ICCJ. Decizia nr. 4329/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La 24 martie 2000, S.E.T. SA Iași, în calitate de lichidatoare a SC D.C. SRL Suceava a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. SA Rădăuți, pentru a fi obligată să-i plătească 1.192.208.000 lei, reprezentând contravaloarea a 24 de autoturisme, în baza contractelor încheiate la data de 11 iulie 1997. Ulterior, reclamanta a arătat că pârâta a invocat lipsa sa de răspundere pe considerentul predării autoturismelor altei societăți în mod nejustificat.
Prin sentința nr. 959 din 28 noiembrie 2000, Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acesteia suma de 1.192.208.000 lei, cu cheltuieli de judecată, respingându-se cererea de chemare în garanție.
în pronunțarea acestei sentințe, instanța a avut în vedere contractele de vânzare cumpărare încheiate de pârâtă cu SC D.C. SRL Suceava, privind achiziționarea autoturismelor a căror contravaloare nu a fost achitată în totalitate, fără a putea reține răspunderea chematei în garanție, câtă vreme nu s-a făcut dovada încheierii actelor de divizare, respectiv activ și pasiv către SC C. SRL Rădăuți, între aceste societăți existând mai multe litigii în curs de rezolvare.
Apelul pârâtei împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 490 din 17 decembrie 2001, reținându-se, în esență, că pârâta cumpărătoare nu a făcut dovada plății către reclamantă a sumelor în litigiu.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta și, prin decizia nr. 2291 din 29 iunie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție l-a respins, ca nefondat.
în motivarea acestei soluții, instanța a reținut că prețul autoturismelor nu a fost achitat în întregime, cumpărătoarea a recunoscut că mai datorează 1,15 milioane lei, iar în ce privește expertiza invocată de recurentă, dispusă într-un alt dosar, aceasta a privit contractul de garanție prin care SC C. SA a garantat suma de 500 milioane, astfel că nu s-a făcut o verificare a plăților prețului autoturismelor, plăți ce nu au fost dovedite.
Ca urmare, a reținut instanța, întemeiat a fost angajată răspunderea reclamantei pentru neplata produselor integral și tot întemeiat a fost respinsă cererea de chemare în garanție, întrucât pârâta recurentă nu a făcut dovada că autoturismele au fost predate către SC C. SRL, protocolul invocat nefiind definitivat.
Pârâta a formulat contestație în anulare împotriva deciziei înaltei Curți, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei pronunțate și reluarea judecării cauzei în vederea pronunțării unei hotărâri legale.
Contestatoarea, susține, în esență, că a efectuat plata integral și greșit s-a reținut că mai are de achitat o diferență, deși a depus toate documentele care atestă plata prețului în sumă totală de 1.296.741.762 lei; de asemenea, greșit i-a fost respins capătul de cerere privind chemarea în garanție a SC C. SRL Suceava, pentru că s-a încheiat un protocol autentificat depus la dosar, prin care reprezentantul SC C. SRL recunoaște preluarea activelor și pasivelor din proiectul de protocol.
Contestația în anulare nu este fondată.
Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., o hotărâre pronunțată de instanța de recurs poate fi atacată cu contestație și atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Din examinarea motivelor de anulare formulate de contestatoare, raportate la hotărârea atacată se constată că nu se poate susține justificat că nu ar fi fost cercetate din eroare vreunul din motivele de casare sau modificare invocate de recurentă, întrucât instanța le-a analizat și, drept urmare, a reținut în considerente că întemeiat a fost angajată răspunderea reclamantei pentru neplata integrală a produselor și tot întemeiat a fost respinsă cererea de chemare în garanție.
De asemenea, nu se constată nici săvârșirea vreunei greșeli materiale de către instanța de recurs, care să poată fi încadrată în textul legal mai sus arătat, deoarece contestatoarea critică soluția pronunțată de instanța de recurs, pe fondul cauzei, ori, astfel de critici exced obiectului unei contestații în anulare, în cadrul căreia instanța nu se poate pronunța referitor la eventualele greșeli de judecată.
în consecință, s-a reținut că reclamanta nu a formulat nici un motiv de anulare întemeiat, care să conducă la anularea hotărârii pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, aceasta a fost menținută și s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de pârâta SC C. SA Rădăuți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4303/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4345/2005. Comercial → |
|---|
