ICCJ. Decizia nr. 3911/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3911/2005
Dosar nr. 837/2005
Şedinţa publică din 24 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1196 din 11 martie 2004 pe rolul Tribunalului Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC M.G. SRL Slatina, în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate că la data de 15 octombrie 2003, pârâta i-a vândut un autotractor, iar hotărârea astfel pronunţată să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa nr. 156 din 31 martie 2004, Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ îşi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia comercială, în raport de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., conform cărora cererea trebuia introdusă la domiciliul pârâtului, din înscrisurile depuse nefiind dovedită situaţia în care obligaţiile comerciale au luat naştere în raza de competenţă a Tribunalului Olt, pentru a putea fi aplicate dispoziţiile art. 10 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia comercială.
Prin sentinţa nr. 908/ C din 17 septembrie 2004, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, a admis acţiunea reclamantei, a constatat că la data de 15 octombrie 2003 a intervenit vânzarea cumpărarea autovehiculului descris în dispozitiv.
S-a mai constatat că preţul vânzării este de 8.000 euro conform înscrisului intitulat „chitanţă" din 15 octombrie 2003.
S-a precizat că sentinţa va ţine loc de act de vânzare cumpărare autentic.
S-a respins cererea reconvenţională formulată în cauză de pârâta SC D. SRL ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 173.000 lei către reclamantă.
Prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei că în privinţa înscrisului intitulat „chitanţă", chiar dacă a fost scris numai de către o persoană, numitul A.A., aceasta a fost semnată de cei doi reprezentanţi ai societăţilor în litigiu, la preţul convenit de părţi de 8.000 euro, nefăcându-se dovada contrară. Aceeaşi motivare a stat şi la baza respingerii cererii reconvenţionale formulată de pârâtă prin care a solicitat constatarea nulităţii înscrisului pentru lipsa mandatului persoanei semnatare şi neseriozitatea preţului.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta SC D. SRL a declarat apel, iar prin Decizia nr. 2/A/C din 19 ianuarie 2005, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa apelată în sensul că a respins atât acţiunea reclamantei, cât şi cererea reconvenţională, ca inadmisibilă.
A debitat reclamanta cu suma de 16.784.000 lei, reprezentând taxă de timbru datorată la fond şi a obligat-o tot pe aceasta la plata sumei de 13.527.740 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Instanţa de apel a analizat criticile aduse de către pârâtă sentinţei de fond, care vizau: respingerea în mod greşit a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii în raport de faptul că cererea era evaluabilă în bani şi, în consecinţă era obligatorie efectuarea procedurii prealabile; nulitatea înscrisului intitulat „chitanţă" pentru lipsa mandatului persoanei semnatare şi pentru preţul neserios.
În considerentele deciziei, instanţa reţine în esenţă că potrivit dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., era necesară efectuarea procedurii prealabile, cererea reclamantei fiind una evaluabilă în bani raportat la dispoziţiile art. 1077 C. civ., iar în raport de dispoziţiile Legii nr. 146/1997 şi normele metodologice de aplicare a acestei legi, cererea era supusă şi timbrului judiciar fiind o cerere pentru constatarea dobândirii unui drept real.
Pentru simetrie, aceleaşi considerente au stat şi la baza respingerii cererii reconvenţionale, ca inadmisibilă.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs reclamanta SC M.G. SRL Slatina, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat ca, în fond, după admiterea recursului, să se menţină sentinţa fondului.
Criticile formulate de reclamantă vizează interpretarea în mod greşit de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., fiind vorba de o acţiune în constatare şi nu o cerere evaluabilă în bani supusă procedurii prealabile prevăzută de art. 7201.
De asemenea, o altă critică adusă vizează natura bunului ce face obiectul litigiului, instanţa de apel calificând în mod greşit bunul ca făcând parte din categoria drepturilor reale, textul de lege prevăzut în Legea nr. 146/1997, privind taxele de timbru fiind aplicabil bunurilor imobile ca drepturi reale şi nu bunurilor mobile.
Recursul este fondat în parte.
Potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., partea care solicită constatarea unui drept fără a pretinde şi realizarea acestuia, poate solicita concursul instanţei spre a-şi stabili acest drept în raport cu o persoană care ar putea pretinde acelaşi drept.
În raport de obiectul material dedus judecăţii, autoturismul, acesta fiind supus înmatriculării, petenta era în drepturi să solicite constatarea transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului, fiind altfel în imposibilitatea de a înmatricula acest bun pe numele său, şi în acest mod să fie finalizată transmiterea proprietăţii bunului.
O altă interpretare a cererii nu poate fi dată, în condiţiile în care petenta nu a solicitat obligarea pârâtei la predarea bunului sau a unei alte obligaţii de a da, întrucât în speţă fiind vorba de un bun mobil, transmiterea proprietăţii are loc la momentul predării bunului, ori acest moment s-a consumat cu mult timp înainte de iniţierea cererii în justiţie.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a apreciat acţiunea reclamantei ca fiind una în constatarea transmiterii bunului, efectul hotărârii astfel pronunţate fiind acela al posibilităţii petentei de a înmatricula autoturismul, conform normelor prevăzute de lege în materia ce reglementează circulaţia autovehiculelor.
Greşita interpretare dată de instanţa de apel a naturii acţiunii astfel promovate a condus şi la interpretarea greşită a normelor de aplicare a Legii nr. 146/1997, privind taxele de timbru, în realitate pentru considerentele arătate, cererea are caracterul unei acţiuni în constatare şi se timbrează, conform art. 2 din Legea nr. 146/1997, respectiv cu 183.000 lei.
Critica vizând calculul taxei de timbru la valoarea bunului este întemeiată, întrucât prevederile textului de lege invocat de instanţa de apel nu sunt aplicabile în speţă, bunul în discuţie nefăcând parte din categoria drepturilor reale imobiliare, aşa cum prevede în mod expres norma imperativă din cuprinsul Legii nr. 146/1997.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul şi, în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC M.G. SRL Slatina, împotriva deciziei nr. 2/ A-C din 19 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC D. SRL Vâlcea, împotriva sentinţei nr. 908/ C din 17 septembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3910/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3920/2005. Comercial → |
|---|
