ICCJ. Decizia nr. 3996/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3996/2005
Dosar nr. 824/2005
Şedinţa publică din 29 iunie 2005
Asupra recursului se reţin următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. 10712/ 2003 SC M. SA, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va da în contradictoriu cu C.S.S. să oblige pârâtul la plata sumei de 284,36 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea serviciilor telefonice, la 69.826.250 lei penalităţi, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 16400 din 15 decembrie 2003, a respins ca nefondată acţiunea reţinând că facturile nu au fost expediate pe adresa pârâtului, motiv pentru care, având în vedere clauzele contractului nu datorează sumele pretinse.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 1000/ R din 8 decembrie 2004 a constatat nul recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
SC M. SA a declarat recurs împotriva deciziei solicitând în esenţă casarea acesteia, trimiterea cauzei la Curtea de Apel pentru soluţionarea apelului dispoziţiile art. 2821 nefiind aplicabile în speţă.
Recursul a fost respins pentru următoarele motive:
Prin acţiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 284,36 dolari S.U.A. cu 69.826.250 lei penalităţi.
Sentinţa a fost pronunţată la data de 15 decembrie 2003.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin OUG 58/2003 intrată în vigoare la data de 27 august 2003, tribunalul judecă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste un miliard. În art. II al ordonanţei se prevede că hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a acesteia rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată după intrarea în vigoare a ordonanţei, situaţie în care în raport de dispoziţiile legale mai sus menţionate, cuantumul pretenţiilor fiind până în 200 milioane lei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., cum corect s-a reţinut. Hotărârea fiind supusă doar recursului care a fost soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, un nou recurs fiind inadmisibil a fost respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta SC M. SA Bucureşti cu sediu ales la avocat F.O., secţia civilă de avocaţi Constanţa, împotriva deciziei comerciale nr. 1000/ R din 8 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3995/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3997/2005. Comercial → |
---|