ICCJ. Decizia nr. 3969/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3969/2005
Dosar nr. 603/2005
Şedinţa de la 28 iunie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 165 din 9 mai 2002, Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.U. Bucureşti, a admis în parte cererea reclamantei SC A.T. Braşov, în contradictoriu cu SCA C. SA Braşov şi a obligat pârâta către reclamantă la plata sumelor de 1.679.710.143 lei, cu titlu de pretenţii şi 28.353.260 lei cheltuieli de judecată, respingând ca neîntemeiate excepţiile invocate de pârâtă.
Hotărând astfel, Curtea de Arbitraj a stabilit că suma respectivă reprezintă dreptul la despăgubire ca urmare a ratelor de investiţii achitate de reclamantă pentru C.T., imobil aflat în proprietatea pârâtei din data de 28 octombrie 1999.
A mai reţinut că faţă de data avizului de vânzare din 19 mai 2000, emis de B.C.E. al C.N.C.C.M., cererea de chemare în judecată a fost formulată înăuntrul termenului de prescripţie, iar în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din decretul - Lege nr. 66/1990 bunurile mobile, mijloace fixe, proprietatea organizatorilor cooperaţiei meşteşugăreşti, nu pot fi dobândite de terţi prin prescripţie achizitivă.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 776 din 6 mai 2003 a respins acţiunea în anulare formulată de SCA C. Braşov, reţinând că acţiunea în pretenţii a fost formulată înăuntrul termenului general de prescripţie, întrucât creanţa a devenit certă, lichidă şi exigibilă la data de 19 mai 2000.
Nemulţumită de Decizia pronunţată SCA C. Braşov a declarat recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 638 din 18 februarie 2004 l-a admis, a modificat Decizia atacată în sensul că a admis acţiunea în anulare, a schimbat în tot hotărârea arbitrală şi a respins acţiunea ca prescrisă.
Pronunţându-se astfel, instanţa de recurs a reţinut că dreptul reclamantei de a pretinde în justiţie sumele plătite pentru un bun care nu se mai află în proprietatea sa s-a născut în anul 1999, când C.T. a fost predat de la C.P. (reclamanta de acum) la C.C., care în 1999 şi-a încetat activitatea prin fuziunea, cu pârâta de acum, iar nu la 19 mai 2000 când a fost emis avizul de vânzare, dată la care s-a cunoscut cuantumul unei pretenţii.
În termenul legal, prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ., SC T. SCA Braşov, a formulat contestaţie în anulare, împotriva deciziei nr. 638 din 18 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Susţine că admiterea recursului declarat de pârâtă a fost rezultatul unei greşeli materiale, stabilindu-se eronat situaţia de fapt sus pusă judecăţii.
Suma pretinsă prin acţiune reprezintă cota parte din bunul deţinut în proprietate în perioada ianuarie 1985 – august 1999 şi nu o creanţă a cărui termen de prescripţie a expirat. Dreptul de a pretinde în justiţie pretenţiile s-a născut la data emiterii avizului de vânzare de către U. Bucureşti, aviz care este absolut obligatoriu la vânzarea unor active, şi nu are un caracter consultativ cum în mod greşit a reţinut instanţa de recurs.
Mai susţine că dreptul său la despăgubire în proporţie de 19 % din valoarea C.T. deţinut în proprietate de pârâtă a fost recunoscut în şedinţa C.E.A. Braşov din data de 27 noiembrie 2003.
Contestaţia în anularea este nefondată.
SC T. SCA Braşov şi-a întemeiat contestaţia în anularea pe motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
Prin greşeală materială se înţelege acea eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Această greşeală trebuie să fie esenţială şi determinată pentru soluţia pronunţată.
Prin contestaţia de faţă, nu sunt invocate asemenea greşeli materiale, încercându-se de fapt ca instanţa să reaprecieze probele, iar pe cale ocolită să se ajungă la judecarea din nou a recursului.
Pentru aceleaşi considerente nici procesul verbal încheiat cu ocazia şedinţei C.E.A. Braşov din data de 27 noiembrie 2003 nu poate servi ca temei al contestaţiei în anulare.
Acest înscris există la data judecării recursului, iar partea avea posibilitatea să-l prezinte acelei instanţei, competentă să aprecieze proba respectivă.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 320 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anularea deciziei nr. 638 din 18 februarie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, formulată de contestatoarea SC T. SCA Braşov, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3967/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3973/2005. Comercial → |
|---|
