ICCJ. Decizia nr. 3961/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3961/2005
Dosar nr. 1083/2005
Şedinţa publică din 28 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 518/ C din 4 octombrie 2004, Tribunalul Mehedinţi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC G.I. SRL Bucureşti, împotriva pârâtului Spitalul Judeţean Turnu Severin, obligând pârâtul la plata sumei de 1.303.129.428 lei, reprezentând contravaloare marfă neachitată şi dobândă legală stabilită la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R. diminuat cu 20 %, calculată la debitul de mai sus, cu ocazia punerii în executare de la data punerii în întârziere a pârâtului, 15 iunie 2004 şi, până la data plăţii efective.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de judecată a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul din 6 august 2002, având ca obiect livrarea de către reclamantă în calitate de vânzător a produselor prezentate în anexa 1 la contract, adjudecate la licitaţia organizată de pârât, contract a cărui durată a fost prelungită, aşa cum reiese din actele adiţionale până la data de 31 martie 2004, menţinându-se celelalte clauze din contract.
S-a mai constatat că în baza contractului încheiat au fost livrate de către reclamantă mărfuri pentru care s-au emis facturi neachitate în totalitate de pârât, împrejurare recunoscută de către reprezentantul pârâtului în şedinţă publică din 27 septembrie 2004 cât şi în concluziile scrise, astfel că acesta figurează în evidenţele reclamantei cu un debit în sumă de 1.303.129.428 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată şi neplătită.
Astfel, s-au justificat pretenţiile reclamantei pentru sume arătată mai sus şi s-a admis acest capăt de cerere, conform art. 969 C. civ.
Cu privire la dobânda solicitată de reclamantă, tribunalul a reţinut că pârâtul debitor este necomerciant, că nu îi sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (1) din OG 9/2000, ci dispoziţiile art. 3 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă, caz în care dobânda se stabileşte la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R., diminuat cu 20 %, calculată de la data de 15 iunie 2004 şi până la data plăţii efective, cu ocazia punerii în executare a hotărârii.
Referitor la invocarea de către pârâtă a neîndeplinirii procedurii concilierii potrivit art. 7201 C. proc. civ., în ceea ce priveşte dobânda legală, instanţa a constatat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii procedurii concilierii directe privind datoria de 1.303.129.428 lei şi nu se mai impunea să mai efectueze o altă conciliere, rezultând indirect că a fost făcută şi pentru dobândă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC G.I. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 485 din 9 decembrie 2004, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâtul şi la plata sumei de 205.640.875 lei dobândă de la data scadenţei şi până la efectuarea integrală a plăţii, cu cheltuieli de judecată. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a calificat greşit raportul juridic ce constituie izvorul obligaţiei de plată. Potrivit art. 56 C. com., dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, cât priveşte acest act legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea dispune altfel.
În speţă, operaţiunea de vânzare-cumpărare este una comercială, în raport de dispoziţiile art. 3 şi 4 C. com., care definesc actele şi faptele de comerţ.
Fiind un raport comercial, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com., privind curgerea dobânzii, de la data scadenţei (exigibilităţii) fiecărei creanţe pe care reclamanta o are împotriva pârâtei.
Cu privire la cuantumul acestei dobânzi OG 9/2000 distinge într-adevăr, după cum debitorul este comerciant sau necomerciant.
Cum pârâtul este debitor necomerciant, apelanta reclamantă a solicitat şi calculat dobânda în raport de prevederile art. 3 alin. (3) din OG 9/2000, în sumă de 205.640.875 lei.
Instanţa de apel a mai argumentat că, chiar dacă prin art. 7 din contract părţile au stabilit că nu se percep penalităţi de întârziere la plată, intimatul pârât datorează dobânda ce are ca temei legea, respectiv OG 9/2000.
Şi cel de al doilea motiv de apel, invocat de reclamantă, privind cheltuielile de judecată a fost constatat de instanţa de judecată ca fondat. Astfel s-au acordat 19.304.118 lei cheltuieli de judecată la fond şi 20.988.182 lei în apel, potrivit chitanţelor şi ordinelor de plată anexate.
La data de 25 februarie 2005, reclamanta SC G.I. SRL Bucureşti a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi art. 303 C. proc. civ.
Recurenta şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând soluţia sub aspectul greşitei aplicări a legii.
În dezvoltarea acestei critici, recurenta a arătat că soluţia a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 43 C. com., în sensul că în loc să admită capătul de cerere cu privire la dobânda legală de la data scadenţei şi, până la efectuarea plăţii integrale a fiecărei facturi, a limitat această pretenţie la suma de 205.640.875 lei, care în fapt reprezintă totalul dobânzii legale calculate de reclamantă de la data scadenţei fiecărei facturi neachitate şi până la data introducerii acţiunii, în vederea achitării timbrajului.
Mai susţine reclamanta că ar fi inechitabil ca pârâtul, aflat în culpă să fie obligat să plătească dobânda doar până la data chemării în judecată, şi nu până la achitarea integrală a datoriei, aşa cum prevede art. 43 C. com.
Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul obligării pârâtului intimat la plata dobânzii legale de la data scadenţei fiecărei facturi datorate şi până la achitarea integrală a debitului.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Într-adevăr, din calculul dobânzii depus de reclamantă, la dosar fond, rezultă că aceasta a fost raportată pentru toate cele 8 facturi în litigiu la luna august 2004, cuantumul fiind până la data introducerii acţiunii de 205.640.875 lei.
Potrivit art. 43 C. com., datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile şi până la data achitării datoriilor.
Cum, în speţă, prin Decizia recurată s-au acordat dobânzi de la data scadenţei, limitându-se suma la 205.640.775 lei, aşa cum se indică în dispozitiv, critica recurentei în sensul că această sumă este cea calculată doar până la data introducerii acţiunii (7 septembrie 2004), este fondată, greşit instanţa de apel nu a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 43 C. com.
Aşa fiind, recursul urmează a fi admis, casată Decizia Curţii de Apel Craiova secţia comercială şi cauza va fi trimisă aceleiaşi instanţe spre rejudecare, prilej cu care se va avea în vedere dobânda legală pretinsă de reclamantă de la data scadenţei fiecărei facturi neachitate şi până la data efectuării plăţii întregului debit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC G.I. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 485 din 9 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare, Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3960/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3963/2005. Comercial → |
|---|
