ICCJ. Decizia nr. 4283/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 232 din 6 februarie 2004, pronunțată în fond după casare Judecătoria Călărași, a respins excepția lipsei calității procesuale a A.V.A.S., și pe fond a admis contestația la executare a aceluiași A.V.A.S., împotriva formelor de executare pornită de creditoarea SC L.I.P.C. SA în baza încheierii dată de Tribunalul Călărași, pe care le anulează.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că executarea a fost pornită de creditoarea SC L.I.P.C. SA, în intervalul de 6 luni prevăzut de O.U.G. 208/2002 când erau suspendate de drept orice cereri sau acțiuni judiciare sau extrajudiciare pornite împotriva debitoarei (comune) SC S. SA Călărași aflată atât în administrare specială cât și sub supraveghere financiară (această formă de supraveghere fiind instituită la 18 decembrie 2002). A mai reținut instanța pe lângă considerentele de ordin legal și faptul că intimata SC L.I.P.C. SA a pornit executarea silită asupra unor bunuri ale debitoarei care erau anterior indisponibilizate de contestatoare.
în temeiul art. 403 C. proc. civ., a fost admisă și cererea de suspendare a executării silite.
împotriva sentinței a declarat apel creditoarea SC L.I.P.C. SA, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii în sensul respingerii contestației la executare.
Pe lângă motivele de nelegalitate cum ar fi faptul că contestatoarea a pornit executarea într-o perioadă în care orice astfel de demers era suspendat prin efectul legii la fel ca și ea (dacă susținerile contestatoarei ar fi exacte) într-o perioadă în care orice astfel de demers era paralizat prin efectul O.U.G. nr. 208/2002 față de care nici normele speciale ale O.U.G. nr. 51/1998 nu putea fi aplicate. în fine că A.V.A.S. fiind un terț față de executarea pornită de apelantă împotriva debitoarei nu are calitate procesuală activă să formuleze contestație, neinvocând drepturi proprii asupra bunurilor supuse executării.
Cu prilejul dezbaterilor în ședința publică din 17 septembrie 2003, apelanta a invocat excepția de ordine publică a nulității hotărârii pronunțate de tribunal prin încălcarea normelor de competență materială în cauză fiind incidente prevederilor art. 44 și 45 din O.U.G. 51/1998 republicată potrivit cărora cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu acțiunile bancare preluate de A.V.A.S. sunt de competența Curții de Apel.
însușindu-și excepția Curtea de Apel București, ca instanță de apel a admis apelul SC L.I.P.C. SA și a dispus anularea sentinței nr. 232 din 6 februarie 2004 a Judecătoriei Călărași și a reținut cauza pentru a se pronunța pe fondul contestației la executare formulată de A.V.A.S.
Contestatorul în baza înscrisurilor de la dosarul cauzei susține că SC L.I.P.C. SA a efectuat acte de executare silită în perioada în care acestea erau suspendate de drept prin efectul art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 208 din 18 decembrie 2002, pe o perioadă de 6 luni.
Cum apelanta a cerut și obținut încuviințarea executării silite la data de 19 decembrie 2002 se afla în perioada respectivă.
Prin consecință a fost admisă contestația la executare formulată de către A.V.A.S. au fost anulate toate formele de executare silită și însăși executarea pornită de SC L.I.P.C. SA.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs creditoarea - apelantă SC L.I.P.C. SA.
Prin motivele de recurs decizia este criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se susține nulitatea acesteia ca fiind pronunțată de o instanță necompetentă deoarece nu este vorba de executarea unei creanțe preluată de A.V.A.S. la datoria publică spre a face incidente prevederile O.U.G. nr. 51/1998, care stabilesc competența de soluționare de către Curtea de Apel.
Se mai susține că în raport de prevederile art. 315 C. proc. civ., dezlegarea dată în recurs (în cadrul primului ciclu procesual) prin decizia nr. 1436 din 2 octombrie 2003 (irevocabilă) era obligatorie pentru prima instanță cât și pentru instanța de apel cu privire la instanța competentă să soluționeze pricina.
Prin întâmpinare A.V.A.S. contesta susținerile recurentei învederând înaltei Curți că:
- executarea silită pornită de recurentă este lipsită de obiect la momentul judecății motivat de faptul că SC S. SA se află în procedura falimentului reglementat de Legea nr. 64/1995
- că recurenta, datorită aceleiași împrejurări nu are interes în demersul său dată fiind prevederea prevăzută de Legea nr. 64/1995, care nu-i permite decât înscrierea la masa credală alături de ceilalți creditori
- că pe fond hotărârea a fost pronunțată de o instanță competentă
- că recurenta a pornit procedura de executare silită cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 (O.U.G. nr. 208/2002).
în fine susține A.V.A.S. că în calitate de creditor privilegiat în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 drepturile sale se execută cu prioritate indiferent de natura lor sau de data la care au fost constituite.
Fără a intra în examinarea amănunțită a motivelor de recurs și a apărărilor formulate de contestatoare prin întâmpinare Curtea se vede obligată a da prioritate excepției prevăzute de art. 42 din Legea nr. 64/1995 și constatând că debitoarea comună a celor două creditoare SC S. SA se află în procedura falimentului să constate (dispozițiile fiind de ordine publică), că orice acțiune pornită împotriva acesteia este suspendată de drept.
Prin consecință pentru acest motiv (invocat de altfel și prin întâmpinarea A.V.A.S.) urmează să fie admis recursul declarat de SC L.I.P.C. SA și să modifice decizia Curții de Apel în acest sens.
în baza art. 274 C. proc. civ., intimatele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată către recurentă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4245/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4303/2005. Comercial → |
|---|
