătorul prin încălcarea clauzelor convenite.
De altfel, prin contract s-au stipulat expres două garanţii în favoarea cumpărătorului şi anume cea cuprinsă la pct. 7.4.1 alineatul ultim, potrivit căreia vânzătorul declară şi garantează că nu există dispute, litigii, obligaţii de plată, în afara celor prevăzute în anexa 5 şi 6, precum şi garanţia din clauza 7.7, conform căreia vânzătorul garantează că patrimoniul societăţii este liber de sarcini, cu excepţia celor de la anexa 6.
Reclamanta recurentă a mai susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că n-ar putea fi angajată răspunderea societăţii privatizate, atâta timp cât nu s-a făcut dovada relei sale credinţe.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a mai arătat că societatea privatizată a încălcat prevederile art. 14 alin. (9) din OUG nr. 88/1997, potrivit căruia instituţia publică şi societatea privatizată trebuie să asigure accesul la datele şi informaţiile legate de situaţia patrimonială a societăţii, dar acest text nu face decât să confirme soluţia instanţelor, consacrând răspunderea reclamantei alături de cea a societăţii pârâte.
Din acest punct de vedere, instanţa de apel a reţinut corect că datele greşite furnizate de fostul manager al societăţii, HG, era mandatarul reclamantei şi toate operaţiunile juridice făcute de mandatar sunt pe seama şi pe socoteala mandantului.
În fine, recurenta A.V.A.S. Bucureşti a mai susţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 7.7.2 din contractul de privatizare, reclamanta nu şi-a asumat nici o responsabilitate faţă de informaţiile conţinute în declaraţia dată pe propria răspundere.
Din examinarea copiei contractului de privatizare depus la dosarul de fond, rezultă că nu există nici un text cu numerotarea 7.7.2, fiind de presupus că recurenta se referă la pct. 7.2 din contract în care s-a stipulat „conform declaraţiei conducerii societăţii (anexa 1)", text care nu este de natură să susţină motivul invocat de recurentă.
Pentru toate aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 394 din 3 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3895/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3897/2005. Comercial → |
---|