ICCJ. Decizia nr. 4284/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4284/2005
Dosar nr. 213/2005
Şedinţa de la 27 septembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 ianuarie 2003, reclamanta A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) a solicitat obligarea pârâtei S.I.F. M. la plata sumei de 527.337,34 euro la data de 31 decembrie 1999, reprezentând echivalentul sumei de 1.031.370 mărci germane, cu titlu de penalităţi calculate conform clauzei 7.7.1 datorate pentru neîndeplinirea integrală a obligaţiei contractuale cu scadenţa 31 decembrie 1999, prevăzută la clauza 7.7 din contractul de vânzare – cumpărare acţiuni din 23 martie 1998.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 75 din 4 mai 2004, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 262.468,28 euro cu titlu de penalităţi datorate pe anul 1999, respingând capătul de cerere privind obligarea pârâtei la îndeplinirea obligaţiei de efectuare a investiţiilor precum şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la daune cominatorii, ca nefondate.
În contra deciziei a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
La termenul din 17 mai 2005, Înalta Curte a pus în dezbaterea părţilor excepţiile de necompetenţă materială a curţii de apel ca instanţă de fond şi deci a Înaltei Curţi de a soluţiona în fond recursul de faţă, în raport de art. II alin. (2) şi (3) din OUG nr. 58/2003, privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă coroborat cu art. 725 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi a sistemului căilor de atac la care este supusă hotărârea în speţă.
Excepţiile invocate sunt întemeiate.
I. Cu privire la sistemul căilor de atac
1. Potrivit art. II alin. (1) din OUG nr. 58/2003, dispoziţiile ordonanţei se aplică şi proceselor în curs de judecată începute sub legea anterioară. Se afirmă, astfel, regula aplicării imediate a legii noi actelor de procedură efectuate după intrarea ei în vigoare şi în procesele în curs de judecată începute sub legea anterioară.
Aplicând această regulă, hotărârile judecătoreşti sunt supuse sub aspectul condiţiilor de fond şi formă legii în vigoare la momentul pronunţării lor.
Cu privire la aceste acte de procedură, art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003 dispune fără echivoc: „Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
Cum în speţă, la data intrării în vigoare a ordonanţei menţionate, procesul era în curs de soluţionare, hotărârea în primă instanţă se pronunţă, inevitabil, sub incidenţa art. 7208 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 18 din OUG nr. 58/2003, şi prin care s-a reintrodus în materie comercială apelul.
Prin urmare, hotărârea ce se pronunţă beneficiind de un dublu grad de jurisdicţie: apel şi recurs, în mod greşit Curtea de apel care, prin aceiaşi ordonanţă, a pierdut competenţa de a soluţiona în primă instanţă litigii în materie comercială, a continuat judecata şi a pronunţat o hotărâre în primă instanţă, supusă numai recursului, în loc de a scoate cauza de pe rol şi a o trimite tribunalului, devenit competent după legea nouă, pentru a face posibilă aplicarea prevederilor acesteia cu privire la sistemul căilor de atac.
II. Cu privire la competenţa de soluţionare în primă instanţă:
2. Art. I pct. 5 din OUG nr. 58/2003 a restrâns competenţa curţii de apel în sensul că, reformulând art. 3 C. proc. civ., a înlăturat fostul pct. 1 cu privire la competenţa de primă instanţă în materie comercială pentru litigiile al căror obiect au o valoare de peste 10 miliarde lei, competenţă pe care au atribuit-o tribunalelor, curţile de apel rămânând instanţe de control judiciar sub aspectul apelului în privinţa acestor litigii.
În atare situaţie, Curtea de apel, în cauza de faţă, în mod greşit a continuat judecata în primă instanţă, după cum s-a arătat deja, deoarece în materie de competenţă nu era aplicabil art. II alin. (2) teza 1 care afirmă regula păstrării competenţei ci art. 725 alin. (3) C. proc. civ., aplicabil prin analogie, şi care prevede că, în cazul în care instanţa este desfiinţată, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi de procedură.
De altfel, în acest sens este şi modificarea, ulterioară pronunţării sentinţei atacate, a alin. (2) al art. II din OUG nr. 58/2003 prin art. I pct. 11 din Legea nr. 195 din 26 mai 2004, pentru aprobarea acestei ordonanţe, prin care se exceptează expres de la regula păstrării competenţei instanţelor legal investite, procesele şi cererile în materie comercială aflate pe rolul curţilor de apel, în primă instanţă, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei.
III. Aplicarea normei tranzitorii cuprinsă în art. II din Legea nr. 195/2004
3. Oricum, normele tranzitorii ale art. II alin. (1) şi (2) din Legea nr. 195/2003 de aprobare a OUG nr. 58/2003, de imediată aplicare, obligă Înalta Curte să păstreze pentru soluţionare numai recursuri împotriva deciziilor prin care curţile de apel au soluţionat apeluri şi să trimită recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel şi împotriva deciziilor prin care tribunalele au soluţionat apeluri, instanţelor devenite competente prin această lege.
Este de observat, că recursul de faţă nu se încadrează în ipoteza alin. (1) al art. II din Legea nr. 195/2004, el nefiind un recurs împotriva unei hotărâri dată fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţării ei, pentru bunul motiv că la data pronunţării ei de curtea de apel, hotărârea era supusă apelului, caz în care se impune casarea acesteia şi trimiterea cauzei la instanţa competentă să judece în fond pricina, pentru a da eficienţă legii noi.
IV. Aşa fiind, Înalta Curte, va admite recursul declarat sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza la Tribunalul Bucureşti pentru soluţionarea pricinii în primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti şi pârâta S.I.F. M. Bucureşti.
Casează Decizia nr. 75 din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4281/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4286/2005. Comercial → |
|---|
