ICCJ. Decizia nr. 4294/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.4294/2005

Dosar nr. 1695/2005

Şedinţa publică din 27 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 11 octombrie 2002, reclamanta SC E. SA, sucursala E.H. Râmnicu Vâlcea, a chemat în judecată pe pârâţii C.L.T.J. şi P.M.T.J., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâtele la plata sumei de 712.301.240 lei, reprezentând contravaloare neachitată la facturile emise şi depuse în temeiul contractului de antepriză, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, legal timbrată, reclamanta a arătat că P.M.T.J. a organizat în luna decembrie 1998 o licitaţie publică deschisă fără preselecţie pentru realizarea obiectivului de investiţie C.T.V.A., comisia de licitaţie desemnând-o pe reclamantă drept câştigătoare, împrejurare în care aceasta din urmă a încheiat cu pârâta contractul de antepriză. Ulterior, a fost încheiat contractul de subantepriză cu SC M. SRL Constanţa, subanteprenor agreat de beneficiar. Se mai arată că în perioada de execuţie, lucrările au fost executate cu plata parţial eşalonată şi au fost suplimentate, încheindu-se astfel, actele adiţionale la contractul de antepriză şi protocol din 4 noiembrie 1999. A mai precizat reclamanta că plăţile au fost făcute atât în contul său, cât şi direct subanteprenorului. Deşi recepţia obiectivului a fost efectuată la data de 30 martie 2000, pârâţii nu au achitat suma de 712.301.240 lei, pe are o datorează direct subanteprenorului.

Prin sentinţa civilă nr. 13345/2002 instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj. Sentinţa a fost atacată cu recurs de SC E. SA, recurs ce a fost admis, sentinţa fiind casată şi cauza trimisă spre rejudecare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Cererea a fost înregistrată pentru rejudecare la data de 30 iulie 2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială sub nr. 13815/2003.

La termenul din 21 ianuarie 2004 instanţa a invocat excepţia prematurităţii cererii.

Analizând actele şi lucrările dosarului pe excepţia invocată, instanţa a constatat că reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., corespondenţa dintre părţi neputând ţine loc de conciliere, procedura de conciliere fiind strict prevăzută de articolul mai sus menţionat.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 885 din 21 ianuarie 2004, admite excepţia şi respinge cererea formulată de reclamanta SC E. SA, sucursala E.H. Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtele P.M.T.J. şi C.L.T.J., ca prematur formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta arătând în motivare că pârâtele nu şi-au achitat debitul şi nu au dat curs invitaţiei de conciliere (17 iulie 2002).

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 213 din 17 mai 2003 admite apelul şi fixează termen la 21 iunie 2004, cu citarea părţilor.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a, evocând fondul, prin Decizia nr. 51 din 24 ianuarie 2005, admite acţiunea formulată de reclamanta SC E. SA, sucursala E.H. Râmnicu Vâlcea şi obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 712.301.240 lei contravaloare lucrări, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 24.008.024 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin art. 4 din contractul de antepriză, investitorul s-a obligat să plătească anteprenorului pentru execuţia şi întreţinerea lucrărilor valoarea contractului şi ţinând seama de împrejurarea că pârâtele nu au contestat creanţa, în aplicarea dispoziţiilor art. 969 C. proc. civ., cu referire la art. 1413 şi urm. C. civ., a admis acţiunea.

C.L.T.J. şi P.M.T.J., au declarat recurs la data de 21 iulie 2004 împotriva deciziei nr. 213 din 17 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi la data de 12 mai 2005, împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, criticându-le pentru nelegalitate şi netemenicie.

1. Recurentele critică Decizia nr. 213 din 17 mai 2004 pe motiv că instanţa de apel în mod greşit a admis apelul şi a anulat sentinţa atacată şi a fixat termen pentru evocarea fondului, atât timp cât reclamanta, faţă de excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., ridicată din oficiu de instanţa de fond, a afirmat în şedinţa publică din 21 ianuarie 2004 că nu s-a îndeplinit această procedură.

În consecinţă, recurentele, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei civile nr. 885 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Recursul declarat de pârâte va fi respins ca inadmisibil întrucât Decizia atacată este o hotărâre intermediară care nu poate fi atacată cu recurs. În speţă, instanţa s-a declarat competentă să judece pricina dar nu s-a pronunţat asupra fondului, situaţie în care recurentele nu au deschisă calea de atac a recursului.

2. Recurentele au declarat recurs şi împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o consideră netemeinică şi nelegală, dar fără a-şi motiva această susţinere.

Potrivit prevederilor art. 303 C. proc. civ., recursul se va motiva în termen de 15 zile de la comunicarea motivării hotărârii atacate.

Din actele dosarului se constată că recurentelor le-au fost comunicate considerentele deciziei pronunţate în apel, le-a fost comunicată Decizia pronunţată în apel la data de 22 aprilie 2005 (dosar apel) şi aceasta nu a motivat apelul în termenul definit de lege, în fapt nemotivându-l de loc.

Ori, prin art. 306 C. proc. civ. se dispune imperativ că este nul recursul nemotivat în termenul legal prevăzut, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2) al aceluiaşi articol.

Constatând că recursul nu a fost motivat în termen şi că nu sunt motive de ordine publică ce ar urma să fie puse în discuţia părţilor, instanţa urmează a constata că recursul declarat de pârâtele C.L.T.J. şi P.M.T.J. este nul potrivit dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtele C.L.T.J. şi P.M.T.J., împotriva deciziei nr. 213 din 17 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca inadmisibil şi constată nul recursul declarat împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005, al Curţii de Apel Bucureşti de aceleaşi părţi.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4294/2005. Comercial