ICCJ. Decizia nr. 4299/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4299/2005

Dosar nr. 1851/2005

Şedinţa de la 27 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 80 din 16 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost respinsă cererea apelantei SC S.E.U. SRL Bucureşti de completare a deciziei nr. 8 din 19 ianuarie 2005 a aceleiaşi instanţe privind omisiunea de a i se acorda cheltuielile judiciare solicitate.

În motivarea soluţiei adoptate instanţa a reţinut că întrucât prin Decizia nr. 8/2005, s-a admis apelul SC S.E.U. SRL şi anulată sentinţa primei instanţe cu trimiterea cauzei spre soluţionare la instanţa competentă urmare modificărilor procedurale privind competenţa materială (în speţă Judecătoria în locul Tribunalului) şi neexaminând fondul cauzei nu sunt incidente prevederile art. 274 C. proc. civ.

Împotriva deciziei (pronunţată în procedura reglementată de art. 2812) a declarat recurs (cale de atac prevăzută de art. 2813 pct. 1 C. proc. civ.) apelanta susţinând că în mod nelegal i s-a respins cererea câtă vreme aceasta a fost formulată expres în faţa instanţei cu prilejul primei judecăţi când s-a pronunţat Decizia nr. 8/2005.

Critica este neîntemeiată iar recursul se va respinge pentru considerentele ce urmează.

Potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Ori în speţă curtea de apel nedezbătând fondul cauzei ci soluţionând-o pe excepţia de necompetenţă materială nu s-a pronunţat cu privire la pretenţii astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legale suscitate asupra cheltuielilor urmând să se pronunţe Judecătoria investită cu soluţionarea fondului şi stabilirea părţii care va cădea în pretenţii.

Faţă de considerentele ce preced, Curtea

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de petenta SC S.E.U. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 80 din 16 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4299/2005. Comercial