ICCJ. Decizia nr. 4162/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4162/2005
Dosar nr. 426/2005
Şedinţa publică din 21 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2277 din 17 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta SC N.I. SPA, împotriva pârâtei SC P.D. SRL.
SC N.I. SPA a formulat apel care, prin Decizia comercială nr. 516 din 17 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost admis şi hotărârea instanţei de fond schimbată în sensul că s-a admis acţiunea şi s-a obligat pârâta la plata sumei de 27.537,25 euro, reprezentând contravaloare marfă şi 1977 euro dobândă şi la 92.349.342 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că potrivit dovezilor administrate constând în facturile din 31 iulie 2002 şi 18 iulie 2002, răspunsul pârâtei la adresa reclamantei din 11 septembrie 2003 la B.E.J. V.P., prin care se confirmă o plată parţială la facturile în litigiu, s-a făcut dovada că între părţi au existat raporturi contractuale, pârâta datorând preţul neachitat încât, soluţia legală potrivit art. 969 C. civ. este aceea de admitere a acţiunii.
Pârâta a formulat recurs pe care l-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a invocat ca motiv de recurs excepţia lipsei calităţii procesual pasive, susţinând că între părţi nu au existat raporturi juridice, comenzile din 11 decembrie 2001, 24 ianuarie 2002 şi 15 februarie 2002 purtând antetul, ştampila şi semnătura reprezentantului legal al SC P.P. SRL, persoană juridică diferită de cea chemată în judecată.
Printr-un alt motiv întemeiat tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat faptul că facturile nu fac dovada legală a raporturilor juridice, nefiind semnate pentru a avea această forţă probantă, iar celelalte dovezi reţinute în apel nu se coroborează, singurul înscris care poartă antetul societăţii fiind ordinul de comandă din data de 26 iunie 2002, fără a se dovedi că bunurile au corespondent în facturile invocate şi a căror achitare se cere şi cu privire la care nu s-a făcut nici dovada livrării pe bază de aviz de însoţire şi nici că s-a făcut o plată parţială.
Recursul este nefondat.
Din observarea comenzilor depuse la dosar se poate constata, într-adevăr, că unele poartă antetul, ştampila şi semnătura altei societăţi comerciale dar, aşa cum recunoaşte chiar recurenta, şi aceasta figurează în comanda din 26 iunie 2002, iar facturile din 18 şi 31 iulie 2002 sunt recunoscute cu ocazia concilierii directe şi pe parcursul soluţionării în ceea ce priveşte livrarea şi plata parţială, dovedind din punct de vedere al excepţiei invocate existenţa legăturii între obligaţie şi titularul acesteia, cât şi din punct de vedere probatoriu, art. 46 C. com. nefiind încălcat recunoaşterea având aceeaşi forţă cu semnarea facturilor.
Cât priveşte apărarea legată de întinderea obligaţiei aceasta nu vizează nelegalitatea hotărârii ci netemeinicia, apărare care nu poate fi analizată în această cale de atac, deoarece motivul excede cazurilor prevăzute de art. 304 pct. 1 – 10 C. proc. civ., pentru care se poate modifica sau desfiinţa o hotărâre în recurs.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, iar hotărârea instanţei de apel menţinută ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC P.D. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 516 din 17 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4139/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4171/2005. Comercial → |
|---|
