ICCJ. Decizia nr. 4552/2005. Comercial

Prin sentința nr. 6057 din 20 octombrie 2003 a Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul B.V. și pârâta SC O. SA București a fost obligată la 208.155.478 lei despăgubiri actualizate cu coeficientul de devalorizare al monedei naționale pe perioada 26 noiembrie 2001 și până la data efectuării plății; s-a respins acțiunea față de pârâta SC D.A. SA Craiova.

S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtele - reclamante SC O. SA București și SC O. SA Craiova și reclamantul a fost obligat la 190.933.808 lei despăgubiri cu dobânda legală calculată la nivelul dobânzii de referință a B.N.R., conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000; s-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 227 din 13 mai 2004 a admis apelul declarat de reclamant și a respins apelul pârâtelor SC O. SA București și SC O. SA, sucursala Dolj, a schimbat în parte sentința tribunalului în sensul că a admis în parte acțiunea principală așa cum a fost precizată și a obligat pe pârâta SC O. SA București la 294.810.698 lei despăgubiri, sumă reactualizată cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale pe perioada 27 ianuarie 2003, până la plata efectivă și la 33.437.428 lei cheltuieli de judecată.

S-a admis în parte cererea reconvențională și reclamantul - pârât a fost obligat la 184.993.137 lei despăgubiri către SC O. SA București cu dobânda legală calculată la nivelul dobânzii de referință B.N.R., conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000; s-au menținut restul dispozițiilor sentinței; pârâta - intimată SC O. SA București a fost obligată la 12.718.714 lei cheltuieli de judecată în apel către reclamantul B.V.

împotriva acestei decizii pârâta SC O. SA București a declarat recurs fără să-l motiveze în drept și a susținut că este nelegală și netemeinică.

La termenul de azi intimata - reclamantă a solicitat anularea recursului în temeiul art. 3021lit. d) C. proc. civ., întrucât nu este semnat de reprezentantul legal al societății.

Potrivit acestui text de lege cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității printre alte mențiuni și semnătura recurentei.

în speță, deși la termenul din 1 aprilie 2005 i s-a acordat recurentei - pârâte un termen pentru a semna și ștampila recursul și a fost legal citată cu această mențiune, nu a dat curs acestei dispoziții.

în raport de prevederile art. 3021lit. d) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a anula recursul declarat de pârâta SC O. SA București.

S-a respins cererea intimatului B.V. privind acordarea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4552/2005. Comercial