ICCJ. Decizia nr. 3964/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3964/2005
Dosar nr. 1277/2005
Şedinţa de la 28 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 175/ MF din 30 iunie 2004, Tribunalul Constanţa a admis excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a pârâtelor E.F.K. A.S. şi SC B.S.A. SRL şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC Ş.N. SA Constanţa faţă de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
Reclamanta solicitase prin acţiunea formulată în baza art. 969 C. civ. şi 42 C. com., obligarea pârâtelor în solidar la plata sumelor de 31.955 dolari S.U.A., reprezentând taxe de cheiaj pentru nava B.; 31.957.480 lei reprezentând cheltuieli de judecată calculate la valoarea de 1.048.124.000 lei echivalentul în lei a sumei de 31.955 dolari S.U.A. la paritatea un dolar S.U.A. = 32.800, faţă de faptul că la cererea pârâtei SC B.S.A. SRL din 26 octombrie 2002 a acceptat la 29 octombrie 2001 disponibilitatea de acostare a navei pentru 30 zile, taxa de cheiaj în cuantum de 5.400 dolari S.U.A. fiind plătită prin B.C.D. SA nava rămânând însă în dana S.N.C. până la data de 29 august 2002 fără a efectua reparaţii şi fără a achita sumele datorate cu titlu de taxă de cheiaj din decembrie 2001 până în luna august inclusiv, respectiv 274 zile.
Instanţa de fond a reţinut că în perioada ulterioară intrării navei în şantier între reclamantă şi pârâta SC B.S.A. SRL nu s-a purtat nici o corespondenţă în legătură cu taxele de cheiaj aferente lucrărilor următoare sau cu reparaţiile ce urmau să fie făcute la navă, fapt ce prezumă ca mandatul acestei pârâte în calitate de agent al armatorului AK D.S. din Instambul s-a limitat la reprezentarea intereselor navei în perioada anterioară intrării ei în şantier, facturile de cheiaj fiind de fapt emise pe numele pârâtei E.F.K. A.S. şi nu al SC B.S.A. SRL Constanţa.
S-a mai reţinut că pârâta SC B.S.A. SRL în calitate de agent nu a acţionat în numele şi contul său ci al armatorului navei asupra căreia se resfrâng efectele actelor încheiate cu reclamanta, respectiv AK D.S., care devine personal debitorul reclamantei pentru taxele de cheiaj, acţiunea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 969 C. civ.
Nava B. este proprietatea pârâtei E.F.K. A.S. şi face obiectul contractului de închiriere încheiat de pârâtă cu A.T. A.S., contract înregistrat în registrul de nave, conform legislaţiei turce, iar potrivit acestei convenţii toate lucrările de reparaţii, întreţinere la şantierul naval se suportă de chiriaş căruia îi revine exploatarea comercială directă a navei.
S-a reţinut de asemenea că, reclamanta nu a dovedit existenţa unui raport juridic între proprietarul navei (AK D.S., armatorul în numele căruia a acţionat pârâta SC B.S.A. SRL, neexistând, deci, temei juridic al angajării răspunderii proprietarului pentru obligaţiile contractate de AK D.S.
În speţă, căpitanul navei B., care a semnat documentele menţionate de reclamantă nu este un mandatar al proprietarului E.F.K. A.S., pârâta nefiind ţinută să respecte obligaţiile contractate de acesta.
În temeiul dispoziţiilor legale invocate de reclamantă, pârâta proprietară ar fi putut răspunde alături sau în locul armatorului pentru obligaţiile contractuale de acesta în considerarea navei dar armatorul nu este parte în cauză.
