ICCJ. Decizia nr. 4035/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 19 iulie 2002, reclamanta SC M. SA Oradea, prin lichidator judiciar SC G.R.P. SRL Cluj Napoca, a chemat în judecată pârâtul E.R.C.R.L. Oradea, solicitând să se constate că a edificat o construcție constând în spațiu comercial, cu o suprafață construită de 110,28 mp și o suprafață utilă de 67,14 mp situat în Oradea, B-dul Dacia, să se dispună notarea dreptului său de proprietate asupra construcției în C.F. și dezmembrarea imobilului conform schiței de dezmembrare vizată de O., urmând ca pe nr. top 6/1 în suprafață de 110 mp să se noteze construcția de mai sus care să se înscrie într-o nouă coală C.F. pe numele său.
în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei să achite contravaloarea imobilului, conform unei expertize tehnice de evaluare.
Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr. 1878/ Com din 1 iulie 2004, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și, pe fond a admis acțiunea aplicând, dispozițiile art. 494 C. civ.
împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta care, prin decizia civilă nr. 146/ C din 9 noiembrie 2004, a fost admis și hotărârea schimbată în sensul că s-a respins acțiunea principală pentru constatarea dreptului de proprietate și, ca prescrisă, acțiunea subsidiară pentru pretenții cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a aplicat greșit în speță dispozițiile art. 494 C. civ., deoarece construcția a fost ridicată pe un teren proprietate privată asupra căruia constructorul de bună sau rea credință nu poate dobândi proprietate și nici nu poate lipsi pe proprietarul terenului de folosința terenului ci doar un drept la despăgubiri în condițiile prevăzute de lege, considerente pentru care acțiunea principală este inadmisibilă.
în ceea ce privește acțiunea în pretenții, s-a reținut că, instanța de fond a stabilit, în mod greșit, că reclamanta a încheiat contracte de închiriere, termenul de prescripție de 3 ani privind despăgubirile începând să curgă de la data nașterii raportului juridic, data ridicării construcției, s-a întrerupt prin recunoașterea dreptului, și anume prin faptul că, reclamanta a fost în posesia construcției până în anul 1999, dar din acest an a abandonat folosința construcției care a fost folosită sub nume de proprietar de către reclamant și care a închiriat-o.
De la această dată a început să curgă termenul de prescripție și cum reclamanta nu a mai făcut nici un act de întrerupere, termenul de 3 ani a încetat.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 C. proc. civ.
A susținut în esență, cu privire la inadmisibilitatea primului capăt de acțiune, că la momentul edificării construcției, terenul era proprietate de stat conform actelor de la dosar asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, iar reclamantul a fost constructor de bună credință, încât acțiunea în constatarea dreptului la acțiune, imprescriptibilă, este admisibilă.
Cu privire la cel de al doilea capăt de acțiune a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor potrivit cărora reclamanta a avut posesia bunului imobil până la data de 7 octombrie 1998, când prin sentința civilă nr. 7882/1999, pronunțată de Judecătoria Oradea s-a dispus evacuarea societății căreia i-a închiriat imobilul, când termenul de prescripție a început să curgă de la această dată, iar contractele de închiriere invocate de către pârât sunt nule, deoarece nu avea nici o calitate să le încheie.
Totodată, reclamanta a făcut în această perioadă toate demersurile necesare pentru obținerea documentației necesară, conform H.G. nr. 834/1991, astfel că acțiunea trebuie admisă și nu respinsă ca prescrisă.
Recursul este fondat în limitele care se vor arăta în continuare.
Este adevărat că, antecesoarea reclamantei a construit în baza unei convenții încheiate cu fostul I.J.G.C.L. Oradea construcția în litigiu dar, ulterior, s-a constatat că imobilul nu a fost trecut niciodată legal în proprietate de stat încât, aceasta nu poate fi considerată valabilă, dar în raport de situația rezultată din acte și potrivit cărora antecesoarea reclamantei nu cunoștea la momentul edificării construcției viciile titlului de proprietate al statului nu poate fi considerată de rea credință.
Prin urmare, nu se poate pretinde constatarea unui drept de proprietate asupra construcției și a unui drept de superficie asupra terenului ci, doar a unui drept de creanță, așa cum, în mod legal, a stabilit instanța de apel, în cadrul soluționării acțiunii principale.
Cât privește acțiunea subsidiară însă, instanța de apel a avut în vedere doar actele de la dosar privind contractele de închiriere încheiate de pârât cu SC C. SRL Oradea și apoi cu succesoarea de drept a acesteia SC M.P. SRL Oradea și a reținut că pârâtul a încasat chirie deși la dosar se află dovezi din care rezultă că, anterior închirierii contractului de închiriere invocat, reclamanta a închiriat spațiul încă din 1990 și locatara a achitat chirie reclamantei, existând în cursul anului 1999 și un litigiu între aceste părți, contractul prelungindu-se prin tacita relocațiune, iar prin sentința civilă nr. 7882 din 7 octombrie 1999, s-a dispus evacuarea locatarei, pe toată această perioadă reclamanta achitând taxe și impozite pentru această construcție și terenul aferent, comportându-se ca un adevărat proprietar.
Așa fiind, în mod greșit a stabilit instanța de apel că de la data încheierii contractului de închiriere de către reclamantă, 1 noiembrie 1998, reclamanta a pierdut posesia imobilului, contractul de închiriere încheiat cu reclamanta nefiind desființat și producând efecte juridice.
Astfel, dreptul de acțiune pentru plata despăgubirilor nu este prescris, instanța de apel pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală, sub acest aspect.
în baza art. 314 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis și decizia casată în parte în ceea ce privește acțiunea în pretenții care se va trimite spre soluționare aceleiași instanțe.
S-au menținut restul dispozițiilor deciziei în ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4037/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3954/2005. Comercial → |
|---|
