ICCJ. Decizia nr. 4001/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 5 septembrie 2003, reclamantul S.I. a chemat-o în judecată pe pârâta SC L. SRL Călărași, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de cauțiune (fidejusiune) încheiat între părți.
Prin sentința comercială nr. 61 din 27 ianuarie 2004, Tribunalul Călărași a respins ca nedovedită acțiunea formulată de reclamant și l-a obligat pe acesta către pârâtă la plata sumei de 2.108.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că urmare a comparării semnăturilor date de reclamant în fața instanței cu semnătura de pe actul contestat s-a ajuns la concluzia că între acestea există vădite asemănări; mai mult, din declarațiile martorilor pârâtei, care au arătat că au fost prezenți când reclamantul a semnat contractul s-a apreciat că acesta a semnat contractul, și-a dat consimțământul la încheierea acestuia și, deși contestă semnătura, nu s-a înscris în fals.
Prin decizia comercială nr. 74 din 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței mai sus menționate.
în motivarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut că din actele depuse la dosarul de fond, din compararea specimenelor de semnătură cu cea de pe contractul în discuție și declarațiile martorilor rezultă fără putință de tăgadă că semnătura de pe contractul de cauțiune (fidejusiune) aparține reclamantului.
A mai reținut, de asemenea, că, în ce privește consimțământul, reclamantul, semnând contractul de cauțiune, implicit și-a dat consimțământul la încheierea lui.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamantul, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10, raportate la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Recurentul susține astfel, în esență, că greșit s-a reținut că atunci când a fost interogat de instanță nu ar fi solicitat nici o probă pentru că proba a fost propusă procedural, chiar prin cererea de chemare în judecată și nu a renunțat niciodată la ea; eronat a fost respinsă proba cu expertiza grafologică motivat de neprezentarea părților pentru a fi pusă în discuție contradictoriu, atât timp cât, instanța dacă ar fi apreciat că proba este una pertinentă, concludentă și utilă cauzei ar fi trebuit să dispună asupra încuviințării sau respingerii ei; în sfârșit, prin probele care s-au propus urma să se dovedească lipsa consimțământului și nu împrejurarea dacă s-a aplicat sau nu vreo semnătură pe act.
Recursul este fondat și va fi admis, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, într-adevăr, instanțele care s-au pronunțat în cauză au reținut greșit că reclamantul nu a solicitat proba cu expertiza grafologică.
Astfel, solicitarea acestei probe de către reclamant s-a făcut odată cu formularea cererii de chemare în judecată și acesta nu a renunțat la ea, însă, instanța, după ce a examinat admisibilitatea altor probe propuse: interogatoriu, martori, a prorogat discuția privind proba cu expertiza după administrarea celorlalte probe admise, pentru ca, în cele din urmă să o respingă motivat de neprezentarea reclamantului la trei termene consecutiv.
Ca atare, având în vedere că urmare probatoriului administrat nu rezultă că s-a dat o dezlegare judicioasă pricinii deduse judecății, instanța de control judiciar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., apreciază că se impune efectuarea acestei expertize, precum și a altor probe ce se consideră a fi necesare, pentru stabilirea corectă a situației de fapt, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 314 C. proc. civ., aplicarea legii se poate face numai la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilire și nu la o situație de fapt neclară, cum este cazul în speță.
în consecință, s-a admis recursul reclamantului, s-a casat decizia curții de apel, a fost admis și apelul declarat de reclamant, s-a desființat sentința tribunalului și s-a trimis cauza la curtea de apel, pentru completarea probatoriului, ocazie cu care au fost avute în vedere și celelalte critici exprimate în recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3859/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3904/2005. Comercial → |
|---|
