ICCJ. Decizia nr. 4094/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introductivă de instanță, înregistrată la data de 12 octombrie 2000 la Tribunalul București, secția comercială, reclamanta F.P.S., actualmente A.V.A.S., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E.T.C. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 5.385.000.000 lei reprezentând penalități pentru nerespectarea obligației de efectuare a investițiilor, asumate prin clauza 7.5 din contractul de vânzare - cumpărare acțiunii din 22 decembrie 1995, încheiat între părți.
în motivarea acțiunii reclamanta susține că prin contract, s-a convenit vânzarea a 50,992 % din capitalul social deținut la SC P. SA Bacău, pârâta în calitate de cumpărător s-a obligat să efectueze în societate, pe o perioadă de trei ani de la dat semnării contractului o investiție în valoare de 27.839.948.000 lei, sub sancțiunea plății unei penalități de 30 % din valoarea investiției neexecutate.
Mai arată reclamanta, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată pentru perioada 1997 - 1999, urmând a opera clauza penală stipulată în art. 7.5.2 din contract.
Prin sentința civilă nr. 3259 din data de 25 aprilie 2001, Tribunalul București, secția comercială, respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, reținând în considerentele hotărârii că pârâta la finele anului 1999 a efectuat un volum de investiții în valoare de 74.759.158.084 lei, investiții ce au fost puse în funcțiune și recepționate.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând în esență că instanța fondului a pierdut din vedere un aspect esențial convenit de părți prin contractul de vânzare - cumpărare acțiuni, respectiv sursa de finanțare a investițiilor efectuate, ce puteau fi realizate din surse proprii ale cumpărătorului sau din fonduri împrumutate de acesta, or, în cauză, investițiile au fost realizate de cumpărător din sursele proprii ale societății privatizate SC P. SA.
Prin decizia comercială nr. 20 pronunțată la data de 19 martie 2003, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, admite apelul declarat de reclamantă și în consecință, schimbă în tot sentința tribunalului, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei și obligă pârâta la plata sumei de 2.063.765.000 lei, reprezentând penalități pentru nerespectarea obligației de efectuare a investițiilor asumate pe anii 1997 - 1999 din surse proprii.
Omologând în parte raportul de expertiză contabilă dispus în această fază procesuală, instanța de apel reține în considerentele deciziei că în perioada 1997 - 1999, pârâta a efectuat în societatea privatizată investiții în valoare de 11.071.078.000 lei, din surse proprii, astfel că datorează penalități de 30 % din valoarea investițiilor neexecutate în condițiile asumate prin contract.
în contra acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal ambele părți.
Reclamanta - recurentă critică decizia instanței de apel pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a deciziei atacate în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 3.321.235.000 lei, reprezentând penalități pentru nerespectarea obligației investiționale asumate prin contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 734/1995.
în argumentarea criticilor formulate, reclamanta susține că potrivit actelor depuse la dosarul cauzei și concluziilor raportului de expertiză contabilă, întreaga investiție efectuată de pârâtă a avut ca sursă de finanțare cota parte din profitul cuvenit acesteia proporțional cu numărul de acțiuni deținute în societatea privatizată SC P. SA Ori, susține reclamanta, prin contractul de vânzare - cumpărare acțiuni, nu a fost recunoscut profitul ca sursă de realizare a investiției, astfel că numai în condițiile încheierii unui act adițional la contract se putea modifica sursa de finanțare.
Pârâta - recurentă, își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei instanței de apel în sensul menținerii sentinței fondului.
în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta susține că toate investițiile efectuate în calitate de cumpărător, în societatea privatizată, au avut la bază principiul oportunității, în sensul menținerii în funcțiune a capacităților de producție și dezvoltarea acestora, sursa de finanțare a investițiilor fiind profitul net cuvenit societății proporțional cu numărul de acțiuni deținute, în acest sens fiind și O.M.P. nr. 287/1998, potrivit căreia sunt considerate surse proprii de finanțare a investițiilor angajate de cumpărători, partea din profitul net care se repartizează pentru investiții.
în ședința publică din data de 1 martie 2005, pârâta recurentă a învederat Curții că societatea este în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, privind reorganizarea judiciară și falimentul, depunând în acest sens sentința nr. 3295 din data de 31 octombrie 2002, pronunțată de Judecătorul Sindic din cadrul Tribunalului Mureș.
Recursurile sunt întemeiate pentru motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, ce a fost pus din oficiu de înalta Curte în dezbaterea părților în ședința publică din data de 17 mai 2005.
Decizia Curții de apel a fost pronunțată la data de 19 martie 2003, pe tot parcursul judecății pârâta recurentă fiind reprezentată de administratorul D.B. desemnat potrivit actului constitutiv al societății.
Ori, împotriva pârâtei s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, conform sentinței nr. 3295 pronunțată la data de 31 octombrie 2002 de Judecătorul Sindic din cadrul Tribunalului Mureș, fiind desemnat inițial în calitate de administrator P.C.M.C., iar prin încheierea din 6 martie 2003 - administratorul judiciar desemnat fiind SC B.C.A. SA.
Prin urmare de la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare și falimentului reprezentantul legal al societății era administratorul judiciar desemnat, toate actele de procedură urmând a fi întocmite prin administratorul judiciar.
De altfel din înscrisul depus de reclamantă la data de 12 martie 2003 în fața instanței de apel, rezultă împrejurarea că pârâta se află sub incidența Legii nr. 64/1995, situație în care instanța de apel trebuia să ceară lămuriri și documente pe acest aspect.
Așa fiind, înalta Curte a admis ambele recursuri, a casat decizia Curții de Apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea citării legale a pârâtei recurente prin administratorul judiciar desemnat, instanța de apel a pus în discuția părților necesitatea aplicării art. 35 din Legea nr. 64/1995 republicată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5114/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4097/2005. Comercial → |
|---|
