ICCJ. Decizia nr. 399/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 7111/1999, municipiul Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL Râmnicu Vâlcea prin lichidator Șt.V. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 10.120.515 lei reprezentând redevență restantă pentru anii 1997, 1998, trim. I, II și III - 1999, pentru contractul de cesiune nr. 13837/1995, precum și suma de 39.649.614 lei reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 30 septembrie 1999, suma de 10.120.515 lei reprezentând redevență restantă pentru anii 1997, 1998, trim. I, II, III -1999, pentru contractul de cesiune nr. 13920/1995, precum și suma de 44.006.314 lei reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 30 septembrie 1999, pentru același contract, pentru anii 1997, 1998, 1999.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin cele două contracte de cesiune, pârâtei i s-au atribuit două suprafețe de câte 21 mp. în schimbul unei redevențe de 1.500.000 lei pe an, pentru fiecare suprafață, sumă ce se va indexa anual în funcție de rata inflației.
Prin sentința nr. 18 din 13 ianuarie 2000, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamantul municipiul Râmnicu Vâlcea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamatei sumele de 10.120.515 lei redevență restantă și 36.649.614 lei majorări de întârziere potrivit contractului de concesiune nr. 13837/1995, precum și sumele de 10.120.515 lei redevență restantă și 44.006.314 lei penalități de întârziere din contractul de concesiune nr. 13920/1995.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 8 din cele două contracte, plata redevenței se va face în 4 rate trimestriale, iar potrivit art. 9 din contracte, plata cu întârziere a redevenție determină perceperea unor penalități de 0,5 % pe zi din suma datorată și că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală.
Pârâta SC R. SRL Râmnicu Vâlcea a declarat recurs împotriva sentinței nr. 18 din 13 ianuarie 2000 a Tribunalului Vâlcea, susținând că nu se știe cum au fost calculate sumele acordate reclamantului și că trebuie suspendată judecata existând litispendență cu dosarul nr. 6653/1998 care se află în recurs la Curtea Supremă de Justiție.
Prin decizia nr. 445 din 11 septembrie 2000, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, reținând următoarele: apelanta pârâtă nu a avansat suma stabilită în apel drept onorariu provizoriu de expert, cu precizarea că proba a fost încuviințată pentru verificarea calculelor făcute de reclamantă, astfel că apelanta a fost decăzută din această probă, calculul se găsește la dosar și pârâta avea posibilitatea să îl verifice, iar cu privire la excepția de litispendență apelanta pârâtă nu a făcut dovada că a fost chemată în judecată, înaintea mai multor instanțe de către reclamant, pentru plata aceleiași sume, reprezentând redevență și majorări de întârziere izvorând din aceleași contracte și pentru aceeași perioadă de timp.
Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 445 din 11 septembrie 2000 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Secția comercială a Curții Supreme de Justiție, prin încheierea din 13 februarie 2002, constatând îndeplinite condițiile art. 242 pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului.
Având în vedere că potrivit referatului existent la dosarul nr. 1999/1001, al Curții Supreme de Justiție au trecut mai mult de 6 luni de la data suspendării judecării cauzei și că nici una din părți nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a constatat perimat recursul, în temeiul art. 248 C. proc. civ., pronunțând decizia nr. 5579 din 2 octombrie 2002.
SC R. SRL Râmnicu Vâlcea a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 5579 din 2 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, susținând că citația nu a fost comunicată conform cu procedura de citare, fiind încălcate prevederile art. 86 alin. (3) și art. 921C. proc. civ., motiv pentru care nu s-au prezentat și nu și-au făcut apărarea temeinic și legal.
Contestația în anulare este nefondată pentru următoarele considerente:
în temeiul dispozițiilor art. 85 și art. 86 C. proc. civ., recurenta a fost citată pentru termenul de judecată de la 21 ianuarie 2002.
Agentul procedural, a afișat citația la sediul recurentei SC R. SRL Râmnicu Vâlcea, conform art. 92 alin. (4) C. proc. civ., încheind procesul verbal din data de 21 ianuarie 2002.
Cum recurenta nu a solicitat judecarea în lipsă, iar procedura de citare a acesteia, era legal îndeplinită, corect Curtea a suspendat judecarea recursului, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ. și în temeiul art. 248 C. proc. civ., a constatat perimat recursul, la data de 2 octombrie 2002.
Față de cele de mai sus, s-a constatat că nu au fost îndeplinite condițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru admiterea contestației în anulare și în consecință contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 398/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 35/2005. Comercial → |
|---|
