ICCJ. Decizia nr. 400/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 2756 din 27 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială s-a admis recursul declarat de reclamanta A.F.D.J. Galați în contradictoriu cu SC R.S. Tulcea și s-a modificat decizia civilă nr. 614/ A din 6 septembrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul că s-a respins acțiunea în anulare.
împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare SC R.S. Tulcea invocând faptul că soluționarea cauzei s-a făcut în lipsa sa, fiind neregulat citată.
Astfel, citarea societății s-a făcut prin afișare la sediul din Tulcea, pe data de 17 aprilie 2003.
Adresa exactă a sediului este însă alta, ori din conținutul citației rezultă că a fost omisă "scara A" ceea ce a avut drept consecință imposibilitatea de a se prezenta.
în drept a invocat dispozițiile art. 317 pct. 1 și următoarele C. proc. civ.
Contestația în anulare este nefondată.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 și următoarele C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Analizând actele din dosar se constată că în citația aflată la dosar, a fost menționată strada, blocul, numărul cât și apartamentul unde își are sediul firma respectivă, deci este evident că actul de procedură nu a fost afișat la alt sediu decât cel real, iar procedura s-a îndeplinit cu respectarea dispozițiilor art. 87, 88, 90 și 921 C. proc. civ.
Așa fiind, contestația în anulare a fost respinsă conform art. 320 C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 466/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 413/2005. Comercial → |
---|