ICCJ. Decizia nr. 4292/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4292/2005
Dosar nr. 1604/2005
Şedinţa publică din 27 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1767 din 14 noiembrie 2004, Tribunalul Prahova a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC B. SA, în contradictoriu cu pârâtul G.F. şi a constatat nulitatea absolută a convenţiei autentificate la 23 septembrie 2003 de biroul notarului public I.C. încheiată de părţi.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că prin Hotărârea A.G.E.A. SC B. SA din 7 ianuarie 2003, s-a aprobat cererea pârâtului de retragerea din societate şi de renunţare la funcţia de administrator, iar prin convenţia nr. 5521/2003 încheiată de părţi la 23 septembrie 2003, pârâtul a cedat 51 acţiuni societăţii reclamante, în schimbul unui teren şi construcţii situat în comuna Bărcăneşti, judeţul Prahova.
Prin aceeaşi convenţie părţile au stabilit ca pârâtului să-i revină cota indiviză de 1/3 din suma supusă reactualizării după rămânerea definitivă a hotărârii ce face obiect dosarului nr. 833/2002, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa şi să preia cheltuielile, pârâtul obligându-se să plătească reclamantei în termen de 30 de luni, începând 1 decembrie 2003 suma de 846.674.436 lei în rate lunare.
Ulterior, s-a încheiat actul adiţional la 13 februarie 2004, iar prin încheierea din 19 iulie 2004, judecătorul delegat la O.R.C. a respins cererea constatând neîndeplinite cerinţele legale în ce priveşte dobândirea de către societate a propriilor acţiuni.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 103 şi art. 104 din Legea nr. 31/1990, nefiind incidente nici ipotezele prevăzute de art. 104 din aceeaşi lege şi ale art. 133 s-a constatat nulitatea convenţiei încheiată de părţi la 23 septembrie 2003.
Curtea de apel Ploieşti, prin Decizia nr. 100 din 25 noiembrie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinţei.
Criticile formulate au fost înlăturate de instanţa de apel cu motivarea că respectiva convenţie prin care pârâtul a cedat cele 51 acţiuni deţinute la societatea reclamantă în schimbul unui imobil s-a încheiat în frauda prevăzută de art. 103 din Legea nr. 31/1990 şi cu încălcarea uneia din condiţiile esenţiale pentru valabilitatea convenţiei şi anume cauza ilicită, prevăzută de art. 948 C. civ.
S-a mai reţinut că prin încheierea din 19 iulie 2004, pronunţată de judecătorul delegat s-a respins cererea de înregistrare a actului adiţional privind modificarea actului constitutiv sub aspect motivat tot de neîndeplinirea dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 31/1990.
În contra deciziei a declarat recurs pârâtul G.F. care, fără a face referire la vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aduce următoarele critici:
- greşita interpretare a prevederilor art. 103 din Legea nr. 31/1990, nefiind vorba de „dobândire de acţiuni" în înţelesul legii ci de despăgubire a asociatului care se retrage din societate, aceste norme neinstituind sancţiunea nulităţii absolute;
- greşit s-a dat eficienţă încheierii judecătorului delegat de respingere a cererii de înregistrare a actului adiţional, încheiere care nu putea conduce la anularea hotărârii A.G.A. şi a convenţiei;
- instanţele au dat mai mult decât s-a cerut întrucât prin acţiune s-a cerut anularea convenţiei şi prin hotărâre s-a constatat nulitatea ei.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond a fost sesizată cu o acţiune în anularea unei convenţii prin care pârâtul, acţionar al societăţii reclamante a cesionat acesteia 51 de acţiuni privind în schimb un teren cu construcţii.
Operaţiunile cu acţiuni nu se pot desfăşura decât în cadrul şi condiţiile legii nr. 31/1990, privind societăţile comerciale.
Ori, potrivit acestei legi, acţiunile care prin definiţie sunt titluri negociabile, se pot transmite liber, cele nominative fiind supuse unor exigenţe cu privire la înregistrare cu o singură interdicţie instituită de art. 103 pentru societate, de a dobândi propriile acţiuni, fără reducerea corespunzătoare a capitalului social.
Drept urmare, soluţia instanţelor de a sancţiona cu nulitatea convenţia prin care s-a înfrânt norma imperativă cuprinsă de art. 103 este corectă.
Referirea cuprinsă în convenţie la hotărârea A.G.A. din 7 ianuarie 2003, care a aprobat cererea pârâtului de retragere din societate este irelevantă câtă vreme retragerea nu s-a făcut în condiţiile restrictive prevăzute de art. 133 din Legea nr. 31/1990.
În ce priveşte critica cu privire la sintagma folosită în acţiune de „anulare" este de observat că acţiunea sa este acoperitoare atât pentru nulitatea relativă cât şi absolută, aşa încât instanţa pronunţând nulitatea absolută nu a dat ce nu s-a cerut.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul G.F., împotriva deciziei nr. 100 din 25 martie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4286/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4295/2005. Comercial → |
|---|