Curtea de Apel Constanţa secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 3/ MF din 27 ianuarie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Criticile apelantei cu privire la realitatea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond, incidenţa în cauză a prevederilor art. 406 C. com., comisionarul fiind direct obligat către persoana cu care a contractat, interpretarea prevederilor art. 501 C. com., contractul de închiriere încheiat între armatorul proprietar şi A.T. A.S. au fost înlăturate de instanţa de apel. Aceasta a reţinut în considerentele deciziei că:
- raporturile dintre armator şi agentul SC B.S.A. SRL Constanţa, s-au limitat doar la solicitarea de acostare a navei în Ş.N. pe perioada de 30 zile, arătată şi respectiv la plata taxelor de cheiaj corespunzătoare, neputându-se afirma că agentul rămâne obligat la plata taxelor de cheiaj aferente perioadei ulterioare în care nava a continuat să rămână în şantier;
- în cauză nu a fost contestată natura raporturilor dintre armator şi agent, respectiv existenţa unui contract de comision, ci doar întinderea acestora, nefiind făcută dovada că aceste raporturi au avut ca obiect staţionarea navei în Ş.N. în perioada decembrie 2001 – august 2002;
- în ce o priveşte pe pârâta E.F.K. A.S., conform art. 828 al Legii comerţului turc, chiriaşul s-a obligat faţă de proprietar ca în toată perioada contractului să execute toate lucrările de reparare, întreţinere, la şantierul naval şi, în legătură cu aceste operaţiuni să achite toate cheltuielile.
- interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 501 C. com., este corectă nefiind făcută dovada ca între reclamantă şi armator (chiriaş) s-a încheiat o convenţie în sensul acestor prevederi.
În contra deciziei a declarat recurs reclamanta SC Ş.N. SA Constanţa, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia şi pe fond respingerea excepţiilor şi admiterea acţiunii formulate, deoarece:
- probele administrate fac dovada că perioada de staţionare în şantier a fost de 274 zile, greşit instanţele făcând trimitere la o perioadă de 30 zile;
- plătitoarea prestaţiei (plată făcută anterior intrării navei la doc ca o condiţie de admitere a navei în şantier, este pârâta SC B.S.A. SRL, validând raportul juridic de prestare a serviciului de cheiaj, raport ce a generat drepturi şi obligaţii reciproce pentru care nu s-a prevăzut o durată determinată, fiind aplicabile normele care guvernează contractul de comision;
- pârâta intimată E.F.K. A.S. are calitate procesuală, conform art. 501 C. com., aplicabil şi în situaţiile juridice în care urmează a fi angajată răspunderea proprietarului pentru obligaţiile contractate de persoane care sunt cunoscute de acesta şi au dobândit în mod legal de la el dreptul de a exploata, în diverse forme, nava; conform şi cu art. 12 din contractul de închiriere între armator şi A.T. A.S., convenţiile încheiate de proprietar cu operatorii navei conţin elementele unui mandat valabil în ce priveşte contractarea de către aceştia a unor obligaţii în exploatarea navei; proprietarul mandant răspunde întotdeauna alături sau în locul armatorului neproprietar (chiriaş sau operator).
Ambele intimate pârâte au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, în esenţă pentru considerentele arătate în Decizia atacată a cărei menţinere ca legală o solicită.
Recursul nu este fondat.
1. Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Reclamanta, prin acţiunea formulată a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la plata taxei de cheiaj pentru nava B., pentru perioada ulterioară intervalului de 30 zile pentru care pârâta SC B.S.A. SRL a solicitat acostarea şi pentru care a şi plătit.
Invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 969 C. civ., presupune că plata pe care aceasta o solicită are un izvor contractual în care reclamanta şi pârâtele sunt părţi contractante ceea ce ar justifica şi invocarea solidarităţii faţă de acestea din urmă şi între care ulterior plăţii datoria ar deveni conjunctă, împărţindu-se de plin drept.
2. Din chiar motivarea în fapt a acţiunii rezultă că ulterior perioadei de 30 zile între pârâta SC B.S.A. SRL şi reclamantă nu a existat o convenţie comercială privind nava, raporturile lor limitându-se la perioada indicată, iar obligaţiile generate de acestea, executate.
Drept urmare, în mod corect instanţele au reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei susmenţionate.
3. Între armatorul AK D.S. în contul căruia a acţionat în calitate de agent pârâta SC B.S.A. SRL şi pârâta E.F.K. A.S., proprietara navei, nu există raport juridic şi, cum s-a arătat mai sus, nici între acest armator şi reclamantă pentru perioada ulterioară intervalului de 30 zile şi pentru care aceasta i-a facturat cheiajul.
În atare situaţie corect s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive şi a acestei pârâte prin raportare la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată şi faţă de care prevederile art. 501 C. com. sunt inaplicabile în speţă.
4. Aşa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC Ş.N. SA Constanţa, împotriva deciziei nr. 3/ MF din 27 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. 36/2004, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3963/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3967/2005. Comercial → |
|---|
