ICCJ. Decizia nr. 395/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 12 iunie 2003 reclamanta SC C.M.E. SA București a chemat în judecată pârâtele D.G.F.P. - Administrația Finanțelor Publice sector 6, A.B.R. SA, sucursala Unirii București și B.N.R., pentru a se dispune anularea incidentului de plată major la Centrala Incidentelor de Plată, precum și anularea informațiilor privind incidentele de plăți înregistrate la F.N.I.P. și F.N.P.R.
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a pronunțat sentința civilă nr. 2215 din 16 februarie 2004, prin care a admis acțiunea față de pârâtele D.G.F.P. Administrația Finanțelor Publice sector 6 București și SC A.B.R., sucursala Unirii și a respins-o față de B.N.R. București.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A.B.R., sucursala Unirii București invocând greșita aplicare a dispozițiilor legale în materie respectiv art. 66 alin. (3) din O.G. nr. 6/2002 potrivit cărora băncile nu pot proceda la decontarea documentelor de plată primite sau la debitarea conturilor debitorilor și nu acceptă alte plăți din conturile acestora, până la achitarea integrală a obligațiilor bugetare, cu excepția sumelor necesare plății drepturilor salariale.
La data primirii filelor C.E.C. - 24 ianuarie 2003, asupra conturilor reclamantei era deja înființată poprirea din 23 ianuarie 2003, toate sumele din cont fiind indisponibilizate în vederea achitării sumelor datorate cu titlu de creanțe bugetare.
Totodată, greșit a fost obligată alături de cealaltă pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, deși nu are nici o culpă.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a pronunțat decizia comercială nr. 247 din 1 iunie 2004 prin care a admis apelul, a schimbat în totul hotărârea și a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut, în esență, că la data de 23 ianuarie 2003, s-a înregistrat adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești și sumele au fost indisponibilizate încât, C.E.C. - urile nu au mai putut fi onorate la plată și în aceste condiții a operat intrarea în incidentul de plată și s-a înregistrat interdicția bancară, astfel că acțiunea trebuia respinsă și nu admisă, cum a procedat, cu nesocotirea art. 66 alin. (3) din O.G. nr. 6/2002, instanța de fond.
Reclamanta a formulat recurs, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate privitoare la lichiditățile existente în cont la momentul emiterii C.E.C. - urilor, care erau de 11 ori mai mari decât suma aferentă acestora, împrejurarea că pârâta creditoare nu a notificat înființarea popririi decât băncii pârâte, iar la momentul refuzului de plată al C.E.C. - urilor, reclamanta a depus suma de 300.000.000 lei potrivit extrasului de cont la B.P., fiind deci solvabilă atât la momentul emiterii C.E.C. - urilor cât și ulterior.
Totodată, ulterior incidentului de plată, pârâta creditoare a solicitat anularea formelor de poprire, conform adresei nr. 110194/2003.
Prin al doilea motiv de recurs s-a invocat greșita aplicare a legislației în domeniu, instanța de apel având în vedere doar dispozițiile art. 66 alin. (3) din O.G. nr. 61/2003 deși erau incidente și dispozițiile art. 65 alin. (1) și (4), art. 66 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 61/2002, respectiv art. 454 alin. (1) și art. 465 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., potrivit cărora, urmărirea creanțelor bugetare se poate face și prin poprire asupra debitorilor deținători de conturi bancare prin adresă către terțul poprit însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu dar trebuie înștiințat și debitorul, terțul poprit fiind obligat ca în termen de 5 zile de la data comunicării ce i s-a făcut să înștiințeze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani debitorului, texte de lege nerespectate în cauză de nici una dintre părți.
Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Intimatele pârâte au formulat întâmpinare solicitând respingerea, susținând că, în cauză, sunt aplicabile normele speciale în vigoare la momentul executării respectiv, O.G. nr. 61/2002 și nu Codul de procedură civilă, normele legale fiind respectate, chiar recurenta reclamantă recunoscând prin acțiune că i s-au adus la cunoștință adresele de înființare a popririi nr. 32 și 33 din 23 ianuarie 2003, iar în privința obligației de înștiințare pe care o are banca terț poprit, aceasta se adresează organului de executare și nu debitorului.
Recursul este fondat.
Este adevărat că, în cauză, față de natura creanței care este bugetară, urmărirea prin poprire s-a făcut conform dispozițiilor speciale, prevăzute de O.G. nr. 61/2002 încât analiza respectării legii trebuie făcută în raport de aceste dispoziții și nu de cele din Codul de procedură civilă, dar nu numai în raport de art. 66 alin. (3) din O.G. nr. 61/2002.
Astfel, potrivit art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 61/2002 poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovadă de primire terțului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.
Potrivit art. 65 alin. (4), terțul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicării să înștiințeze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani cu orice titlu debitorului, iar potrivit alin. (6), după înființarea popririi este obligat să facă reținerile deîndată și să vireze sumele reținute în contul indicat de organul de executare.
Aceste dispoziții se coroborează cu prevederile art. 66 alin. (1) și (2), în sensul că pentru stingerea creanțelor bugetare, debitorii deținători de conturi bancare pot fi urmăriți prin decontare bancară, art. 65 alin. (1) aplicându-se corespunzător. în acest caz, o dată cu comunicarea somației și a titlului executoriu, făcută debitorului potrivit art. 41, o copie certificată de pe acest titlu va fi introdusă la banca unde se află deschis contul debitorului. Despre această măsură va fi înștiințat și debitorul.
în speță, nu există dovezi certe de înștiințare a recurentei debitoare de către organul de executare despre înființarea popririi la 23 ianuarie 2003, actele depuse în recurs de către intimata pârâtă nefiind concludente în sensul cerut de lege iar susținerea acesteia că recurenta debitoare ar fi recunoscut acest fapt nu este reală, în acțiunea introductivă aceasta referindu-se la înștiințarea băncii.
Totodată, nici banca nu și-a îndeplinit obligația de a înștiința cealaltă parte despre situația disponibilităților din cont executând viramentul anterior expirării termenului de 5 zile de la primirea înștiințării și de când se consideră, astfel, înființată poprirea potrivit legii, perioadă în care a primit și C.E.C. - urile și a practicat refuzul de plată.
Data prezentării la plată a filelor C.E.C. fiind ulterioară operațiunii de virament care s-a făcut cu încălcarea tuturor dispozițiilor legale sus-evocate, demonstrează că, nu i se poate reține nici o culpă recurentei reclamante în producerea incidentului de plată care ar fi fost altfel evitat prin alimentarea contului, fiind dovedit, că aceasta dispunea de lichidități atât la momentul emiterii C.E.C. - urilor cât și ulterior potrivit dovezilor din dosarul de fond, asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat.
Așa a fost, recursul a fost fondat pentru motivele de recurs invocate și în baza art. 312 C. proc. civ., a fost admis și decizia modificată, în sensul că s-a respins apelul pârâtei SC A.B.R. a menținut ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 393/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 466/2005. Comercial → |
|---|
