ICCJ. Decizia nr. 4288/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4288/2005
Dosar nr. 392/2005
Şedinţa publică din 27 septembrie 2005
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3120 din 8 aprilie 2004, Judecătoria Timişoara a luat act de renunţarea reclamantei SC A.A. SA la judecarea cauzei având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare silită din 28 iunie 2001 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, contract încheiat cu pârâta SC A. SRL Timişoara şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie, în interes propriu, formulată de D.G.F.P. Timiş, prin care se solicitase constatarea nulităţii absolute a aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare.
Intervenienta formulase cererea în temeiul dispoziţiilor OG nr. 11/1990, privind executarea creanţelor bugetare, susţinând că bunurile imobile care fac obiectul contractului erau indisponibilizate în vederea recuperării debitelor reclamantei vânzătoare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria a constatat că acest contract are natura juridică a unui act de executare încheiat cu aplicarea dispoziţiilor art. 494 C. proc. civ., calificare stabilită irevocabil, prin Decizia civilă nr. 1207/2003 a Curţii de Apel Timişoara, conform art. 315 C. proc. civ.; în consecinţă, instanţa de fond a apreciat neîntemeiate motivele de nulitate absolută invocate de intervenientă deoarece fiind calificat act de executare, contractul presupune o atare manifestare a consimţământului, iar preţul este echivalent cu creanţa în contul căreia au fost adjudecare imobilele înstrăinate.
Apelul declarat de intervenienta D.G.F.P. Timiş, împotriva sentinţei civile nr. 3120/2004 a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 321 din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Împotriva deciziei nr. 321/2004 a declarat recurs intervenienta, invocând mai multe motive de nelegalitate printre care şi calea de atac împotriva sentinţei civile nr. 3120/2004. Astfel, intervenienta susţine că judecătoria a calificat cererea ca o contestaţie la executare şi în consecinţă potrivit art. 402 alin. (2) C. proc. civ., calea de atac este recursul şi nu apelul soluţionat de curtea de apel, deoarece în sentinţă se menţionase, nelegal, această cale de atac.
Înalta Curte, analizând acest motiv de recurs, în raport de înscrisurile dosarului, constată că potrivit art. 402 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunţată cu privire la contestaţia la executare se dă fără drept de apel şi în consecinţă calea de atac este recursul, iar competenţa soluţionării revine tribunalului.
Astfel fiind, constatând că acest motiv de recurs este întemeiat, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ., să admită recursul, să caseze Decizia atacată cu consecinţa trimiterii cauzei la instanţa competentă să soluţioneze calea de atac, Tribunalul Timiş.
Cu ocazia soluţionării recursului urmează să fie analizate şi celelalte motive invocate de intervenientă, ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intervenienta D.G.F.P. Timiş.
Casează Decizia nr. 321 din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi trimite cauza spre soluţionare la tribunalul Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4277/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4290/2005. Comercial → |
|---|
